De ce sunt gimnaștii mai scunzi decât alți sportivi? Mitul care nu a putut fi încă demonstrat științific

De ce sunt gimnaștii mai scunzi decât alți sportivi? Mitul care nu a putut fi încă demonstrat științific
Fotografie cu caracter ilustrativ
Publicat: 08/08/2024, 11:44

Gimnastica este un sport foarte iubit, mai ales în România, o țară care a obținut de-a lungul timpului un palmares olimpic impresionant și care a dat nume cunoscute în întreaga lume.

Dar unele mituri despre gimnastică circulă în continuare, iar unul dintre cele mai frecvent crezute este acela că acest sport oprește creșterea în înălțime a copiilor.

Și într-adevăr, cei mai mulți dintre gimnaștii profesioniști sunt destul de scunzi, mai ales dacă facem comparație cu alți sportivi. Spre exemplu, americanca Simone Biles are doar 1,42 metri, în timp ce Rebecca Andrade, sportiva din Brazilia care a luat aurul la sol, are 1,55 metri.

Deși mai înalte decât Biles sau Andrade, nici gimnastele din România nu sunt foarte înalte. Spre exemplu, Cătălina Ponor are 1,60 metri, Nadia Comăneci are 1,61 metri, iar la 1,67 metri, Sandra Izbașa chiar era considerată înaltă pentru o gimnastă.

Și în rândul gimnaștilor bărbați situația e similară. Marian Drăgulescu, spre exemplu, are 1,62 metri.

Acest lucru ridică întrebarea dacă pregătirea necesară pentru gimnastica competitivă este, în parte, responsabilă pentru o creștere mai lentă.

Avantajul de a fi scund în gimnastică

Există un motiv important pentru care cei mai mulți gimnaști sunt scunzi. Cu cât un gimnast este mai scund, cu atât îi este mai ușor să se rotească în aer la viteze mari. Este mai greu pentru persoanele cu membrele și articulațiile lungi să facă față antrenamentelor intense. Acest lucru poate fi înțeles ținând cont de o lege a fizicii.

Cu cât o persoană este mai înaltă, cu atât corpul său va avea mai multă inerție. Prin urmare, îi va fi mai greu să se rotească și vor fi necesare forțe mai mari. Prin urmare, la fel cum baschetbaliștii înalți au un avantaj, așa înălțimea mai redusă este un avantaj pentru gimnaști, arată essentiallysports.com.

Sportivii mai înalți au de obicei membre mai lungi și membrele lor (care includ oase, tendoane, ligamente și mușchi) sunt cele care acționează ca pârghii atunci când sportivii efectuează mișcări. Din acest motiv, deși au mai multă forță, sportivii mai înalți au un dezavantaj atunci când vine vorba de gimnastică. Acest lucru nu înseamnă neapărat că oamenii înalți nu pot să fie gimnaști buni, doar că s-ar putea să fie nevoiți să muncească mai mult, arată NBC.

Împiedică sau nu gimnastica procesul de creștere?

Unele voci susțin, așa cum spuneam, că antrenamentele intense împiedică sau încetinesc procesul de creștere al copiilor. Și cum pregătirea pentru gimnastica de performanță începe din copilărie, multe persoane cred că acesta este motivul pentru care gimnaștii sunt mai scunzi. Cu toate acestea, specialiștii spun că nu există dovezi științifice că acest lucru este adevărat.

Mai ales că și în alte sporturi pregătirea pentru performanță începe din copilărie, nu este ceva caracteristic doar gimnasticii. Cei mai mulți dintre jucătorii profesioniști de tenis, spre exemplu, au început să se antreneze de la 4-5 ani, iar tenismenii nu sunt deloc scunzi, în medie.

„Nu a fost posibil până acum să se stabilească relații de tip cauză-efect între antrenamente și creșterea și maturizarea tinerilor gimnaști”, au scris autorii unui studiu publicat de Sports Med în 2013.

Studiul și alte cercetări similare recunosc că există limitări ale datelor existente în prezent, astfel că nu pot fi trase concluzii în acest sens.

Un studiu din 2013 realizat de specialiști de la Universitatea din Austin, de exemplu, a concluzionat că antrenamentele gimnaștilor, oricât de intense ar fi, nu par să aibă niciun efect asupra înălțimii sportivilor la vârstă adultă sau asupra episoadelor de creștere care însoțesc pubertatea.

Alte studii sugerează că, în timp ce creșterea gimnaștilor ar putea fi afectată de antrenamente în timpul anilor în care fac sport de performanță, ei „recuperează” până la vârsta adultă.

Un studiu din 2000 publicat în Journal of Pediatrics a arătat că, în timp ce gimnastele active tind să aibă picioare mai scurte și, prin urmare, sunt mai scunde, majoritatea au compensat aceste deficite odată ce s-au retras din sport, arată Business Insider.

Sursa foto: Shutterstock

Andrei Văcaru
Andrei Văcaru a absolvit studiile de licență la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării în anul 2013, dar și un master în Comunicare mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Ilegal pentru proprietarii de locuințe. Poliția intră peste tine în casă și confiscă tot
Medicament retras de urgență din farmacii. Poate provoca efecte secundare grave
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Oamenii de știință au dezvăluit coroana unei găuri negre pentru prima dată