Unul dintre cei mai pricepuți falsificatori de bancnote, de pe teritoriul Europei, a fost arestat la Napoli, la data de 14 august, a anunțat luni Europol, potrivit Reuters. Acesta e suspectat că a imprimat bani falși în valoare de 11 milioane de euro.
Un falsificator de bancnote, suspectat că a imprimat banii falși în valoare de 11 milioane de euro, a fost prins, săptămâna trecută la Napoli.
Potrivit Europol, infractorul, al cărui nume a rămas anonim, a vândut deja bancnote euro false în valoare de 8 milioane de euro în mai multe țări din Europa.
Sursa citată a precizat de asemenea că poliția a confiscat bancnote false în valoare de aproape 3 milioane de euro în timpul percheziției efectuate la atelierul din Napoli al bărbatului.
„În plus, se crede că falsificatorul arestat este responsabil de peste 27% din toate bancnotele euro false descoperite și scoase din circulație doar în 2023”, a mai precizat Europol, într-un comunicat.
Europol, care are sediul la Haga, a precizat că și poliția franceză a fost implicată în arestare deoarece multe din bancnotele false imprimate de bărbat au ajuns să circule în Franța.
FOTO: Europol/FB