SCANDALUL de la Spitalul Sf. Pantelimon / Ion Cristoiu: „Nu e un caz de omor. Este CRIMĂ cu premeditare”

Publicat: 09/08/2024, 13:15

În cadrul unei ediții transmise live de Gândul, scriitorul și publicistul Ion Cristoiu a comentat scandalul izbucnit la Spitalul „Sfântul Pantelimon”, care a șocat opinia publică. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă

Cristoiu a subliniat că situația a fost tratată cu superficialitate, în ciuda gravității sale evidente. Potrivit acestuia, nu este vorba despre un caz de omor prin imprudență, ci unul mult mai complex.

„E unul dintre cele mai grave cazuri din istoria României moderne, tratată ca de obicei cu superficialitate. Nu e vorba de omor prin imprudență. Deci niște doctori au un pacient și-l omoară cu premeditare”, spune scriitorul.

Ion Cristoiu:”Nu știm care e mobilul din spatele acestui caz”

În continuare, Cristoiu a evidențiat necesitatea ca procurorii să clarifice urgent mobilul din spatele acestui caz. Atunci când se vorbește despre premeditare, trebuie să existe un motiv clar care să explice acțiunile celor implicați.

„Procurorii sunt obligați să explice mobilul pentru că acuzația adusă medicilor este catastrofală. Nu stim care e mobilul cazului. Când e cu premeditare trebuie să am mobilul. Premeditare este că ai plecat de acasă, ți-ai luat pistolul și l-ai împușcat. Ăsta este cu premeditare”, continuă Cristoiu.

Ion Cristoiu:”În momentul în care ne pierdem încrederea în medici…”

Cel mai îngrijorător aspect al acestui scandal, potrivit lui Cristoiu, este potențialul său de a declanșa o „isterie” în România, ducând la o pierdere masivă a încrederii în medici. Potrivit acestuia, pacienții, deja afectați de diverse probleme de sănătate, ar putea începe să își pună sub semnul întrebării recomandările medicale, căutând soluții alternative pe internet și ignorând sfaturile profesionale, ceea ce le-ar putea pune viața în pericol.

„E un dosar foarte grav. pentru că imediat se creează în România o isterie. In momentul în care ne pierdem încrederea în medici…Poporul arei nevoie să aibă încredere în medic. Altfel pacientul se duce, citește pe internet că el trebuie să ia nu știu ce si zice: mi-a zis medicul dar nu nu-l ascult”, conchide Ion Cristoiu.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”

Silvia Tudor
Absolventă a Universității București, Facultatea de Litere, Silvia Tudor și-a început cariera ca editor în cadrul agenției de presă MEDIAFAX, mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Doamna cu coasa” - porecla uneia dintre doctorițele arestate în dosarul de la Sf. Pantelimon
Vine prăpăd peste România! Avertisment ANM: grindina va fi cât oul de porumbel, furtuni periculoase...
FOTO. Ea l-a înnebunit pe Gigi Becali. Soțul ei s-a dus la Palat și l-a...
Imagini dureroase cu Nicu Covaci în sicriu. Trupul neînsuflețit al artistului a fost depus la...
VIDEO Bătaie la o sală de fitness din Timișoara din cauza unor glume pe TikTok....
Cea mai râvnită divă de pe ”Dorobanți” și-a găsit iubirea la Monaco! E un oligarh...
O tânără mămică a fost găsită fără viață, la câteva luni după ce a născut
Un avion cu zeci de pasageri la bord s-a prăbușit în Brazilia. Imagini dramatice cu...
Șocant ce a scris în biletul de adio Daniel, polițistul de 28 de ani care...
Ei sunt pensionarii care vor beneficia de un bonus lunar în valoare de 15.000 de...
Arde, uite cum arde! Top vedete din România în costume de baie minuscule: Antonia, Daniela...
Care e limita de viteză pe poduri? Șoferii riscă amenzi usturătoare
Blocaj pe spatele bolnavilor la Spitalul „Pantelimon”: 8 medici au ameninţat că îşi dau demisia...
Un submarin a găsit ceva CIUDAT sub apă, apoi a DISPĂRUT de pe fața pământului
Taxă pentru mașinile cu o greutate totală de 3,5 până la 7,5 tone. A intrat...
Mulți români fac această greșeală. Pizza nu se combină cu așa ceva
Alina Ceușan a născut! Prima imagine cu fetița ei. Ce a povestit influencerul despre naștere
''Stătea pe scaun și deodată...' - Mihai a făcut infarct în avion și a murit:...
Carmen de la Sălciua vorbește despre divorțul părinților: „Mama ne-a luat și am plecat. Plecarea...
Caz aproape ireal în Iași! O femeie de 94 de ani „a înviat” în timpul...
BANCUL ZILEI. BECALI aude de un jucător super bun, undeva prin Afghanistan, și îl aduce...
Ce arată Băile Suburbane din Pompeii despre obiceiurile sexuale ale romanilor?