Italia și Elveția vor un nou summit de PACE care să includă și RUSIA la masa negocierilor

Italia și Elveția vor un nou summit de PACE care să includă și RUSIA la masa negocierilor
Sursa foto: Profimedia
Publicat: 12/08/2024, 19:47
Actualizat: 12/08/2024, 22:24

Italia şi Elveţia şi-au exprimat luni sprijinul pentru organizarea unui nou summit de pace pe tema războiului din Ucraina, însă de data aceasta cu participarea Rusiei.

Întâlnirea de la Locarno dintre ministrul italian de externe Antonio Tajani şi omologul său elveţian Ignazio Cassis s-a finalizat cu semnarea unei declarații comune, menită să fie piatra de temelie pentru un al doilea summit de pace pe tema războiului din Ucraina

„Italia și Elveția vor asigura cele mai bune condiţii posibile pentru organizarea unui al doilea summit de pace cu implicarea tuturor părţilor, inclusiv a Rusiei şi a tuturor actorilor relevanţi la nivel global. Negocierile trebuie să se bazeze pe respectarea dreptului internaţional şi a principiilor integrităţii teritoriale şi suveranităţii statelor, care sunt prevăzute în Carta ONU. Pacea poate fi obţinută doar cu implicarea tuturor părţilor interesate şi a dialogului cu acestea”, arată textul declarației, potrivit RegionalHeute.

Rusia a cerut înainte de a porni orice negociere ca Ucraina să renunțe la pretențiile de aderare la NATO și să-i cedeze o cincime din teritoriu, pretenții respinse categoric de Kiev. De asemenea, Kremlinul refuză cerințele ucrainenilor, care vor despăgubiri, respectarea integrității teritoriale și armata rusă să fie judecată pentru crime de război.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
TikTok „s-a trezit” după alegerile din România și lansează o campanie împotriva dezinformării