Actorul Florin Zamfirescu, în vârstă de 75 de ani, a explicat care au fost motivele pentru care a refuzat să joace unele roluri care i-au fost oferite de-a lungul carierei.
Florin Zamfirescu este unul dintre cei mai de succes actori români. În anul 1967 a intrat pe primul loc la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografie Ion Luca Caragiale din București la Facultatea “Arta Actorului”, clasa profesor Constantin Moruzan, absolvind-o 1971 ca șef de promoție. A fost rector al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București.
În plan personal, Florin Zamfirescu formează un cuplu în prezent cu Daciana Toma, de profesie medic. Însă, anterior, Florin Zamfirescu a mai fost căsătorit de trei ori, ultima oară cu actrița Cătălina Mustață. Mariajul lor a durat 20 de ani, cei doi divorțând în anul 2012. Artistul are doi copi, Vlad și Ștefana, care l-au făcut bunic.
De-a lungul carierei, Florin Zamfirescu a refuzat să interpreteze anumite roluri. Artistul a explicat, pentru revista Viva, care a fost motivul pentru care a decis astfel.
Florin Zamfirescu a mărturisit că sunt peste 10-15 roluri în teatru și în film pe care le-a refuzat.
”Eu am foarte multe roluri și în teatru, și în film pe care le-am refuzat. Sunt peste 10-15 roluri refuzate. Ultima dată a fost acum, când m-am retras și mi s-a propus un rol principal. Și am zis: „Gata, sunt prea bătrân, la revedere!”. Acum le-am refuzat pentru că m-am retras, dar în alți ani am refuzat citind scenariul. E adevărat că și cu privire la scenariile acceptate m-am păcălit de multe ori. Am visat că iese ceva mai teribil și, uneori, s-a întâmplat să nu fie. Dar nu am jucat în filme cu tentă ideologică. Tenta filmelor o fi fost, dar eu nu am jucat personaje partinice, secretari de partid, pionieri, uteciști… nu am jucat. M-am ferit. Am făcut-o deliberat. Erau colegi care abia așteptau astfel de roluri. Eu nu am acceptat să mă duc la televiziune și să recit, eu care m-am lansat ca recitator, cândva în 1966, aveam 17 ani. Când eram elev la Călimănești, eu am debutat recitând”, a declarat binecunoscutul actor pentru sursa mai sus-menționată.