Reacția unui medic român din Germania după acuzațiile de OMOR de la „Sf. Pantelimon”: Pacienții cu doze mari de noradrenalină sunt în pragul morții

Reacția unui medic român din Germania după acuzațiile de OMOR de la „Sf. Pantelimon”: Pacienții cu doze mari de noradrenalină sunt în pragul morții
Sursa foto: Facebook
Publicat: 09/08/2024, 11:28

Dr. Torje Iuliu, medic anestezist român la GNH Klinikum Kassel în Germania, a criticat dur acuzațiile de crimă cu premeditare aduse celor două doctorițe de la Spitalul „Sfântul Pantelimon” din București.

Într-o postare pe Facebook, el a declarat că aceste acuzații sunt „fără precedent și inadmisibile” și a denunțat modul în care media a tratat cazul, subliniind că pacientul care necesită doze mari de noradrenalină pe o perioadă îndelungată se află, de fapt, în pragul incompatibilității cu viața.

„Ceea ce se întâmplă acum în spațiul public, prin linsajul mediatic al medicilor din Spitalul Pantelimon, este absolut revoltător. Acuzațiile de crimă cu premeditare aduse împotriva celor două doctorițe, tinere și dedicate meseriei lor, sunt fără precedent și inadmisibile.

Modul în care presa tratează acest subiect este de-a dreptul execrabil, mai ales când își permite să facă afirmații legate de terapia intensivă, un domeniu pe care, evident, nu îl înțelege.

Am auzit de atâtea ori în ultimele zile discuții despre noradrenalină, prezentată în mod simplist și denaturat, fără ca cei care fac aceste afirmații să aibă măcar o idee despre ce înseamnă această substanță și care sunt efectele dozării ei înalte.

Pentru a clarifica, în România, în spitalele cu care am avut contact, doza standard de noradrenalină este de 320 mcg/ml. În postările vehiculate, se afirmă că dozele au fost reduse de la 25 ml/h la 1 ml/h pentru a provoca moartea pacienților”, a scris medicul pe pagina sa de Facebook.

Dr. Torje a explicat că, în contextul terapeutic, o dozare de 25 ml/h de noradrenalină echivalează cu o administrare de 8 mg/h, ceea ce reprezintă o „reanimare chimică” continuă și că un pacient care necesită astfel de doze este într-o stare critică, cu insuficiență multiplă de organ și o mortalitate extrem de ridicată.

El a criticat „setea de senzațional” a presei și a cerut protecție legală pentru cadrele medicale care se confruntă cu situații critice.

„Tradus pentru cei care nu sunt familiarizați cu domeniul medical: o doză de 25 ml/h echivalează cu o administrare de noradrenalină de 8 mg/h. La un adult de 70 kg, aceasta se traduce într-o doză de 2 mcg/kg/min, ceea ce este enorm.

Practic, vorbim despre o „reanimare chimică” continuă a pacientului. Să nu mai menționăm că un pacient care necesită asemenea doze de noradrenalină pe o perioadă îndelungată este, de fapt, în pragul incompatibilității cu viața. În astfel de cazuri, vorbim de insuficiență multiplă de organ, iar rata mortalității este extrem de ridicată.( calculați 20% mortalitate crescută per organ). In fiziopatologie, receptori nu o sa intru pentru ca sunt ferm convins ca toti criticii din presa si online sunt profesori in asa ceva!”

„Încetați cu setea de senzațional! Deveniți patetici și distrugeți vieți și cariere! Și politicienilor, scoateți-vă mâinile de la boașe și creați legi care să protejeze cadrele medicale mai ales cand este vorba de conceptul sfârșitului vieții la pacientul critic, pentru ca acestea să poată practica o medicină curată și etică.

Dacă nu sunteți capabili, măcar aveți decența să lăsați locul altora care sunt competenți! Este timpul să apărăm dreptatea și să punem capăt acestui circ mediatic”, susține medicul Torje Iuliu.

Societatea Română de Terapie Intensivă (SRATI) a susținut poziția medicului, acuzând procurorii de o „cunoaștere incompletă a laturii medicale a cazului” și explicând modul corect de prescriere a noradrenalinei, potrivit G4Media.

Citește mai mult pe acest subiect:

Noradrenalina, medicamentul din ancheta pacienților morți de la Spitalul Pantelimon. Ce este, cum se administrează și ce efecte are pentru organism

Maria Miron și Mirela Păius, medicii de la ATI Sfântul Pantelimon, au fost arestate preventiv. Asistenta martor, control judiciar

Şefa secţiei ATI de la Spitalul Sf. Pantelimon anunţă că medicii din secţie renunţă la DEMISIILE din gardă: Suntem denigraţi

Denis Andrei
Numele meu este Denis Andrei, sunt un jurnalist cu o pregătire solidă și o pasiune neîncetată pentru informare. Am absolvit Facultatea de Jurnalism mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Noi estimări privind votul la prezidențiale. Ce arată cele mai recente date despre cum au...
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Sondaj Exclusiv Antena 3 CNN. Primele date despre ce au votat românii. 29% spun că...
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat. Pentru...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Ingredientul vechi de 4.000 de ani. Azi îl cumperi cu aditivi și conservanți. Cum îl...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Gabriel Cotabiță a murit! Doliu în lumea artistică
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Inima umană este incredibilă! Un studiu arată că se poate repara singură