Avocatul care a primit dosarul execuției soților CEAUȘESCU după 9 luni de solicitări: „Pun la dispoziția publicului o copie a dosarului integral”

Publicat: 16/08/2024, 10:30
Actualizat: 16/08/2024, 10:31

După aproape 35 de ani de la momentul în care au fost executați Nicolae și Elena Ceaușescu, soțul Zoiei Ceaușescu, profesorul Mircea Oprean, și un nepot cer, prin intermediul avocatului Bogdan Petre, ca sentința din decembrie 1989 să fie anulată și procesul de la Târgoviște, rejudecat.

Avocatul Bogdan Petre a declarat anterior: „Vorbim de un criminal Ion Iliescu, vorbim de Silviu Brucan care a fost tătuc în primul eșalon. Vorbim de oameni care încă mai trăiesc, îl aveți pe șeful serviciului la acel moment Virgil Magureanu, Gelu Voican Voiculescu, aveți Nistor din completul de judecată, aveți un procuror de caz. Oamenii ăștia au săvârșit o crimă”, citează Știrile PRO TV.

Ion Iliescu (S), Gelu Voican Voiculescu (c) si Petre Roman (D) participa la Sesiunea omagiala dedicata aniversarii a 20 de ani de la Revolutia din Decembrie 1989, la Palatul Parlamentului, in Bucuresti, joi, 17 decembrie 2009. BOGDAN STAMATIN / MEDIAFAX FOTO

Mircea Oprean, ginerele soților Ceaușescu, și un nepot al acestora cer Parchetului General să reinvestigheze procesul fostului dictator comunist și a soției sale. Ei acuză că executarea cuplului Ceaușescu ar fi o crimă.  Profesorul Oprean acuz statul român că nu i-a plătit nici până acum despăgubiri câștigate în instanță de 13 ani.

Bogdan Petre: „Au fost achitări spectaculoase”

Invitat la o emisiune din cadrul postului de televiziune România TV, avocatul Bogdan Petre a declarat:

„Este un pic mai nuanțată problema. În ce sens? Dacă urmăriți evoluția din ultimii 32 ani a dosarelor instrumentate de Înalta Curte de Casație și Justiție, acele recursuri de anulare în interesul legii promovate de procurorii României, de diverse persoane, veți observa că au fost achitări spectaculoase: Pacepa, torționarii dizidentului Gheorghe Ursu. Sunt vreo 35”, spune avocatul.

„La prima lecturare, noi ne-am propus să abordăm o cale extraordinară de atac, pentru că asta ar fi fost calea normală de urmat. Și pe care poți să o ceri oricând și după 100 ani după ce a decedat persoana pe care tu vrei să o reabilitezi. Și am făcut o adresă la instanța de executare, tribunalul militar-teritorial, și de aici au început să curgă surprizele”, adaugă avocatul.

A primit dosarul execuției lui Ceaușescu după 9 luni

Bogdan Petre a dezvăluit că s-a lovit de elemente „birocratice”.   I s-a aprobat primirea dosarului după 9 luni de solicitări, dar i s-a transmis că-i lipsesc câteva acte.

I s-a comunicat:

„Vi s-a aprobat dosarul, dar e o problemă – anumite acte sunt „secrete”. Vă trebuie certificat de ordin”.

Avocatul a reacționat:

„Bine, spuneți-mi ce acte îmi trebuie, îmi depun cererea. Măcar, dați-mi ce aveți”.

Instituția i-a comunicat:

„Ok, văd dăm 156 de pagini, față-verso”.

Avocatul specifică că sunt 246 de pagini.

Pentru ce a fost Ceaușescu executat?

Avocatul Bogdan Petre a enumerat cele patru infracțiuni pentru care au fost executați soții Ceaușescu, menționate în dosar.

„S-a constatat că această sentință, nr.1 din „dosarul nr. 1, din 25 decembrie 1989, în ceea ce privește condamnarea soților Ceaușescu pentru cele patru infracțiuni reținute (…) vorbim de subminarea puterii de stat, acte de diversiune, subminarea economiei naționale și genocid, la o pedeapsă cu moartea. Am observat că nu există ca această sentință să fi fost recurată….este o copie legalizată. Este o nuanță foarte importantă. Eu am dosarul în integralitate. Voi pune la dispoziție oricăruia o copie integrală a dosarului. Se numește o minută a sentinței. Tehnic, ar trebui să fie identică cu sentința. Hotărârea în sine are patru componente – partea introductivă, expunerea sau considerentele și dispozitivul”, a spus avocatul.

El a anunțat că va pune copia integrală a dosarului la dispoziția oamenilor interesați și specializați în drept, istorie, inclusiv celor „melancolici” care vor să susțină cauza nepotului și ginerelui dictatorului comunist, despre care susține că ar fi fost „executat pe nedrept”.

Mircea Oprean: „Acest dosar nu există, nu are niciun probatoriu”

Profesorul Mircea Oprean a declarat că socrii săi au fost acuzați în mod fals, în lipsa unor probe.

„Vă amintiți că s-a reluat de multe ori procesul la televizor, când soacră-mea, la acuzațiile avocaților, dovada…eh, surpriza este că acest dosar, pe lângă că el nu există, nu are niciun probatoriu. Sunt acuzațiile pe care le-a înșirat procurorul Voinea, fără să le dovedească cu o PROBĂ. Deci, vii cu probe!”.

Mircea Oprean, despre rejudecarea procesului dictatorului: „Ar fi un succes al României”

În cazul în care va avea succes, soțul Zoiei Ceaușescu a declarat:

„În primul rând, ar fi un succes al României pe plan juridic și al democrației.  Ar fi o reabilitare a justiției române. Domne, a fost o greșeală. Am dovedi maturitatea, în acest fel.  Altfel, dacă am ascunde în dulap toate astea, n-are cum să fie”. 

Mircea Oprean susține, cu tărie, „nevinovăția” cuplului Ceaușescu.

Citește și: Ginerele și un nepot al lui Nicolae CEAUȘESCU cer REJUDECAREA procesului dictatorului comunist. „Justiția a rămas cu scheleții în dulap”

Absolvent al Facultății de Istorie (2013-2016) și al programului de master „Istorie și Practică în Relații Internaționale” (2019-2021) la Universitatea mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO&FOTO „Tovarășe Putin, te rog eliberează-mă”. Imagini noi de la operațiunea de capturare a peste...
A murit de cancer. Vestea care a devastat-o pe Kate Middleton
FOTO. Una dintre cele mai frumoase femei din lume și-a provocat fanii cu un selfie...
Avertismentul celebrului chef Adi Hădean: „Iubim produsul românesc, dar n-aș lăsa pe nimeni să vândă...
Trecutul dureros al Ioanei, tânăra din Suceava care și-a pus capăt zilelor. Ce a suportat...
Matthew Perry, victima perfectă pentru doctorul, asistentul și dealerul său. „Mă întreb cât de mult...
Autopsia preliminară a Ioanei, tânăra din Suceava care s-a sinucis. „Tragedia a fost mușamalizată. A...
Sticle care NU mai sunt acceptate în sistemul de garanție-returnare. Pentru aceste PET-uri nu mai...
Cupolă de foc peste România. Cod roşu de caniculă în 7 judeţe, cu temperaturi de...
Chinurile Ioanei din Broșteni: Violată de tată, părăsită de mamă! "Mi-a zis că e sfâșiată"
Anunț important pentru seniori făcut de ministrul Muncii. Aproape 4 milioane de pensionari vor fi...
Doliu la PRO TV! Jurnalistul a murit în ziua sfântă a Adormirii Maicii Domnului
Medaliații la Jocurile Olimpice și-au primit mașinile de la Ion Țiriac. David Popovici pleacă acasă...
Israel şi Hamas reiau astăzi negocierile de pace la Doha
Un ANIMAL cu SUTE de picioare a fost descoperit în...
Halep, în culmea fericirii. Nu mai poate de bucurie. L-a văzut prima oară
Te lasă fără bani chiar la bancomat. Cum acționează escrocii
Ce au putut să facă patru turiști români într-un restaurant din Grecia. Au ajuns "de...
Ireal ce au găsit polițiștii în mașina jandarmului care s-a împușcat în cap! Breaking news!
Mesajul de mulțumire pe care l-a postat Denisa Coțolan cu ocazia aniversării ei. Ce i-a...
Ce a făcut Jennifer Lopez de ziua lui Ben Affleck? Detaliul pe care l-au observat...
BANCUL ZILEI. Învățătoarea îl întreabă pe Bulă: -Bulă, ce ne dă porcul?
Record de pete solare pe suprafața Soarelui! Ce se întâmplă cu steaua noastră?