Prima pagină » Știri politice » Sondaj Sociopol: Marcel CIOLACU, pe primul loc în cursa pentru prezidențiale. Mirel Palada: „Ciucă nu are nici o șansă să intre în turul doi”

Sondaj Sociopol: Marcel CIOLACU, pe primul loc în cursa pentru prezidențiale. Mirel Palada: „Ciucă nu are nici o șansă să intre în turul doi”

Sondaj Sociopol: Marcel CIOLACU, pe primul loc în cursa pentru prezidențiale. Mirel Palada:

Sociologul Mirel Palada a publicat pe rețelele de socializare un sondaj oficial, în care este prezentat clasamentul candidaților la alegerile prezidențiale. Potrivit acestui sondaj, liderul PSD Marcel Ciolacu se află pe primul loc în preferințele electoratului cu 26%, urmat îndeaproape de candidatul AUR, George Simion. 

Mirel Palada a publicat un sondaj Sociopol, realizat între 26 august – 3 septembrie, ce analizează șansele candidaților la alegerile prezidențiale. Conform statisticilor, Marcel Ciolacu ocupă primul loc în clasament, 26% dintre cetățeni exprimându-și încrederea față de liderul PSD, ca eventual președinte al României.

Același sondaj îl poziționează pe George Simion ca principalul rival al liderului PSD, având cele mai mari șanse să intre în turul doi, alături de Marcel Ciolacu.

„Cel mai recent sondaj Sociopol, realizat la sfârșitul lunii august (26 august – 3 septembrie), scoate la iveală o cursă strânsă în turul unu al alegerilor prezidențiale de la sfârșitul acestei toamne.
Pe primul loc, Marcel Ciolacu, candidatul PSD, cu 26%. Lansarea formală a candidaturii lui Ciolacu l-a ajutat pe acesta să-și consolideze locul 1.
Lupta pentru cel de-al doilea loc în finala turului doi este strânsă.

Pe locul doi, și cu cele mai mari șanse să intre în turul 2 alături de Marcel Ciolacu, este candidatul suveranist George Simion, cu 19%.
Evoluția lui Simion este una constantă în sondajele Sociopol, ușor sub 20%” menționează Palada.

Potrivit aceluiași sondaj, Nicolae Ciucă nu ar avea nicio șansă să intre în turul doi

„Pe locurile trei – patru, practic la egalitate și la cinci puncte procentuale în spatele lui Simion, găsim în sondajul Sociopol doi candidați anti-PSD, ambii cu 14%.
Mircea Geoană, candidat independent, dar cu o platformă și mai ales cu un electorat anti-PSD bine definite. Și Elena Lasconi, reprezentanta celui mai vehement nucleu electoral anti-PSD, votanții USR.
Tendințele de evoluție ale celor doi sunt divergente. Geoană scade, dând semne din ce în ce mai clare de erodare. Lasconi, în schimb, crește.
Pe locul cinci, candidatul PNL, Nicolae Ciucă, cu 10%. E din ce în ce mai evident că Nicolae Ciucă nu are nici o șansă să intre în turul doi al alegerilor prezidențiale.
Competiția electorală este încheiată de doi candidați sub 10%: Diana Șoșoacă, SOS România, cu 9%, și Cristian Diaconescu, independent, cu 7%.
Ceilalți candidați obțin scoruri reziduale.
Cursa pentru intrarea în finala turului doi este din ce în ce mai intensă. Primele șanse le au Marcel Ciolacu, PSD, și George Simion, AUR.
Sondajul este reprezentativ pentru populaţia adultă neinstituţionalizată cu rezidența în România. Volumul eşantionului: 1,005 persoane.
Perioada de culegere a datelor: 26 august – 3 septembrie 2024. Metoda culegerii datelor: interviuri telefonice (CATI). Marja de eroare, la un nivel de încredere de 95%, este de +/- 3.2%.”, apreciază Mirel Palada.

Citește și:

Marcel CIOLACU știa de candidatura lui Mircea Geoană: „Nu înteleg treaba cu INDEPENDENȚA. Este în zona de ipocrizie”

Marcel Ciolacu, după întâlnirea cu liderii sectorului bancar: ,,Acest Guvern CONTINUĂ, fără rezerve, să susțină în mod prioritar investițiile publice”

Mirel Palada: „Dacă Marcel Ciolacu iese președinte, vom avea un PREMIER tot de la PSD”

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, și-a început cariera în funcția de redactor la MEDIAFAX și Antena 3. A evoluat în poziția de editor și reporter în cadrul ... vezi toate articolele

Citește și