Reacția președintelui Federației Române de Tenis de Masă, după eșecul de la JO Paris: „Au ieșit la suprafață slăbiciunile”

Publicat: 07/08/2024, 11:21

Final dureros de drum pentru echipa feminină de tenis de masă a României la Jocurile Olimpice. Fetele noastre, numărul 4 mondial, au fost învinse surprinzător cu scorul de 3-2 de India, în optimile de finală, fiind eliminate.

Președintele Federației Române de Tenis de Masă, Cristinel Romanescu, și-a exprimat, pe de o parte, dezamăgirea pentru ratarea unui obiectiv care părea la îndemână – calificarea în sferturile de finală -, dar totodată a dat și semnalul pentru strângerea rândurilor.

Pentru că eșecurile, ca și victoriile, sunt obținute și se trăiesc doar în echipă.

Reacția președintelui FRTM, Cristinel Romanescu, după eșecul de la JO Paris

„Este un moment dificil pentru echipa naționala feminină. După atât de multe triumfuri în competițiile europene de anvergură, după finale jucate, câștigate sau pierdute, dar de fiecare dată pe podium, după 3 ani în care am alergat împreună, sportivi, antrenori și federație, după acumularea de puncte pentru a ne califica de pe o poziție privilegiată (locul 4 mondial) la JO Paris, iată-ne azi în fața unui eșec care ne afectează pe toți deopotrivă.

Nu găsim scuze pentru meciul cu India, din înfrângeri ar trebui să învățăm… dar nu aici era momentul. La JO, sportivii ar fi trebuit sa fie pregătiți pentru ce este mai greu și sa găsească resurse în timp real. Sunt surprins de faptul că nu a funcționat acest principiu și că au ieșit la suprafață mai degrabă slăbiciuni nebănuite. Nu e loc de speculații, suntem o echipă și nu putem șterge cu buretele un trecut recent care ne aparține. Suntem o echipă la bine și la greu și vom găsi resursele pentru a repara ce pare acum de neconceput”, a spus Cristinel Romanescu.

Cum a decurs partida

Confruntarea cu India nu a început deloc bine pentru românce. Mai întâi, perechea Adina Diaconu/ Elizabeta Samara a fost învinsă cu scorul de 3-0 (11-9, 12-10, 11-7) de Girish Archana Kamath/ Sreeja Akula.

Apoi, la simplu, Bernadette Szocs, numărul 10 mondial, a fost învinsă de Manika Batra, scor 3-0 (11-5, 11-7, 11-7).

Elizabeta Samara a adus primul punct al României, după ce a învins-o cu 3-2 (8-11, 11-4, 7-11, 11-6, 11-6) pe Sreeja Akula.

Bernadette Szocs a egalat situația pe tabelă, după victoria cu 3-1 (11-5, 8-11, 11-7, 11-9) obținută în fața lui Girish Archana Kamath.

Din păcate, în meciul decisiv, Adina Diaconu a fost învinsă de Manika Batra cu 3-0 (11-5, 11-9, 11-9).

În urma acestui rezultat, România va încheia proba pe echipe la Jocurile Olimpice pe locul 9. La precedenta ediție, la Tokyo, „tricolorele” s-au clasat pe poziția a cincea.

Foto: frtm/cosr/ittf

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar