TEST IQ | Doar un geniu poate găsi numărul ascuns în această fotografie

TEST IQ | Doar un geniu poate găsi numărul ascuns în această fotografie
Unde se ascunde numărul?
Publicat: 24/08/2024, 08:49

Astăzi, Gândul.ro vă arată un nou test IQ! De data aceasta, trebuie să găsiți numărul ascuns din imaginea de mai sus. Testul presupune atenția la detalii și dexteritate, pentru a-l găsi în doar câteva secunde. Există un singur răspuns corect, iar dacă nu ai reușit să îl descoperi, atunci noi îți sărim în ajutor.

Testele IQ au fost perfecționate, la începutul secolului al XX-lea, de Alfred Binet, psiholog francez. De altfel, psiholgul a fost cel care a dezvoltat scara de inteligență Binet-Simon, în anul 1905. El și Theodore Simon, colaboratorul lui, au dorit să testeze memoria, atenția și abilitățile verbale ale copiilor. Încă din acea perioadă se crede că rezolvarea unor astfel de teste, dar și a celor care presupun iluziile optice ar putea ajuta la dezvoltarea inteligenței, încă de la o vârstă fragedă.

De aceea, la momentul actual, există specialiști care recomandă părinților să pună accent pe astfel de teste, pentru a dezvolta IQ-ul copilului. Astfel de teste pot include cifre, forme geometrice, puzzle-uri sau jocuri de logică. În testul pe care vi-l propunem astăzi se ascunde un număr pe care trebuie să îl descoperiți. Dacă priviți cu atenție imaginea de mai sus, veți observa o multitudine de prăjituri colorate. Culorile vibrante și formele lor ar putea să inducă în eroare privitorul.

Vezi și Test de inteligență pentru genii | Mutați un singur chibrit, pentru a corecta 12 + 11 = 16

Test IQ. Unde se ascunde numărul?

Trebuie să priviți cu atenție imaginea de mai sus și să descoperiți zona în care se ascunde numărul. Culorile vibrante, formele, dar și poziționarea elementelor din imagine ar putea să inducă în eroare privitorul. Însă, în imaginea de mai sus, se află un desert care a luat forma unui număr. Care să fie, oare? Dacă nu ați reușit să îl descoperiți, atunci noi vă sărim în ajutor. La o privire atentă asupra elementelor din imagine, se poate observa numărul 8, în partea stângă. Este în formă de gogoașă! Iată mai jos!

Vezi și Iluzie optică virală | Doar 1 dintre 100 de oameni poate găsi bumerangul ascuns printre bananele din imagine

TEST IQ Doar un geniu poate găsi numărul ascuns în această fotografie
Numărul se află în partea stângă – gogoașa în forma cifrei 8

Vezi și TEST IQ pentru matematicieni | Ești un geniu dacă poți rezolva ecuația din imagine în maximum 12 secunde

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...