Cronica unor morți anunțate. Familia a stat în casă cu CRIMINALUL, vecinii îl știau cu probleme, scandalurile erau frecvente. ”Când intră satana..”

Publicat: 09/08/2024, 08:00

Petrică trăia alături de mama și frații lui într-un apartament de pe Calea Moșilor din București. Acolo au fost crescuți și tot acolo au rămas să locuiască împreună, chiar dacă toți copiii aveau acum peste 40 de ani. Familia mergea la biserică, dar în casă erau certuri frecvente. De multe ori de la faptul că Petrică nu mai muncea și de vreo trei ani devenise foarte agresiv.

  • Din cauza bătăilor și amenințărilor, mama acceptase în urmă cu trei ani să se instituie un ordin de protecție în cazul fiului Petrică. Nu a durat însă mult timp situația și mama și-a reprimit copilul acasă. Certurile au continuat, Petrică a rămas tot fără loc de muncă.
  • Mama, care acum avea 73 de ani și încă își întreținea copiii, a continuat să meargă la biserică duminică de duminică și să se roage pentru ei. Până într-o fatidică zi de marți, când totul s-a sfârșit cu zeci de loviri de cuțit și o baltă de sânge.
  • Paricidul și fratricidul sau crima în masă au zdruncinat liniștea vecinilor din liniștitul cartier de pe Calea Moșilor. Mulți vecini știau, din ce auzeau în bloc sau din povestiri, că în casa familiei lui Petrică sunt certuri frecvente. Unii vorbesc acum de problemele psihice de care ar fi suferit criminalul, dar nimeni nu a luat vreo clipă în calcul un deznodământ atât de tragic, într-o familie care duminica mergea la biserică.

Tripla crimă de pe Calea Moșilor din București a fost comisă în 6 august. Principalul suspect a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Petrică, în vârstă de 46 de ani, cunoscut cu afecțiuni psihice, este acuzat că și-a ucis mama, sora, în vârstă de 47 de ani, și un frate de 44 de ani, cu zeci de lovituri de cuțit. Singurul din familie care a scăpat cu viață este fratele geamăn al lui Petrică și el este cel care a și alertat polițiștii că în casa lor s-a întâmplat ceva.

După comiterea crimelor, Petrică s-a încuiat în apartamentul lor, ar fi curățat locul și ar fi încercat să scape de cadavre. Poliția l-a găsit în locuință, lângă trupurile neînsuflețite.

Vecinii spun că în familie erau mereu certuri. Una dintre vecine a mărturisit că pe principalul suspect, unul dintre gemeni, l-a văzut săptămâna trecută. Mai mult, cu câteva zile înainte de tragedie, a vorbit cu mama acestuia care i-a spus că totul este bine.

Îi cunoșteam pentru că stăm aici din 1980 și au copilărit cu copiii mei. Cu băiatul care i-a omorât am vorbit miercuri, la întreținere. Am întrebat de mama lui. El avea și probleme, avea ceva cu psihicul. Cu mama lui am vorbit duminică, atunci când venea de la biserică. Era bine, se văita că o doare spatele. Am întrebat-o ce fac copiii și mi-a spus că bine. Nu mi-a zis că s-au certat sau altceva.

Unul dintre băieți, Paulică, a sunat la poliție. A zis că a sunat-o pe mama lui și nu a răspuns la telefon, apoi s-a dus la ușă și nu a răspuns nimeni. El a chemat poliția.

Era poliție aici, ferească Dumnezeu! Mi-a fost milă de ei. Mai de ales fată, era cuminte. Fata lucra, mă întâlnisem cu ea săptămâna trecută și se ducea la serviciu”, a povestit femeia, pentru Gândul.

„A decăzut total. El nu mai muncea. Cred că lua ceva droguri”

Un alt vecin a zis că principalul suspect și-a schimbat comportamentul de câțiva ani. Acesta este de părere că este posibil să fi consumat substanțe interzise, pentru că nu-și explică altfel cele întâmplate.

„Suspectul și-a crescut fetița singur. E mare fata, are 20 și ceva de ani. Se ducea la biserică. Nu știu ce s-a întâmplat de câțiva ani, vreo trei ani, a decăzut total. Îmi pare rău de tot ce s-a întâmplat. El nu mai muncea. O luase… Cred că lua ceva droguri, că altfel nu se explică. Nu era bolnav, puteai să stai de vorbă cu el. Ei se ciondăneau acolo în casă, tot timpul aveau discuții. Probabil că-l trimiteau la muncă, pentru că nu muncea. I-a crescut singură, săraca.

Cel mai mult îmi pare rău de fată. Era cuminte, muncea, singura. Nu erau căsătoriți niciunul. Suntem șocați. Eu sunt efectiv șocat”, a spus vecinul criminalului.

„Erau bisericoși, dar atunci când intră satana și îi întunecă mințile omului…”

Veciii sunt șocați de tripla crimă. Mulți spun că toți membrii familiei erau credincioși și că mergeau des la biserică.

„O familie, o mamă cu patru copii, dintre care doi gemeni. Unul dintre ei avea restricție, dar mama, ca mamă, l-a lăsat să intre în casă. Luni seară a venit unul dintre frați. Nu a putut să intre în casă și a anunțat poliția. A venit și i-a găsit. Unii spun că frații erau deja puși în saci, iar mama era lângă cadă. Sunt tot felul de discuții. Se aude că toți ar fi avut probleme psihice.

Suspectul, din ce spun vecinii care îl cunosc mai bine – și știu și eu că l-am tot văzut la biserică -, avea o fetiță. El ar fi crescut-o singur. Și ceilalți erau bisericoși, dar știți că atunci când intră satana și îi întunecă mințile omului… Asta e.

Toți ne-am speriat, ne-am înspăimântat. Am stat cu ei printre noi, pe aici. Pe mamă nu prea mi-o aduc aminte. Nu prea ieșea din casă, era o fire retrasă, o fire liniștită. O familie nevoiașă. Ce am mai auzit e că erau veșnic dispute, țipete, gălăgie la ei în apartament. Am auzit și că suspectul se droga”, a povestit o altă femeie care stă în blocul în care a avut loc crima.

Filmul crimei din Calea Moșilor

Anchetatorii spun că Petrică și-a ucis mama, în vârstă de 73 de ani, sora și unul dintre frați, aplicându-le multiple lovituri de cuțit în zone vitale ale corpului, unele dintre victime având până la 20 de răni.

Fratele geamăn al suspectului a fost cel care a alertat polițiștii, după ce a ajuns, marți 6 august, la apartamentul de pe Calea Moșilor și a găsit ușa încuiată. Neprimind răspuns de la mama și frații săi, a sunat la 112.

Polițiștii Secției 8 au intrat în locuință și au găsit trei cadavre, alături de Petrică. Bărbatul era senin și a indicat locul unde se aflau corpurile neînsuflețite. Cadavrul mamei era în baie, în timp ce celelalte două victime erau puse în saci. De asemenea, în apartament erau semne clare că cineva a încercat să șteargă urmele de sânge.

Mama ceruse ordin de protecție împotriva fiului cu mult timp înainte de crimă

Petrică era cunoscut cu afecțiuni medicale și avea un comportament agresiv față de familia sa, poliția fiind frecvent chemată pentru a interveni în scandalurile provocate de acesta.

În 2021, Judecătoria Sectorului 2 a emis un ordin de protecție pe o perioadă de șase luni, după ce Petrică și-a agresat mama, incidentul nefiind unul izolat. Mama sa a fost lovită, trasă de păr și amenințată că va fi incendiată casa, iar ordinul de protecție a fost emis pentru a-l evacua din apartament și a-i interzice să se apropie de aceasta la o distanță mai mică de 100 de metri.

Deși inițial ordinul a fost în vigoare, mama sa a decis ulterior să îl retragă. Din păcate, această decizie a avut consecințe tragice.


CITEȘTE ȘI:

Petrică, geamănul care și-a ucis mama, fratele și sora a fost găsit „SENIN” lângă trupurile neînsuflețite. Anchetatori: „A făcut curat în casă”

Triplă crimă pe Calea Moșilor: Procurorii au REȚINUT un suspect / Este vorba despre fiul femeii ucise. Celelalte două victime sunt frații lui

Oana Zvobodă
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Oana Zvobodă a debutat în presă la televiziunea PrimaTV, în anul 2017. Între mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar