Verdict dureros în plin SCANDAL la Pantelimon. Decizia procurorilor, după 7 ani de anchetă, în cazul morții bebelușilor infectați cu nosocomiale

Verdict dureros în plin SCANDAL la Pantelimon. Decizia procurorilor, după 7 ani de anchetă, în cazul morții bebelușilor infectați cu nosocomiale
Publicat: 16/08/2024, 11:49
Actualizat: 16/08/2024, 11:50

Dosarul de morți suspecte de la Spitalul Sfântul Pantelimon a împărțit, din nou, societatea în două. În timp ce unii oameni le dau dreptate procurorilor, privind acuzațiile împotriva celor două doctorițe, alții empatizează cu cadrele medicale, considerând că sunt acuzate pe nedrept. În plus, unele asociațiile profesionale sau sindicale din Sănătate au catalogat ancheta magistraților drept un atac la adresa corpului medical. Cu toate acestea, situația din teren, pare să demonstreze contrariul.

O analiză realizată de jurnaliștii de la Hotnews.ro arată însă că, în cazul mai multor dosare aflate în cercetare, de regulă, situațiile de malpraxis sau reclamațiile penale ale pacienților au fost tranșate în favoarea spitalelor. Ultima speță analizată în acest context este decesul, în anul 2027, a doi nou-născuți de la Iași.

Mai exact, procurorii Parchetului Judecătoriei Iași au dispus clasarea dosarului în care Spitalul Clinic de Obstetrică Ginecologie „Cuza Vodă” Iași a fost inculpat pentru ucidere din culpă, o veste pe care familiile care au pornit acțiunea în instanță au primit-o la începutul lunii august.

Parchetul susține că unitatea medicală a făcut totul pentru a preveni infecțiile nosocomiale. Conducerea spitalului recunoaște că măsurile privind supraaglomerarea – unul dintre factorii de risc – au fost luate abia după decesul celor doi nou-născuți.

„O soluție profund nedreaptă”

Cătălin Acasandrei, tatăl din Iași care timp de 7 ani s-a luptat pentru dreptate în acest caz, a anunțat că va contesta clasarea.

 „Este o soluție profund nedreaptă, care acutizează suferință familiei”, mai preciează sursa citată.

Reamintim că patru nou-născuți prematuri s-au infectat cu Klebsiella pneumoniae la Maternitatea Cuza Vodă Iași în noiembrie 2017, iar doi dintre ei au murit. La acea vreme, analizele au indicat că infecția nosocomială multidrog rezistentă avea tulpini diferite.

Direcția de Sănătate Publică Iași a identificat, atunci, mai multe cauze ale infectării, prin care supraaglomerarea secției, lipsa carantinării nou-născuților veniți din alte județe, posibila transmitere prin mâinile personalului  – lipsa schimbării mănușilor la efectuarea de manopere la copii diferiți – portajul de către vizitatori, precum existenta statusului de purtător sănătos la unii angajați.

8% dintre nou-născuți, depistați cu infecții nosocomiale

„Nu este suficientă simpla legătură de cauzalitate dintre faptă și deces sau vătămare pentru a contura cauzalitatea ca element de tipicitate al infracțiunii”, concluzionează procurorul Daniel Ștefan Simion de la Parchetul din Iași, în ordonanța prin care a dispus clasarea. El subliniază că este necesar să existe o legătură de cauzalitate între nesocotirea unui standard profesional și deces.

În opinia procurorului, îmbolnăvirea pacienților cu infecții nosocomiale în timpul internării „nu atrage de plano (automat n.r.) răspunderea penală a unității spitalicești”. Trebuie analizată și evaluată concret activitatea pe această linie a măsurilor luate de spital pentru prevenirea și combaterea infecțiilor intraspitalicești, completează magistratul, citat de Hotnews.ro.

Procurorul a concluzionat că reprezentanții Maternității Cuza Vodă din Iași au luat toate măsurile pentru a preveni răspândirea infecțiilor nosocomiale, dar că acestea nu au putut fi lichidate.

Un alt argument indicat de procurorul de caz în ordonanța de clasare este cel referitor la respectarea normelor de către personalul secției.

Se arată în document că personalul secției era instruit periodic în privința respectării normelor privind prevenirea și combaterea infecțiilor nosocomiale și că nu au fost constatate disfuncționalități. Nici în privința conduitei profesionale, nici în aprovizionarea cu dezinfectanți și materiale sterile.

Infecția nosocomială, ascunsă familiei

Eliza, cea dea doua fetiță a soților Acasandrei, s-a născut la șapte luni, pe 3 noiembrie 2017. După primele zile mai vulnerabile, a avut o evoluție favorabilă până pe 21 noiembrie 2017, când starea i s-a degradat brusc și a murit.

O infecție cu Klebsiella pneumoniae multi-drog rezistentă i-a retezat orice șansă la viață. Dar familia nu a fost informată despre existența infecției nosocomiale.

La câteva zile distanță după ce și-au pierdut copila, cei doi părinți aveau să afle că fetița lor a fost repartizată într-un salon alături de un nou-născut a cărui mamă fusese depistată cu Klebsiella pneumoniae, dar acest lucru nu se consemnase în documentele medicale.

Cătălin Acasandrei, tatăl Elizei, a depus o plângere la Parchet pentru ucidere din culpă și neglijență în serviciu. De atunci, cei doi părinți s-au zbătut să li se facă dreptate, pentru ca niciun părinte să nu mai treacă prin drama lor.

Nu doar Eliza a fost răpusă de infecția nosocomială atunci, ci și nou-născutul a cărui mamă a fost confirmată cu Klebsiella.

CITIȚI ȘI:

Doi bebeluși au murit la o maternitate din Iași după ce ar fi fost infectați cu o bacterie. Reacția conducerii spitalului

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dan Negru a dat verdictul după victoria lui Călin Georgescu: ,,Alegerile de anul ăsta înseamnă...
Cele mai frecvente greșeli la varza murată. Să nu faci asta niciodată
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Cum a ajuns cuvântul ”legionar” să fie cel mai căutat cuvânt de pe google după...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
(P) Gaze intestinale în exces? Ce soluții există?