Managerul Spitalului „Sf. Pantelimon” NEAGĂ criza de aprovizionare cu noradrenalină: „În spital erau circa 1000 de fiole”

Managerul Spitalului „Sf. Pantelimon” NEAGĂ criza de aprovizionare cu noradrenalină: „În spital erau circa 1000 de fiole”
Publicat: 09/08/2024, 12:07
Actualizat: 09/08/2024, 12:13

Bogdan Socea, managerul Spitalului „Sfântul Pantelimon” din București, a declarat, vineri, că nu a existat nicio criză de aprovizionare cu noradrenalină la momentul investigat de procurori.

Conform sursei citate, la acea dată, spitalul dispunea de aproximativ 1.000 de fiole din acest medicament esențial.

„Primele verificări și de la minister au fost stocurile. Nu au fost probleme, este și un medicament ieftin, costă câțiva lei o fiolă. Erau la momentul respectiv circa 1000 de fiole”, a subliniat Socea, pentru G4Media.

Deși nu este specialist în anestezie, Bogdan Socea, care este medic chirurg, a menționat că protocolul de administrare a noradrenalinei implică ajustarea frecventă a dozelor în funcție de starea pacienților, dar nu a oferit detalii suplimentare despre proceduri, invocând faptul că nu este de specialitate.

Managerul a mai precizat că, până la izbucnirea scandalului, nu au existat sesizări în cadrul spitalului legate de modul de administrare a noradrenalinei, nici către șefa Secției ATI, nici către directorul de îngrijiri medicale și nici către conducerea spitalului.

Citește și: Reacția unui medic român din Germania după acuzațiile de OMOR de la „Sf. Pantelimon”: Pacienții cu doze mari de noradrenalină sunt în pragul morții

Două doctorițe au fost arestate

Cazul deceselor pacienților internați la ATI, la spitalul Sfântul Pantelimon, a dus la arestarea a două doctorițe. Cadrele medicale sunt suspectate că au micșorat dozele de noradrenalină, ceea ce a dus la moartea pacienților.

Referatul procurorilor prezintă discuțiile interceptate dintre cele două doctorițe, stenograme, dar și informații despre dozajul din injectomate.

Pe fișele de observație era scris că niciodată nu s-a coborât brusc nivelul de noradrenalină, ceea ce ar fi fost periculos pentru viața acestora, conform expertizei făcute de INML pentru Parchet.

Datele scoase la iveală de procurori indică cu totul altă situație. Anchetatorii au încercat să afle cu exactitate ce cantitate de noradrenalină a fost administrată, în mod real, nu doar ce figura în fișa de observație.

Autoritățile au obținut mărturii de la mai multe cadre medicale medii, asistente și asistenți, care au declarat că două doctorițe de la  ATI aveau două metode de a renunța la tratament în cazul pacienților aflați în stare gravă:

Fie înlocuiau noradrenalina cu ser fiziologic, fie fixau injectomatele ca să dea mai puțină noradrenalină.

Procurorii au intrat în posesia unor fotografii făcute de asistente, care arătau valori scăzute ale administrării de noradrenalină prin injectomate.

Cu toate acestea probele erau insuficiente, așa că anchetatorii au mers la spital pentru a obține datele din injectomate, să vadă dacă aceste cantități administrate bolnavilor în stare gravă erau aceleași cu valorile trecute în foile de observație. Mai multe cadre medicale din secția ATI sunt citate de către procurori.

Vă recomandăm să citiți și:

Carla Adamescu
Carla Adamescu este un jurnalist cu experiență în domeniul social. A lucrat în presa locală și, ulterior, la publicații din Capitală. S-a mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Nicolae Ciucă a demisionat de la conducerea PNL! Ce mesaj a transmis politicianul odată cu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
Se întocmesc liste de buncăre şi adăposturi. Toate clădirile sunt inventariate
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...