Rețele Electrice modernizează rețelele din municipiul Arad și scoate la licitație lucrări de 83,4 mil. lei

Rețele Electrice modernizează rețelele din municipiul Arad și scoate la licitație lucrări de 83,4 mil. lei
Publicat: 04/09/2024, 11:27

Timișoara – Compania Rețele Electrice Banat va realiza modernizarea infrastructurii de distribuție a energiei electrice din câteva cartiere din municipiul Arad, lucrările de modernizare urmând să fie atribuite prin licitație publică. Compania Rețele Electrice Muntenia, parte a grupului PPC în România, a lansat, prin intermediul sistemului informatic de achiziții publice, procedura de achiziție de lucrări în valoare de 83,4 milioane de lei, beneficiarul fiind operatorul Rețele Electrice Banat.

Proiectul va viza zona Aradul Nou, iar lucrările vor consta în modernizarea prin trecerea parțială în subteran a 16,5 km de rețea de medie tensiune, respectiv a 40,5 km de rețea de joasă tensiune; de asemenea, vor fi modernizate 23 de posturi de transformare și 1.770 de branșamente, de aceste lucrări urmând să beneficieze clienții existenți și viitori din zona respectivă.

“Aceste lucrări de modernizare din zona istorică a municipiului Arad vor avea un impact semnificativ asupra calității vieții locuitorilor, asigurându-le accesul la o rețea electrică mai fiabilă și mai sigură. Trecerea liniilor în subteran și modernizarea posturilor de transformare și a branșamentelor vor crește reziliența rețelei la evenimente neprevăzute, precum condițiile meteorologice extreme, și vor contribui la o furnizare constantă și de calitate a energiei electrice, esențială pentru confortul și siguranța comunității noastre” a declarat Mihai Vangu, Director Rețele Electrice Banat.

Din stația de transformare Fântânele, cu o putere instalată de 50 MVA, sunt alimentate liniile de medie tensiune LEA 20 kV Aradul Nou, respectiv LEA 20 kV Prefabricate, prima dintre acestea alimentând cartierele Sânicolaul Mic, Aradul Nou, Subcetate și Mureșel ale municipiului Arad.

Aceste lucrări vor reduce expunerea rețelei de medie tensiune la condiții meteorologice nefavorabile și vor contribui la îmbunătățirea peisajului urban. De asemenea, vor fi introduse sisteme de telecontrol, echipamente de telemăsură și fibră optică. Va fi înființat și un punct de conexiune (PC, 20kV-20kV) în care se va realiza buclarea noilor linii subterane, permițând alimentarea continuă a consumatorilor chiar și în cazul unei defecțiuni pe un segment al liniei, prin redirecționarea fluxului de energie printr-un traseu alternativ.

Rețeaua de joasă tensiune va fi modernizată prin înlocuirea liniilor aeriene existente cu linii subterane (LES 0,4 kV), pe o lungime totală de 40,5 km. Acest proces va contribui la creșterea fiabilității rețelei și la reducerea pierderilor tehnice, asigurând totodată trecerea branșamentelor aeriene și a iluminatului public în subteran.

Posturile de transformare vor fi complet echipate, inclusiv cu elemente de automatizare pentru conectarea la sistemul de telecontrol.

Totodată, pentru 2.670 de consumatori din cartierul Aradul Nou, ale căror grupuri de măsură au fost scoase la limita de proprietate, se vor reface coloanele de distribuție, asigurând o infrastructură modernizată și pregătită pentru viitor.

Lucrările vizează îmbunătățirea calității serviciului de distribuție a energiei electrice pentru clienții din zona Aradul Nou, cu influență directă asupra pierderilor din rețea, precum și asupra consumului individual la nivelul locuințelor, generând o amprentă locală mai scazută de dioxid de carbon.

Proiectul are o valoare totală de 86,7 milioane de lei, fără TVA, din care valoarea maximă asigurată din Fondul pentru Modernizare este de 67,4 milioane de lei.

Termenul de depunere a ofertelor este 1 octombrie 2024, iar lucrările vor avea o durată de 25 de luni de la încheierea contractului.

Companiile Rețele Electrice operează rețele cu o lungime totală de circa 134.000 de kilometri în trei zone importante ale țării: Muntenia Sud (inclusiv București), Banat și Dobrogea, acoperind o treime din piața locală de distribuție, și dezvoltă un program de investiții pentru îmbunătățirea calității serviciilor, siguranța și performanța rețelelor și implementarea locală a standardelor de mediu ale grupului PPC. Rețelele electrice operate de către cele trei companii Rețele Electrice numără 289 de stații de transformare și peste 25.000 de posturi de transformare.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Detalii nebănuite despre soția lui Călin Georgescu. Cristela are o meserie total diferită față de...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă...
Cine e fiul lui Călin Georgescu. A fost colegul de cameră al lui Novak Djokovic
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
”The Apprentice”, filmul care dezvăluie latura controversată a lui Donald Trump, respins de actorii de...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Postul are efecte semnificative în creierul uman, a descoperit un studiu