Deținătorul mai multor centuri în boxul profesionist, sportivul de 38 de ani se descurcă bine și în afara ringul, având șansa de a deveni imaginea băuturii energizante produse de Mr.Pink, iubitul miliardar al Monicăi Gabor.
Agitație mare în Beverly Hills, acolo unde lumea bună s-a adunat la o petrecere de lux pe care miliardarul chinez Mr. Pink, iubitul Monicăi Gabor, a găzduit-o pentru a-și prezenta una dintre băuturile produse de firma sa, dar și pentru a-și lansa o aplicație mobilă pentru pasionații și traderii de criptomonede.
Printre vedetele din lumea filmului, a sportului, dar și a creatorilor digitali s-a aflat și pugilistul român Ronald Gavril. Stabilit în Las Vegas de ani buni, boxerul care a fost o lungă perioadă sub contract cu Mayweather Promotions, a avut timp și de afaceri la petrecere, nu doar de socializare.
Aflat într-o relație cu Anamaria Prodan, sportivul originar din Bacău este pe cale să dea lovitura și în afaceri. Miliardarul chinez și-ar dori ca pugilistul să fie imaginea unui băuturi energizante din portofoliul companiei sale, cele două părți fiind în discuții avansate în acest sens.
„A fost o petrecere foarte frumoasă într-o locație de top din Beverly Hills. Au participat multe vedete, actori de la Hollywood, baschetbaliști din campionatul american, dar și unul dintre cei mai virali tik-tokeri ai momentului, Khaby Lame. Atmosfera destinsă, oameni de calitate și party cu bun gust. Am avut timp și de discutat afaceri, așa că voi reveni cu noutăți”, a declarat Ronald Gavril, deținătorul mai multor centuri mondiale la box.
Foto: arhiva personală