Simona Amânar, despre SĂRITURA care îi poartă numele în gimnastică. „Nu a fost un element simplu pe care să-l înveți peste noapte”

Simona Amânar, despre SĂRITURA care îi poartă numele în gimnastică. „Nu a fost un element simplu pe care să-l înveți peste noapte”
Publicat: 22/08/2024, 13:30

Fosta gimnastă de performanță Simona Amânar, în vârstă de 44 de ani, a vorbit despre săritura care îi poartă numele. Săritura Amânar este una dintre cele mai grele din gimnastica artistică feminină.

Simona Amânar este una dintre cele mai titrate gimnaste din România și din lume. Are în palmares 7 medalii la Jocurile Olimpice, 10 medalii la Campionatele Mondiale și 12 medalii la Campionatele Europene. În anul 2000, a fost desemnată sportiva numărul 1 a lumii la sporturile tehnice.

Dupa retragerea din activitatea competițională a devenit cadru universitar la Facultatea de Vest din Timișoara și a fost vicepreședinte al Federatiei Române de Gimnastică. A primit titlul de Maestru Emerit al Sportului și i-a fost conferit Ordinul Național „Serviciul Credincios”, în grad de comandor. În anul 2018, Simona Tabără Amânar a fost numită director al Academiei Olimpice Române.

În ceea ce privește viața personală, Simona Amânar este căsătorită cu Cosmin Tabără, fiul politicianului Valeriu Tabără. Simona și Cosmin au împreună trei copii. Simona Amânar a povestit, pentru revista Viva, cum și unde l-a cunoscut pe cel care avea să-i devină partener de viață. Cei doi s-au întâlnit pentru prima oară la nunta Laviniei Miloșovici, una dintre marile campioane ale României la gimnastică artistică. Simona Amânar a mărturist că între ea și Cosmin nu a fost dragoste la prima vedere.

În gimnastica artistică, Simona Amânar are un element care îi poartă numele. Este vorba despre săritura Amânar, una dintre cele mai grele din gimnastica artistică feminină. Despre acest element dificil care îi poartă numele a vorbit Simona Amânar într-un interviu pentru revista Viva.

Simona Amânar, despre săritura care îi poartă numele în gimnastică. ”Mi-am dorit să am un element care să-mi poarte numele mai mult decât orice medalie”

”Am fost o sportivă completă, asta nu o spun ca pe o laudă, dar am avut rezultate extraordinare la toate aparatele. Am pierdut titlul mondial la Beijing pentru o eroare la paralele, am pierdut titlul olimpic la sol la Sydney pentru că am călcat linia… Erori mici, dar la nivelul care era atunci conta. Dar am și avut medalii la toate aparatele. Asta m-a pus în postura de a fi printre favorite întotdeauna și la individual. Amintiți-vă de primul podium cu trei românce de la Atlanta, unde am fost pe podium cu Gina Gogean – argint și bronz, Lavinia Miloșovici cu mine la egalitate la individual”, a declarat Simona Amânar.

”Sigur, la sărituri am excelat întotdeauna și eram foarte sigură. Așa am abordat și una dintre cele mai grele sărituri, săritura care îmi poartă numele și cu care americancele au făcut istorie ani mai târziu. Monica Roșu a luat aur cu săritura Amânar sau Simone Byles a devenit un star cu săritura inventată de mine și de echipa mea. Mi-am dorit să am un element care să-mi poarte numele mai mult decât orice medalie. Asta mi-am propus după primele medalii olimpice la Atlanta. Era un vis ascuns al meu să fiu printre gimnastele care au dat nume unor elemente în gimnastică și am reușit și asta. Și nu a fost un element simplu pe care să-l înveți peste noapte”, a mai spus fosta gimnastă de performanță.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Greșeala incredibilă” pe care a făcut-o echipajul superiahtului lui Mike Lynch. „A fost o serie...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
FOTO Povestea lui Oleksandr Budko, soldatul căruia i-au fost amputate picioarele, dar care a devenit...
Acestor pensionari români li se va mări pensia cu 1.000 de lei, după recalcularea de...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Afacerea deschisă de Vlad în Capitală: a început cu un spaţiu mic, iar după 6...
Descoperire șocantă la autopsia lui Filip, băiețelul mort la bazin
Tu ai văzut-o? Melania a dispărut misterios în timpul unei vacanțe în Turcia. Ce spune...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
Cel mai RAPID ÎNCĂRCĂTOR din lume! Încarcă ORICE TELEFON în mai puțin de...
Șoferii vor conduce însoțiți, deși au obținut permis auto. Se schimbă Codul Rutier în România
Secretele averii lui Alexandru Arșinel. Cum au fost împărțiți banii
VIDEO | Momentul frapant când o femeie sare gardul la zoo ca să mângâie un...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Ghinion după ghinion pentru Lino Golden! Artistul, implicat într-un nou accident: ”Cum am început eu...
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Ieșire periculoasă în spațiu, plănuită de compania SpaceX