Fostul jucător de la Oțelul Galați, Valentin Ioviță, a murit, la vârsta de doar 40 de ani, în urma unei boli necruțătoare. Vestea tristă a fost dată de reprezentanții oficiali ai echipei.
Valentin Ioviță, fostul jucător de la Oțelul Galați, a murit la vârsta de numai 40 de ani, în urma unei lupte cu o boală foarte gravă.
”SC Oțelul Galați regretă dispariția fostului jucător, antrenor și coleg Valentin Ioviță și transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate, precum și întregii comunități oțelare. Odihnească-se în pace!”, au scris reprezentanții gălățenilor pe Facebook.
Regretatul fotbalist Valentin Ioviță a evoluat la Sportul Studențesc, Dunărea Galați, Gloria Buzău, Oțelul și CF Brăila. Acesta s-a retras din activitate în 2011 și era directorul Academiei celor de la Oțelul. În prima ligă, el a jucat 34 de meciuri și a înscris 4 goluri.
Suporterii Oțelul Galați i-au adresat mesaje de încurajare lui Valentin Ioviță, în lupta cu boala. La la ultimul meci, vineri (1-0 cu Hermannstadt) au afișat un mesaj pentru fostul fotbalist: ”Fii puternic, Ioviță”.
CITEȘTE ȘI:
Tatăl căpitanului Universitatea Craiova a murit. Bărbatul s-ar fi sinucis