Mihai Barbu, Metrorex: Alte două garnituri Alstom din Brazilia au plecat spre București. Două se află deja la noi, dar trebuie să treacă de probe

Publicat: 28/08/2024, 08:30

Mihai Barbu, președintele Consiliului de Administrație Metrorex, a anunțat, în emisiunea „Cu Gândul la București”, că alte două garnituri Alstom din Brazilia au plecat spre București. Pe de altă parte, oficialul de la metrou spune că celelalte două garnituri care se află deja în depoul de la Berceni.

„Prima garnitură trebuie să facă proba de 10 mii de kilometri. Apoi, dacă lucrurile sunt în regulă, vor circula și cu călători. Deocamdată au venit doar două garnituri. Ele acum fac probele statice, urmând să facă și probele pe Magistrala 5”, a precizat Mihai Barbu în emisiunea „Cu Gândul la București”.

Președintele CA Metrorex spune că cei de la Alstom dau vina pe rețeaua electrică pentru faptul că  garniturile nu sunt deocamdată în circulație.

„Așa au spus cei care ne-au livrat trenurile, că decuplau siguranțele, pentru că erau fluctuații în rețea. Dar, până la urmă, ei sunt o companie care fac mentenanța pentru Metrorex de peste 17 ani. Ei cunosc foarte bine fluctuațiile din rețeaua Metrorex. Noi nu am considerat că este un motiv suficient să ne convingă că lucrurile pot întârzia din această cauză”, explică Mihai Barbu.

Mihai Barbu, Metrorex: Primul tren trebuie să facă rodaj de 10.000 de kilometri

Reprezentantul companiei de metrou spune că din Brazilia au mai plecat două garnituri Alstom către București.

Mai sunt două trenuri care au plecat din fabrică, le așteptăm să ajungă la București. Până atunci, va trebui să rezolvăm cu acestea două, care sunt aici la noi la Berceni, să treacă de probele statice și să intre în probele dinamice. Apoi, să putem face acel rodaj de 10.000 de kilometri și să intre în circulație pe Magistrala M5”, mai spune Mihai Barbu.

Metroul Alstom nu ar intra în circulație în 2024

Marian Artimon, unul dintre cei mai experimentați oameni de la metrou, lider de sindicat Metrorex, crede că noile garnituri nu vor fi introduse în circulația în acest an.

„Noi ne-am dori foarte mult să avem noile trenuri pe Magistrala 5, dar, la cum merg lucrurile în prezent, acest lucru nu va fi posibil în 2024. Nu cred că va fi timp pentru probele de 10.000 de kilometri pentru primul tren și de 2.000 de kilometri pentru al doilea”, declara recent Marian Artimon.

Contract de peste 100 de milioane de euro

Valoarea contractului pentru cele 13 trenuri este de peste 100 de milioane de euro.

Contractul dintre Alstom și Metrorex poate fi extins cu opţiunea de livrare a încă 17 trenuri. Asta pe baza unei comenzi din partea beneficiarului. Valoarea totală a proiectului poate urca la 240 de milioane de euro.

Caracteristicile noilor trenuri Alstom:

  • au caroserie din oţel inoxidabil.
  • 114 metri lungime şi 3 metri lăţime.
  • asigură o capacitate totală de 1.200 de pasageri per tren.
  • fiecare tren cu 6 vagoane are 216 locuri într-o dispunere longitudinală;
  • asigură două zone speciale de acces destinate pasagerilor cu dizabilităţi;
  • au aer condiționat.

Întreaga emisiune cu Mihai Barbu (Metrorex) poate fi vizionată AICI:


 Citește și:

„Giurgiu”, noul METROU Alstom produs în Brazilia, ar fi tras pe dreapta: „I-au sărit siguranțele, pe românește, când i-au dat power”

Mihai Barbu, președinte CA Metrorex: „Avem mai puține trenuri. Purtăm discuții dure cu cei de la Alstom”

Metroul bucureștean în 2024, marile obiective. Mihai Barbu, Metrorex: „Începem lucrările pentru Otopeni, așteptăm trenurile din Brazilia”

Salariul mediu net la metrou va depăși 7.400 de lei de la 1 noiembrie. Mihai Barbu, Metrorex: „Au avut loc 26 de runde de negocieri”

Nicolae Oprea
Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Pe cine vede Crin Antonescu în turul 2 pentru președinție și cine va fi la...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu...
„Mașa, nu spune nimic despre atacul cu rachetă balistică”. Cum s-au dat de gol rușii...
Poliția, chemată la vila lui Silviu Prigoană! Totul la scurt timp după ce copiii lui...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Un român povesteşte cum e să lucrezi la stat în Elveţia. "Nu ştiu de ce...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
S-a vândut celebra banană lipită cu o bandă adezivă. Banalul fruct a fost cumpărat pentru...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Guvernul anunţă prelungirea plafonării preţurilor la energie şi gaze pentru consumatorii vulnerabili
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Șoferii din România NU mai pot face ITP. Anunțul RAR venit azi, 21 noiembrie
Europa de est se pregătește de război. Stare de alertă maximă
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!