Valeriu Argăseală a fugit din sediul Poliției la ordinul lui Gigi BECALI. Președintele FCSB tocmai scria plângerea legată de transferul lui COMAN

Publicat: 13/08/2024, 07:00

Președintele FCSB, Valeriu Argăseală, a lăsat neterminată plângerea pe care venise s-o depună la Poliție după ce banii plătiți de clubul Al-Gharafa pentru transferul lui Florinel Coman au fost furați. Acesta a părăsit în mare grabă sediul Poliției după ce a primit un telefon de la Gigi Becali.

Georghe Becali a anunțat că banii pentru transferul lui Florinel Coman, vândut către Al-Gharafa, din Qatar, nu au mai ajuns în conturile FCSB. Acesta a declarat, pentru Digi Sport, că reprezentanții clubului din Orientul Mijlociu au spus că au trimis cei 5.000.000 de euro datorați către FCSB, însă ar fi fost înșelați de o grupare de hackeri, iar banii au ajuns într-un cont din Vietnam. Becali a menționat faptul că șeicii care patronează Al-Gharafa au anunțat autoritățile din Qatar, dar a explicat că FCSB nu are niciun motiv să anunțe Poliția din România, mai ales că, prin contract, fiecare zi de întârziere costă clubul qatarez câte un milion de euro.

Surse judiciare au declarat, pentru Gândul, că vineri seară, înainte de meciul dintre FCSB și Farul, Valeriu Argăseală s-a prezentat la o unitate de poliție, unde ar fi afirmat că intenționează să denunțe o înșelăciune.

În calitate de președinte al FCSB, Valeriu Argăseală ar fi relatat în fața polițiștilor că, în aceeași zi, la club a ajuns un mail din care reieșea că ar fi trimis de reprezentanții Al-Gharafa. Clubul bucureștean era anunțat că Florinel Coman a primit viza medicală și era solicitată factura proformă pentru a putea fi achitată suma de transfer a fotbalistului.

Argăseală ar fi explicat judiciariștilor că oficialii FCSB au trimis factura, însă nu și-au dat seama că, de fapt, mailul respectiv fusese trimis de o grupare de escroci. După ce au primit factura respectivă, pirații cibernetici au direcționat-o către Al-Gharafa, însoțită de un număr de cont deschis la o bancă din Vietnam.

Sursele citate au dezvăluit, pentru Gândul, că Valeriu Argăseală a plecat imediat către sediul Poliției, pentru a depune reclamație. În timp ce scria plângerea, acesta ar fi fost sunat, de față cu polițiștii, de către Gigi Becali, care i-ar fi cerut să plece imediat. Argăseală ar fi lăsat reclamația neterminată și ar fi menționat că renunță, dar că își rezervă dreptul de a depune plângere în termenul legal.

Clubul Al-Gharafa, reclamat la FIFA

Conform anchetatorilor, Valeriu Argăseală ar fi fost pus să renunțe după ce avocații clubului ar fi spus că, în cazul unei plângeri la Poliție, s-ar putea interpreta că suma de transfer a fost virată, iar acum FCSB trebuie să-și recupereze singură banii, cu ajutorul Poliției Române, deși, legal vorbind, competența teritorială aparține exclusiv autorităților qatareze.

În schimb, FCSB i-a reclamat deja pe șeicii de la Al-Gharafa la FIFA, pentru neplata sumei de transfer, în condițiile în care în contract ar exista o clauză potrivit căreia fiecare zi de întârziere atrage după sine penalități în valoare de un milion de euro.


CITEȘTE ȘI:

Profesorul universitar Ciprian Ciceu l-a ATACAT cu briceagul, într-un club, pe fiul unui politician. A fost nevoie de intervenția bodyguarzilor

Sângerosul Fardin Amet va fi extrădat în SUA. Deși este deosebit de periculos, liderul interlop a fost eliberat din arest

Polițistul local care l-a încătușat pe fostul „cuscru” al lui Gigi Becali, cercetat de DNA pentru ȘPĂGI de 50 de lei. Bărbatul a demisionat

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Ilegal pentru proprietarii de locuințe. Poliția intră peste tine în casă și confiscă tot
Medicament retras de urgență din farmacii. Poate provoca efecte secundare grave
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Oamenii de știință au dezvăluit coroana unei găuri negre pentru prima dată