Accident rutier cu 37 de persoane implicate la Cernavodă. A fost activat PLANUL ROȘU, după ce un autocar și un microbuz s-au ciocnit!

Publicat: 16/08/2024, 17:20
Actualizat: 16/08/2024, 17:23

Un accident rutier cu 37 de persoane implicate a avut loc vineri după-amiază în Cernavodă. Un autocar și un microbuz s-au ciocnit. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie.

Din primele informații, la faţa locului s-au deplasat o autospecială cu apă şi spumă, un echipaj de descarcerare, autospeciala de transport victime multiple, trei echipaje SMURD. De asemenea, autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie.

„Din primele informaţii, persoanele din autocar nu necesită îngrijiri medicale, iar din microbuz toate cele 13 persoane (şapte copii şi şase adulţi), sunt asistate medical, preluate şi transportate la Spitalul Cernavodă cu traumatisme minore”, au declarat reprezentanţii ISU Dobrogea.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române a transmis că accidentul a avut loc pe DN 22C Constanţa-Cernavodă, în apropierea localităţii Cernavodă, judeţul Constanţa.

„Potrivit primelor informaţii, cinci persoane ar fi suferit răni uşoare, urmând să fie evaluate medical”, a transmis Centrul Infotrafic.

Vom reveni cu amănunte!

CITIȚI ȘI:

CONCERT 50 Cent la București, în incinta Romaero-Băneasa. Polițiștii anunță restricții în trafic. APEL pentru șoferi și pietoni

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Legiștii susțin că pacientul de la Sf. Pantelimon a murit, cu o probabilitate de 99%,...
A murit de cancer. Vestea care a devastat-o pe Kate Middleton
FOTO. Una dintre cele mai frumoase femei din lume și-a provocat fanii cu un selfie...
Avertismentul celebrului chef Adi Hădean: „Iubim produsul românesc, dar n-aș lăsa pe nimeni să vândă...
Trecutul dureros al Ioanei, tânăra din Suceava care și-a pus capăt zilelor. Ce a suportat...
Matthew Perry, victima perfectă pentru doctorul, asistentul și dealerul său. „Mă întreb cât de mult...
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza. Mega-caniculă în România. Așa ceva nu s-a mai văzut!
Doliu în lumea teatrului! Cauza decesului regizorului Bogdan Budes. Fratele lui a scos la iveală...
Cât valorează maşinile oferite de Ion Ţiriac medaliaţilor de la Jocurile Olimpice
Un bilet la Telecabina Bușteni, mai scump decât un zbor la Milano! Ireal cât costă
Trupul neînsuflețit al bărbatului care și-a salvat fiica de la înec, în stațiunea Jupiter, a...
DOLIU IMENS! A MURIT cea mai iubită actriță din Generația de Aur
Atenție, RAR blochează mașinile pentru reverificare la ITP! Motive pentru care o mașină este respinsă...
Israel şi Hamas reiau astăzi negocierile de pace la Doha
Un ANIMAL cu SUTE de picioare a fost descoperit în...
Ungaria e blocată. Viktor Orban a dat ordinul peste graniță. Este oficial
Mulți români fac asta și riscă. Amenda e de 45.000 de lei
David Popovici și Taisia, iubita lui, ipostază tandră în vacanță. Cum s-au pozat, dând un...
Chinurile Ioanei din Broșteni: Violată de tată, părăsită de mamă! "Mi-a zis că e sfâșiată"
Anamaria Prodan, despre accidentul cumplit al mamei sale, Ionela Prodan, în dimineața când ea trebuia...
Bătaie generală la concertul lui Babasha din Cernavodă! O polițistă a fost rănită și transportată...
BANCUL ZILEI. Învățătoarea îl întreabă pe Bulă: -Bulă, ce ne dă porcul?
Ultima vânătoare a lui Nicolae Ceaușescu la capre negre: „Numai un om bolnav psihic putea...