Ce nu s-a văzut la CONGRESUL PSD. Marcel CIOLACU, mai relaxat ca niciodată. Atac la Iohannis: ”Instituția prezidențială NU este o agenție de turism”

Publicat: 25/08/2024, 08:00

Social-democrații din toate colțurile țării și-au dat sâmbătă, 24 august, întâlnire la Romexpo. Delegații l-au desemnat pe Marcel Ciolacu drept candidat la alegerile prezidențiale și l-au reconfirmat președinte al PSD. Ciolacu și-a format o nouă echipă de conducere pentru următorii patru ani. 

Evenimentul de la Romexpo a întrunit peste 2.500 de delegați, miniștri, președinți de Consilii Județene, primari, sociologi, analiști politici.

Congresul de sâmbătă a fost unul mai suplu și mai puțin festiv față de ce a obișnuit PSD în urmă cu câțiva ani. Din pricina temperaturii ridicate, invitații au fost nevoiți să se hidrateze pe cont propriu sau să-și ia un sandviș de la terasele deschise în incinta Romexpo.

Președintele proaspăt reales al Partidului Social Democrat a ajuns la Romexpo cu 40 de minute înaintea începerii oficiale a Congresului PSD.

Ciolacu, întâmpinat cu entuziasm

La intrare, Marcel Ciolacu a fost întâmpinat cu entuziasm de colegii de partid, dar și de o armată de jurnaliști.

Un moment inedit a fost cel în care un membru PSD l-a îmbrățișat pe Marcel Ciolacu și i-a transmis șefului său de partid că este „mândru că are un președinte camarad la Revoluție”. Chestionat de reporterul Gândul, acesta ne-a precizat că este revoluționar cu „rol determinant” la manifestațiile din decembrie 1989.

Tot la intrare, premierul a salutat tinerii social-democrați prezenți la eveniment: „Ce faceți copii, ați venit de mult?”, i-a întrebat președintele PSD.

După ce toți delegații și invitații prezenți și-au găsit locurile în sala de la Romexpo, Marcel Ciolacu și-a făcut apariția. Ca un gentleman, președintele PSD le-a salutat pe doamnele social-democrate și le-a strâns mâna colegilor în drum spre locul său.

În stânga premierului a stat Sorin Grindeanu, iar în dreapta sa, secretarul general al partidului, Paul Stănescu.

Congresul PSD a început cu intonarea imnului de stat al României, iar toți social-democrații prezenți s-au ridicat în picioare.

Primul care a luat cuvântul a fost președintele ales al Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis. De altfel, acesta a prezentat raportul privind modificarea și completarea statutului PSD.

Principalele modificări au constat în suplimentarea numărului de vicepreședinți de la 4 la 8 și mărirea numărului de la 3 la 5 al organizațiilor care intră de drept cu reprezentanți în Biroul Permanent Național al PSD, în urma obținerii unor ”rezultate foarte bune la alegeri”.

Marcel Ciolacu, atac la excursionistul Iohannis și la „turnătorul” Băsescu

În surdina aplauzelor la unison a colegilor, Marcel Ciolacu și-a început discursul cu o glumă: „Discursul va fi mai lung pentru că mandatul meu de premier este cât al lui Sorin și Mihai împreună”.

Știm și din necazuri, și din nedreptăți să facem glume și să le îndreptăm, pentru a depăși aceste momente și a merge mai departe.

Președintele PSD și-a anunțat apoi candidatura la alegerile prezidențiale.

Da! Voi candida la Președinția României. Da! După 20 de ani, România merită un președinte pentru toți, a spus Marcel Ciolacu, în discursul său.

De la pupitrul Congresului, Marcel Ciolacu nu a ezitat să arunce câte o săgeată, atât pentru actualul președinte Klaus Iohannis, cât și pentru fostul președinte Traian Băsescu.

Avem generații întregi care fac astăzi pasul spre maturitate, după ce și-au trăit copilăria și adolescența între un președinte turnător și un președinte absent. (…) Trebuie să le spunem că instituția prezidențială nu este nici un malaxor de tocat vieți și nici o agenție de turism personală.

Șeful social-democraților nu s-a abținut de la glume nici în pauză. El le-a transmis jurnaliștilor: „Scrieți clar: Scandal în PSD!”.

Sorin Grindeanu și Mihai Tudose, atacuri în rafale la adresa PNL

Prim-vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu și noul președinte al Consiliului Național, Mihai Tudose, nu și-au menajat deloc „colegii” liberali. „Noi ne-am săturat”, a spus Grindeanu despre partenerii de la guvernare. (detalii AICI)

Să facă bine să-și plimbe batistuțele în afara politicii din România. (…) Noi nu promitem cărți nescrise și vorbe fără conținut”, a punctat Grindeanu rezultatele guvernarii PSD.

Acesta a comparat „armatele de ostași galbeni” cu niște „viespi”, aluzie la liderii PNL și la cartea pe care ar urma să o lanseze contracandidatul lui Marcel Ciolacu pentru funcția de președinte al României, Nicolae Ciucă.

Nici Mihai Tudose nu a fost mai blând cu partenerii stabilității. Tudose a comparat guvernarea PNL cu „umbrele” lui Platon.

Ne-au băgat într-o peșteră cât au guvernat și vedeam pe pereți umbrele unei realități deformate.

Ciolacu, votat de 2.257 de social-democrați pentru a candida la Președinția României

Spre final, Bogdan Ivan, ministrul Digitalizării, a prezentat procedura de vot electronică, unică în istoria partidului.

Fiecare delegat a primit un cartonaș pe care e inscripționat un cod QR. Codul a fost unic și poate fi validat o singură dată, de către un singur participant. Opțiunile de vot au fost: pentru, împotrivă sau abținere.

Marcel Ciolacu a primit din partea colegilor 2.257 de voturi pentru a candida la Președinția României Alfred Simonis, președintele ales al Consiliului Județean Timiș, a anunțat rezultatul votului la Congresul PSD. Patru au votat împotrivă și trei s-au abținut.

Moțiunea echipei lui Marcel Ciolacu a primit 2.253 de voturi pentru, 6 contra și 5 abțineri, din 2.264 de voturi exprimate.

Cuvântul de final i-a aparținut tot liderului PSD. Marcel Ciolacu a încheiat Congresul și ziua de alegeri interne așa cum a început-o, cu o nouă glumă:

Mihai (Tudose – n.r.) , Sorin (Grindeanu – n.r.), trimiteți-mă la Cotroceni, fiindcă altfel va fi greu să scăpați de mine”.

La final, Marcel Ciolacu a stat de vorbă, informal, cu jurnaliștii prezenți. Le-a povestit despre ținuta sa, creată de Adina Buzatu, dar și despre pantofii săi, pe care îi trimite la refăcut odată la doi ani.

Ciolacu a povestit că, imediat după Revoluție, a mers în Marea Britanie, acolo unde o familie i-a spus că „suntem prea săraci să luăm lucruri ieftine”.

La plecare, președintele PSD și-a luat rămas bun de la colegi, salutându-i prietenește. Social-democrații i-au urat succes liderului lor în cursa pentru Cotroceni și l-au felicitat pentru moțiunea câștigătoare.


CITEȘTE ȘI:

Marcel Ciolacu, în linie dreaptă spre Cotroceni / Glume și atacuri la adresa PNL. Ciolacu: Am avut lideri fără SUFLET și fără Dumnezeu

Marcel Ciolacu, la Congresul PSD: „Până la sfârșitul anului, vom avea o aderare COMPLETĂ la Spațiul Schengen”

Marcel Ciolacu: „România nu va intra și nu va fi atrasă în niciun RĂZBOI. / Nu voi fi niciodată de acord cu serviciul de armată obligatoriu”

Marcel Ciolacu: „Vi s-a promis că o să trăiți BINE. Vi s-au tăiat SALARIILE. Vi s-a promis o Românie EDUCATĂ. Ați primit un sistem de educație EȘUAT”

Paul STĂNESCU, la Congresul PSD: Marcel Ciolacu NU va fi un președinte al JOCURILOR POLITICE

Gabriel Zetea, nou vicepreşedinte PSD. „După 20 de ani de dreapta, care a dezbinat, avem nevoie de un președinte de stânga care să ne unească”

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer