O decizie a Rezervei Federale (Fed) de reducere în mod urgent a dobânzii de referință, pe fondul scăderilor înregistrate la bursele internaționale, este foarte improbabilă și ar fi contraproductivă, notează grupul media Bloomberg.
”În contextul în care bursele din întreaga lume înregistrează scăderi, operatorii tranzacțiilor evocă perspectiva unei reduceri în mod urgent de către Rezerva Federală a dobânzii de referință, după ce instituția bancară centrală a ratat această oportunitate săptămâna trecută. Nu doar că o astfel de acțiune este foarte improbabilă, ci ar fi contraproductivă”, comentează editorialistul Marcus Ashworth, într-un articol publicat în Bloomberg.
Scăderea valorilor pe burse reprezintă efectul unor repoziționări pe piețe, nu vreo reacție la șocuri economice. Nu există probleme fundamentale în economia Statelor Unite, prin urmare, nu există nicio justificare ca autoritățile monetare să intervină pentru atenuarea pierderilor suferite de entitățile care efectuează tranzacții.
”Au crescut riscurile recesiunii în economia SUA, dar contractarea economiei este departe de a fi scenariul de bază luat în calcul”, argumentează editorialistul.
Estimările Institutului Atlanta Fed indică o creștere economică de peste 2% în trimestrul al treilea, ceea ce ar fi o continuare a tendinței din trimestrul anterior. Raportul privind locurile de muncă a fost sub așteptările economiștilor, dar efectele Uraganului Beryl afectează analizarea obiectivă a tendințelor. Însă o tendință constantă poate fi observată în scăderea costurilor împrumuturilor guvernamentale.
”Sunt cazuri în care sunt aplicate reduceri urgente ale dobânzilor, dar sunt relativ rare, fiind decise doar când economia se confruntă cu șocuri. (…) Viitoarea reuniune a Fed este programată pe 18 septembrie, iar piețele financiare se așteaptă deja la o scădere a dobânzilor cu 0,5%. Fed este conștientă că a ținut dobânzile într-o zonă restrictivă prea mult timp. Dar nici nu trebuie să reacționeze exagerat, mai ales într-un an electoral”, concluzionează editorialistul.
Foto: Profimedia
Citește și: