Ministerul Finanțelor a atras prin ediția din august FIDELIS peste 3,2 mld. lei. Un singur român a împrumutat statul cu suma-record de 324 mil. lei

Ministerul Finanțelor a atras prin ediția din august FIDELIS peste 3,2 mld. lei. Un singur român a împrumutat statul cu suma-record de 324 mil. lei
Publicat: 22/08/2024, 12:55
Actualizat: 22/08/2024, 12:58

Cea de-a patra ediție a emisiunii de titluri de stat Fidelis, unul din instrumentele prin care statul atrage fonduri de la populație pentru necesarul de finanțare, a adus investiții-record de peste 3,23 miliarde de lei, din care donatorii de sânge au subscris peste 200 milioane lei, anunță Ministerul Finanțelor. Cu totul special în cadrul programului este suma investită de un singur român, persoană fizică, în ultima parte a subscrierilor, de 324 de milioane de lei, pentru care va primi dobânzi de zeci de milioane de lei anual, scrie Ziarul Financiar.

Fidelis IV din 2024, desfășurată între 8-20 august, a înregistrat o valoare record a subscrierilor, de peste 3,23 miliarde lei, depășind recordul anterior stabilit în luna aprilie, de peste 3,197 miliarde lei, potrivit Ministerului Finanțelor.

Dat fiind necesarul de finanțare în creștere al statului, Guvenul  a modificat luni legislația privind datoria publică, care include și regelementări pentru a flexibiliza programul Tezaur.

Suma atrasă în cele 18 ediții

În cele 4 ediții lansate în acest an, investitorii au plasat peste 10,4 miliarde lei prin peste 67.000 subscrieri, iar eroii celor 4 ediții din 2024 sunt cei peste 6.000 de donatori-investitori, care au investit peste 877 milioane lei.

Cumulat, adăugând suma la cea raportată anterior, la ediția din iunie, de Bursa de Valori București, înseamnă că în cele 18 oferte Fidelis derulate începând cu august 2020, românii au finanțat statul cu peste 34,83 miliarde lei.

„Pentru a doua oară în acest an, au fost investite sume record pentru emisiunile Programului FIDELIS. Cele peste 230.000 de subscrieri in titlurile de stat FIDELIS de până acum se integrează perfect în dinamica investițiilor persoanelor fizice pe piața de capital și reușesc să atragă surse importante de finanțare pentru statul român. Instrumentele oferite în cadrul acestui program sunt îmbunătățite constant pentru a ne adapta cerințelor investitorilor. În ceea ce privește componenta socială, ne mândrim cu cei peste 11.000 de donatori-investitori care au subscris până acum peste 1,4 miliarde lei. Ca element de noutate, această ediție, în afară de instrumentul dedicat donatorilor, a adus scadența de 5 ani, pentru cei ce urmăresc investiții de lungă durată, cu risc minim și dobândă competitivă”, a transmis Marcel Boloș, ministrul Finanțelor.

Cea mai recentă ediție de titluri de stat Fidelis se remarcă și datorită rezultatelor importante generate de donatorii-investitori, care s-au alăturat campaniei „România are sânge de rocker, acum și de investitor”, desfășurată de Ministerul Finanțelor în parteneriat cu „Morning Glory cu Răzvan Exarhu” și Rock FM. Peste 202 milioane lei au fost investiți de către 1.608 români care au donat sânge începând cu luna martie a acestui an. Aceștia au beneficiat de o dobândă de 6.80%, cu 1% mai mare decât cea oferită pentru emisiunile clasice cu scadența la 1 an, potrivit Finanșelor.

Pentru prima dată în acest an, emisiune în lei cu scadența la 5 ani

La această ediție, un singur investitor persoană fizică a împrumutat statul român cu 342 milioane de lei (68 mil. euro), pentru care va fi remunerat de Ministerul Finanţelor cu o dobândă neimpozabilă de 24 mil. lei în fiecare an, arată calculele realizate de Ziarul Financiar.

Investittorul a subscris, chiar în ultima zi a perioadei de subscriere, pe 20 august 2024, titluri de stat Fidelis în emisiunea cu scadenţa pe cinci ani, pentru care Ministerul Finanţelor plăteşte o dobândă de 7% pe an neimpozabilă.

Per ansamblu, datele transmise de Ministerul Finanțelor arată că cele mai accesate emisiuni ale acestei ediții au fost:

  • emisiunea în lei, cu scadența de 5 ani, dobânda de 7%, cu un total de peste 972 milioane de lei investiți prin 5.122 ordine;
  • emisiunea în euro, cu scadența la 1 an, dobânda de 4%, cu o sumă totală investită de peste 205 milioane euro, echivalentul a peste 1,02 miliarde lei, plasată prin 5.297 ordine.

Emisiunea în euro, cu scadența la 5 ani și dobânda de 5%, a strâns un interes de peste 105 milioane euro, echivalentul a 528 milioane lei, plasate prin 3.652 ordine. În ceea ce privește emisiunea în lei, cu scadența de 1 an și dobânda de 5,8%, investitorii au plasat peste 514 milioane lei, prin 4.615 ordine.

Valoarea nominală a unui titlu de stat Fidelis este de 100 de lei pentru emisiunea în lei și 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro.

Donatorii-investitori au beneficiat de scăderea de 10 ori a pragului minim de subscriere de la 5.000 de lei la 500 lei. Au beneficiat de condițiile avantajoase ale noii emisiuni persoanele care au făcut dovada donării de sânge începând cu 1 martie 2024.

Cei care investesc în titlurile de stat Fidelis se bucură de facilități precum:

  • posibilitatea de a vinde titlurile înainte de maturitate, primind dobândă aferentă perioadei de deținere;
  • câștigurile cumulate din dobânzi și profituri sunt neimpozabile;
  • flexibilitate în administrarea și diversificarea portofoliului.

Sursa foto: BVB

Citiți și:

Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în scădere prognoza de inflaţie pentru finalul anului 2024. La cât ar ajunge anul viitor

Cum argumentează șeful BNR reducerea dobânzii-cheie. „Ne-am dus în jos cu rata de politică monetară ca să nu rămânem cocoțați în perioada de toamnă

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?