Primarul ales al Bușteniului, Emanoil Savin, a murit. Tragedia, în ziua în care edilul aniversa 40 de ani de la căsătorie

Primarul ales al Bușteniului, Emanoil Savin, a murit. Tragedia, în ziua în care edilul aniversa 40 de ani de la căsătorie
Publicat: 04/08/2024, 12:39
Actualizat: 04/08/2024, 17:19

Emanoil Savin, primarul ales al Bușteniului, a murit, duminică, la vârsta de 65 de ani, după ce i s-a făcut rău și s-a prăbușit, în ziua în care sărbătorea 40 de ani de la căsătorie. Social-democratul Emanoil Savin câștigase în iunie alegerile pentru Primăria Bușteni și urma să preia funcția din octombrie.

Potrivit unor surse medicale, în jurul orei 11:20, printr-un apel la 112, a fost solicitată o ambulanță, pentru un bărbat de 65 de ani, găsit inconștient pe un teren de fotbal din Bușteni.

„Continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul”

Polițiștii din Bușteni au făcut și ei o serie de precizări după anunțul morții edilului.

„Echipajul de la ambulanță l-a găsit pe Emanoil Savin în stop cardio-respirator, a făcut manevre de resuscitare și l-a preluat pentru a-l transporta la Spitalul din Sinaia, însă primarul ales nu a mai putut fi salvat, fiind declarat decesul după aproximativ o oră și jumătate.

La data de 4 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției oraşului Bușteni au fost sesizați despre faptul că pe un teren de sport din stațiune, unui bărbat i s-ar fi făcut rău. În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar din primele verificări efectuate, s-a stabilit faptul că, în timp ce se afla pe terenul sportiv, din motive medicale, unui bărbat de 65 de ani, din stațiune, i s-ar fi făcut rău, căzând la nivelul solului și intrând în stare de inconștiență.

Bărbatului i s-au efectuat manevre de resuscitare, fiind ulterior transportat la o unitate medicală, unde a fost declarat decesul acestuia. În cauză, polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul.”

„Am primit vestea că era pe un teren de fotbal, era la un eveniment, a căzut”

Virgiliu Nanu – președintele PSD Prahova și președintele ales al Consiliului Județean Prahova, care va prelua mandatul la CJ în octombrie – a confirmat pentru Gândul, decesul edilului din Bușteni, precizând că nu are, momentan, prea multe informații legate de această tragedie.

„Cu părere de rău, încă nu știu prea multe informații… Am primit vestea că era pe un teren de fotbal, era la un eveniment, a căzut. Am primit informația, m-a cutremurat și, într-un final, am primit vestea decesului.

Mai multe nu știu nici eu. Nici nu-mi vine să cred… Tragedia s-a produs în ziua în care aniversa 40 de ani de la căsătorie. Dumnezeu să-l ierte și trebuie să fim atenți cu toții, să fim atenți cu noi, uite că viața nu este așa cum o vedem toți”, a declarat Virgiliu Nanu, în exclusivitate pentru Gândul.

Potrivit unor surse Gândul, lui Emanoil Savin i s-a făcut rău când era pe un teren de sport și juca fotbal cu câțiva prieteni.

„Domnul Savin nu a fost doar un primar ales, ci și un prieten drag, un lider dedicat”

După ce a confirmat, pentru Gândul, că Emanoil Savin a decedat, noul președinte al CJ Prahova a transmis, pe Facebook, un mesaj de condoleanțe pentru familia primarului.

„Cu profundă durere, ne luăm rămas-bun de la domnul Emanoil Savin, un om de o valoare inestimabilă pentru comunitatea noastră. Domnul Savin nu a fost doar un primar ales, ci și un prieten drag, un lider dedicat și un model de urmat pentru toți cei care l-au cunoscut. Familiei îndurerate, vă transmit cele mai sincere condoleanțe.

În aceste clipe de mare durere, gândurile mele sunt alături de voi, sperând să găsiți alinare și putere. Pierderea sa lasă un gol imens în sufletele noastre și în istoria acestui oraș pe care l-a slujit cu atâta devotament și iubire. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, este postarea făcută de Virgiliu Nanu.

Tragedia s-a produs în ziua în care primarul aniversa 40 de ani de la căsătorie

În mesajul, postat acum o oră pe pagina sa de facebook, primarul Emanoil Savin anunța, ironia vieții, că aniversează duminică 40 de ani de la căsătoria cu soția sa.

„Astăzi aniversăm 40 de ani de când am spus DA în fața lui Dumnezeu și a ofițerului stării civile! La mulți ani! 4 august 1984 – 4 august 2024″, este mesajul cutremurător postat de edil în această zi fatidică pentru el și familia sa.

Emanoiul Savin a mai fost primar al Bușteniului între 2004-2016

Emanoil Savin a fost votat, la alegerile din 9 iunie 2024, primar al orașului Bușteni, acesta revenind la cârma orașului de la poalele Bucegilor după 8 ani. Între 2004-2016, a mai fost primar al orașului Bușteni.

Edilul, care a trecut duminică în neființă, a fost și președintele PSD Bușteni. Între 2016-2020 a fost senator în Parlamentul României, iar în 2018 a fost vicepreședinte în comisia Mediu, Membru Comisia Economică. Emanoil Savin a fost și finanțator al echipei de fotbal Apulum Alba Iulia.

Mesaje de condoleanțe după decesul primarului din Bușteni: „A iubit oamenii și viața!”

Rodica Paraschiv, deputat în Parlamentul României, a postat pe pagina sa de facebook, un mesaj după anunțul morții primarului Emanoil Savin.

„A mai plecat un OM, un coleg, un prieten – EMANOIL SAVIN! A iubit oamenii și a iubit viața! A trăit frumos și a fost mereu un optimist! Astăzi, drumul s-a terminat și a lăsat în urmă familia, prietenii, comunitatea! Drum lin spre viața veșnică, Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace și lumină!”, a scris Rodica Paraschiv.

„Rămas bun, domnule primar!”

Și colegii de la Primăria Bușteni au postat un mesaj emoționat după tragedia din familia Savin.

„Astăzi a plecat dintre noi, fulgerător şi neprevăzut, Emanoil Savin, primarul ales al Orașului Bușteni. Dispariţia sa lasă un mare gol în familie şi în întreaga comunitate pe care a păstorit-o cu priceperea unui bun gospodar peste 15 ani.

Ne exprimăm regretul profund, la aflarea veștii de trecere în neființă a celui care a fost colegul nostru, primar și parlamentar, un politician remarcabil, un om deosebit de respectat în comunitate, un tată și un soț foarte iubit în familia sa! Acum, în aceste clipe de adâncă tristețe, este foarte greu să găsim cuvintele, pentru că nimic nu mai poate mângâia sufletele familiei greu încercate.

Transmitem pe această cale, sincere condoleanțe membrilor familiei îndurerate și sperăm ca prezența și sentimentele de compasiune ale rudelor, prietenilor și tuturor celor care le sunt alături în aceste momente pline de durere și tristețe, să le aducă alinare și mângâiere. Dumnezeu să-i ierte păcatele și să-i primească sufletul în Împărăția Sa, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit!”, este mesajul postat de colegii primarului din Bușteni.

„Fiecare zi pe care o trăim este o șansă pe care o avem de a trăi în bine și frumos”

Mircea Corbu, actualul primar al Bușteniului, cu mandat până în luna octombrie, a postat și el un mesaj pe pagina de facebook. 

„Viața este un dar pe care îl primim de la Dumnezeu, iar fiecare zi pe care o trăim este o șansă pe care o avem de a trăi în bine și frumos. Sunt profund întristat de plecarea dintre noi a domnului Emanoil Savin. Dumnezeu să îi odihnească sufletul, iar familiei să îi ofere alinare și putere să treacă prin aceste momente de grea încercare.”

Emanoil Savin a știut întotdeauna să-i aprecieze pe marii sportivi ai României

Primarul din Bușteni a știut să-i aprecieze pe marii sportivi ai României, cărora le-a oferit, în urmă cu 10-15 ani, terenuri, conferindu-le, în același timp, și titlul de „Cetățean de onoare” al orașului.

Printre numele celebre cu care Emanoil Savin a interacționat de-a lungul timpului se numără: Nadia Comăneci, Simona Halep Leonard Doroftei, Ana Maria Popescu, Eduard Novak, Alina Dumitru, Adrian Mutu și Lucian Bute, căruia îi este și naș.

CITIȚI ȘI:

Prof. Dr. Irinel Popescu, MESAJ la moartea lui Emanoil Savin, primarul din Bușteni: „Un om cu multiple valențe”

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu-ți spun să porți hijab și nu-mi spui să port bikini”. Voleibalistele egiptene au purtat...
Marele regret cu care a murit Nicu Covaci. Liderul formației Phoenix s-a stins din viață...
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au...
Lavinia și Ștefan Bănică Jr., distanți în aeroport, ea cu brațul plin de răni. Avem...
VIDEO Avertismentul unui general american: Răzbunarea Iranului asupra Israelului este iminentă și ar putea veni...
Acest român a comandat o salată, într-o tavernă din Thasos. A rămas cu gura căscată...
Cât de mult s-a CHINUIT Nicu Covaci în ultimele luni! Nu avea nicio șansă de...
Biciclist spulberat de o şoferiţă şi aruncat la câţiva metri distanţă, pe o şosea din...
Dărâmat de durere, bunicul băiețelului omorât în accidentul din Pantelimon cere dreptate "A băgat în...
Declarațiile sfâșietoate ale bunicului celor doi copii loviți de un adolescent într-o parcare din București....
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Cât costă să faci un test de droguri rapid? Medicamente și alimente care ies pozitiv...
Armata ucraineană afirmă că a scufundat un submarin rusesc, a lovit un aerodrom şi depozite...
„PĂDUREA de HIDROGEN” dezvăluie o CIUDĂȚENIE despre materia ÎNTUNECATĂ!
A murit cea mai iubită și frumoasă actriță. A fost o femeie uimitoare
Vești neașteptate de la ANM. Schimbare majoră a vremii în zilele următoare
Ce studii are ispita Marcel de la Insula Iubirii sezonul 8, de fapt. Ce s-a...
Acum sunt colegi în ceruri! Rareș și Bogdan, agenți de poliție, au murit împreună. Alexandra,...
Oana Ioniță, despre experiența din Ibiza. Ce vedete a întâlnit dansatoarea? „Au fost cei mai...
Primarul din Bușteni a murit chiar în ziua în care sărbătorea 40 de ani de...
BANCUL ZILEI. O blondă intră tremurând într-o farmacie: - D..d..doaaamnăă..a..veve..ți vi..vibratoare?
Chimicale eterne, găsite în aproape fiecare pește testat dintr-un stat american