Românii beau mai puţină cafea decât restul cetățenilor europeni. Există şi o explicaţie pentru asta: cafeaua e prea scumpă. Un espresso costă în medie 2 euro în România, în timp ce în Italia, Bulgaria sau Spania – în jur de 1,5 euro. Iată de ce e preţul mai mare în România faţă de alte state europene.
La o cafenea din Bucureşti, un cappuccino costă 16 lei, un espresso se vinde cu 10 lei, iar o caffe latte costă 18 lei. Românii, de altfel, beau cafea mai scumpă decât italienii sau spaniolii.
O ceaşcă de cafea se vinde în medie la 2 dolari în țară, dar în Italia costă aproximativ 1,5 dolari și în Spania 1,9 dolari. Acest lucru se datorează faptului că atât prețurile au crescut pe fondul inflației, cât și cafeaua pe care o importăm este mai scumpă.
Cafenelele, totuși, nu duc lipsă de clienți. Din ce în ce mai mulți români preferă să bea o cafea la o cafenea în loc să își pregătească cafeaua acasă. Numărul de clienți care vin demonstrează acest lucru. În plus, numărul de cafenele deschise a crescut, ajungând la aproximativ 1000, notează observatornews.ro