Ministrul MUNCII, despre PENSIILE care nu cresc/700 000 de PENSIONARI cu aceleași pensii și 90 000 care vor primi mai mult, după RECALCULARE

Publicat: 22/08/2024, 16:42

Noua lege a pensiilor aduce aceeași sumă pentru 700 000 de pensionari, în urma recalculării. Potrivit spuselor ministrului Muncii, Simona Bucura Oprescu, aceștia au primit beneficii anterioare, mai mari decât ale altor pensionari. 

700 000 de pensionari nu vor avea parte de creșteri, în urma recalculării. Ministrul Simona Bucura Oprescu a declarat, în cadrul conferinței de presă de joi, că sunt două categorii în această situație.

Avem un număr de 700.000 de pensionari cărora nu le va creşte pensia în urma recalculării. Aceştia au avut un beneficiu suplimentar până acum, când valoarea pensiilor era mai mare decât a altor pensionari care au muncit şi contribuit la fel. După 1 septembrie, prin creşterea celorlalte pensii, se ajunge la echilibrul pe care ni l-am dorit şi pe care ni-l cer oamenii – pentru muncă şi contribuţii egale să avem pensii egale. Printre aceşti 700.000 de pensionari cărora nu le va creşte pensia după recalculare avem două categorii: cei cu perioade de contributivitate foarte scurte şi cei care au obţinut pe legislaţia anterioară beneficii mai mari decât corespondentul contribuţiilor plătite în timpul activităţii,  a explicat Bucura-Oprescu.

Tot în cadrul conferinței, ministrul Muncii a mai adăugat și faptul că , începând cu 1 septembrie 2024, beneficiari indemnizației minime sociale se vor bucura în continuare de același cuantum.

Dacă pensia este mai mică de 1.281 lei, diferenţa se suportă de la bugetul de stat. Ca şi până acum, cei care au avut un avantaj la pensie şi primeau mai mulţi bani decât alţi pensionari care au muncit şi contribuit la fel, ei au avut deja avantajul pe care alţi pensionari îl obţin acum şi a căror pensie creşte în urma recalculării. Domniile lor nu pierd acest avantaj, pentru că îşi păstrează pensia mai favorabilă. Deci, chiar dacă nu le creşte pensia, acum aceşti pensionari nu vor pierde niciun leu la pensie, aşa realizând scopul principal al legii, de a elimina inechităţile din sistem.

Bucura Oprescu a mai spus  și că cei 90 000 de pensionari, cu pensie minimă socială, vor primi mai mult, după recalculare.

Pot înţelege că există nemulţumiri, dar sunt convinsă că, pe măsură ce pensionarii vor primi pensiile în septembrie, numărul celor mulţumiţi va fi semnificativ, chiar dacă aceştia nu îşi manifestă mulţumirea la un mod entuziast. Sunt convinsă că pensionarii simt că li s-a făcut dreptate. În medie, creşterea va fi de 26,65%. Aşadar, vorbim de o creştere cumulată de peste 40% în acest an. Pentru cei mai mulţi dintre pensionari, aceasta înseamnă o creştere reală şi semnificativă a puterii de cumpărare, a mai adăugat Bucura Oprescu.

CITEȘTE ȘI:

Șeful Casei de Pensii explică de ce PENSIILE nu vor fi majorate pentru 700.000 de vârstnici: „Aceştia sunt cu pensii mari. Nu sunt defavorizaţi”

Cum sunt protejați pensionarii de tarifele ABUZIVE ale arhivarilor/ Ministrul MUNCII: Prestatorii privați sunt autorizați și controlați de…

Luiza Dobrescu
A absolvit studii superioare de jurnalism și are o experiență de peste 15 ani în mai multe redacții de presă scrisă și TV, din România.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar