George Simion, discurs la reuniunea conservatorilor, în Mexic: „În faţa voastră este viitorul preşedinte al României!”

George Simion, discurs la reuniunea conservatorilor, în Mexic: „În faţa voastră este viitorul preşedinte al României!”
Publicat: 25/08/2024, 12:59

Preşedintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a declarat că este nevoie de o alianţă a tuturor forţelor conservatoare şi suveraniste din întreaga lume pentru a apăra valorile tradiţionale, libertăţile fundamentale, viaţa, familia şi credinţa în Dumnezeu, în discursul rostit sâmbătă, în cadrul Conservative Political Action Conference (CPAC – Conferința pentru acțiune politică conservatoare – n.r.), din Mexic, conform unui comunicat al formaţiunii.

George Simion, candidatul AUR pentru Palatul Cotroceni, le-a transmis participanţilor la evenimentul politic din Mexic că în faţa lor se află „viitorul preşedinte al României”, subliniind că anul 2024 este anul schimbării, anul în care „forţele politice conservatoare au şansa de a opri avântul politicilor anormale promovate de partidele de stânga şi socialiste”.

El i-a îndemnat pe colegii prezenți la CPAC să fie „ luptători, nu marionete” și să contruiască împreună „acea lume a statelor suverane şi libere la care am visat”. El s-a adresat participanților inițial și la final în spaniolă.

Cu această ocazie, liderul AUR şi-a exprimat speranţa că alegerile din SUA vor fi câştigate de fostul președinte republican Donald Trump, apreciind că victoria acestora va schimba politica mondială în bine şi ”va aduce din nou speranţă celor care cred în libertate, naţiune şi Dumnezeu”.

„Noi, conservatorii, suntem cei care ne revoltăm împotriva celor care vor să ne calce în picioare drepturile, libertăţile, valorile noastre (…) Avem nevoie de o alianţă a tuturor forţelor conservatoare şi suveraniste de pretutindeni. Este timpul să ne dăm mâna şi să ne apărăm valorile tradiţionale, libertăţile fundamentale, viaţa, familia şi credinţa noastră în Dumnezeu. În faţa atacurilor politice din partea stângii şi a neo-marxiştilor, trebuie să fim puternici. Suntem singurii care putem apăra ceea ce este cel mai de preţ pentru noi: Dumnezeu, naţiunea, familia şi libertatea. Avem datoria de a proteja tot ce ne este drag, de a lupta pentru normalitate într-o lume care încearcă să ne impună anormalitatea”, a spus preşedintele AUR, conform comunicatului AUR.

„Astăzi suntem nevoiţi să învăţăm noul limbaj represiv al neomarxismului”

Liderul formațiunii a mai afirmat că, în comunism, lumea occidentală reprezenta pentru români lumea liberă.

„Este foarte ciudat pentru generaţia mea să recunoască faptul că o nouă formă de marxism şi leninism şi dictatură vine tocmai din ţări care odată erau considerate libere”, a afirmat el.

„Astăzi suntem nevoiţi să învăţăm noul limbaj represiv al neomarxismului şi să acceptăm, în acelaşi timp, pe lângă terminologia diabolică, reguli, obligaţii, limitări ale libertăţilor noastre”, a spus policianul.

George Simion a făcut referire în discursul său şi la anul electoral 2024, spunând că este anul schimbării, anul în care „forţele politice conservatoare au şansa de a opri avântul politicilor anormale promovate de partidele de stânga şi socialiste”.

„În Statele Unite, Donald Trump duce o bătălie crucială, una pe care ştim că o va câştiga, influenţând astfel politica mondială în bine. El va îndrepta, sperăm, erorile din ultimii ani şi va aduce din nou speranţă celor care cred în libertate, naţiune şi Dumnezeu”, consideră Simion.

„Un politician care îşi trădează poporul de dragul unor privilegii este o marionetă”

Potrivit liderului AUR, în România ne aflăm într-un moment de cotitură similar.

„Anul acesta, avem alegeri parlamentare şi prezidenţiale. Voi fi în turul doi al alegerilor prezidenţiale, unde cel mai probabil mă voi confrunta cu candidatul socialist. În faţa voastră este viitorul preşedinte al României!”, a transmis George Simion de la pupitrul CPAC din Mexic.

Potrivit lui George Simion, prin intermediul conservatorilor din întreaga lume „se joacă viitorul naţiunilor” lor.

„Un politician care îşi trădează poporul de dragul unor privilegii este o marionetă de pe urma căreia nu va rămâne decât o jalnică amintire. În schimb, un om politic care se sacrifică pentru binele ţării va fi o efigie căreia semenii îi vor păstra o memorie vie. Să fim luptători, nu marionete! Să construim acea lume a statelor suverane şi libere la care am visat!”, a conchis George Simion.

Citește și:

Ce nu s-a văzut la CONGRESUL PSD. Marcel CIOLACU, mai relaxat ca niciodată. Atac la Iohannis: ”Instituția prezidențială NU este o agenție de turism”

Marcel Ciolacu, în linie dreaptă spre Cotroceni / Glume și atacuri la adresa PNL. Ciolacu: Am avut lideri fără SUFLET și fără Dumnezeu

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Două țări și-au unit forțele comerciale și vor să cucerească Europa