Simona Bucura-Oprescu: Salariile și pensiile DECENTE sunt condiționate de eliminarea muncii la negru

Simona Bucura-Oprescu: Salariile și pensiile DECENTE sunt condiționate de eliminarea muncii la negru
Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu
Publicat: 28/08/2024, 19:16

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a declarat, miercuri, la o dezbatere organizată de BNS, că pentru a plăti salarii decente şi pentru a putea creşte pensiile este nevoie de o piaţă a muncii puternică, iar numărul celor care muncesc legal să fie cât mai mare. ”Introducerea salariului minim european reprezintă o garanţie că salariile mici din România vor creşte odată cu dezvoltarea economică, ceea ce va contribui la micşorarea decalajelor”, a afirmat Bucura-Oprescu.

Între 25% şi 33% dintre salariaţii din România cu normă întreagă vor avea venituri mai mari, de la 1 ianuarie 2025, după implementarea directivei privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană, potrivit unei analize a Blocului Naţional Sindical (BNS). Guvernul a aprobat, în iunie, Legea privind stabilirea salariilor minime europene, prin care se asigură transpunerea în legislaţia naţională a Directivei (UE) 2022/2041 privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană.

România are în prezent un salariu minim brut garantat în plată (3.700 de lei) şi alte două salarii minime brute sectoriale, de 3.436 de lei pentru salariaţii din sectorul agricol/industria alimentară şi de 4.582 de lei pentru angajaţii din sectorul construcţiilor.

Cum va fi calculat cuantumul final

Guvernul României a aprobat, în 21 iunie, proiectul de lege iniţiat de Ministerul Muncii pentru implementarea acestei directive, proiect care a fost trimis spre adoptare în Parlament după consultări cu partenerii sociali pentru stabilirea modului în care va fi determinat salariul minim adecvat conform Directivei. Formula de calcul care va fi stabilită va ţine cont de puterea de cumpărare, de nivelul câştigului salarial mediu brut şi de productivitatea muncii.

Textul proiectului de lege prevede că nu vor exista diminuări salariale şi stimulează încheierea de contracte colective de muncă, consolidând în acelaşi timp dialogul cu partenerii sociali în stabilirea salariului minim.

Salariul minim european va reduce decalajele, zice Bucura

Acest proiect de lege îşi propune, pe de o parte, adecvarea salariului minim pentru a proteja puterea de cumpărare a lucrătorilor, iar pe de altă parte, să ţină cont de productivitatea muncii pentru a îmbunătăţi competitivitatea companiilor.

Introducerea salariului minim european reprezintă o garanţie că salariile mici din România vor creşte odată cu dezvoltarea economică, ceea ce va contribui la micşorarea decalajelor.

România va putea astfel să menţină lucrătorii calificaţi care altfel ar fi tentaţi să plece în alte ţări pentru salarii mai mari. Prin implementarea Directivei va putea fi stimulată creşterea economică prin creşterea puterii de cumpărare a lucrătorilor şi se vor încuraja investiţiile în formarea profesională şi în creşterea productivităţii, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu, conform unui comunicat de presă transmis de Ministerul Muncii.

Salariile minime, în scădere

Potrivit sursei citate, în ultimii patru ani, numărul contractelor de muncă plătite la salariul minim în România a înregistrat o scădere semnificativă. În septembrie 2020, 26,31% din totalul contractelor de muncă (1.671.284) erau plătite la salariul minim. Acest procent a scăzut până în august 2024 la 16,62% (respectiv 1.105.977 din totalul de  6.655.266 de contracte înregistrate). Guvernul a majorat, începând cu 1 iulie, salariul minim brut pe ţară garantat în plată de la 3.300 de lei la 3.700 de lei.

Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu, a participat, miercuri, la o dezbatere cu tema ”Transpunerea în legislaţia naţională a prevederilor Directivei UE 2022/2041 privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană”, eveniment organizat de Blocul Naţional Sindical.

Rene Pârșan
Rene Pârșan a debutat în presă în 1992, reporter și redactor la Evenimentul Zilei. Între 1994 și 2010 a fost senior editor, editorialist, reporter mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Șoc în timpul unei execuții, în SUA. Ce a făcut un bărbat chiar înainte de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Activitatea stațiilor ITP din toată țara este oprită! Avarie majoră a sistemului informatic RAR
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
Cătălin Moroșanu se plânge de bullying. „Ți-ai luat bătaie, treaba ta”
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
9 luni de la moartea Mioarei Roman: "Toate pomenile pentru mama mea le-am făcut singură"....
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ce întâmplă cu sănătatea oamenilor de peste 50 de ani care folosesc Internetul?