„Război-hibrid” la granițele NATO, coordonat de Rusia lui Putin. Cum au acționat CONTRABANDIȘTII „subcontractați” de Moscova

Nicio graniță, indiferent cât este de mică sau de mare, nu poate fi controlată fără cooperarea ambelor părți. Acest lucru este valabil atât pentru granița dintre SUA și Mexic, cât și pentru granița dintre Rusia și China, spre exemplu.

Gestionarea frontierei sovieto-finlandeze a fost rezultatul unui proces treptat care a început după al Doilea Război Mondial, notează René Nyberg – fost ambasador al Finlandei în Rusia – într-o analiză publicată de Carnegie Endowment for International Peace.

• Primul tren din Finlanda către Leningrad a circulat în 1953, dar o linie directă între Helsinki și Moscova nu a fost deschisă până în 1975.
• Finnair a fost prima companie aeriană occidentală care a început să zboare către Moscova în 1956, în timp ce turiștii finlandezi au călătorit la Leningrad cu autobuzul pentru prima dată abia în 1958.

Această cooperare în evoluție, bazată pe proceduri stricte, a avut ca rezultat o cultură de gestionare a frontierelor care a supraviețuit prăbușirii Uniunii Sovietice.

Totul s-a schimbat în anul 2015, atunci când Rusia a început să împingă resortisanții fără acte din țări terțe peste graniță. A fost o încălcare a încrederii și un punct de cotitură în relațiile dintre Finlanda și Rusia.

Aderarea Finlandei la NATO a dublat lungimea graniței cu Rusia

René Nyberg amintește că, atunci când Finlanda a aderat la NATO, în anul 2023, a dublat lungimea graniței alianței cu Rusia. Finlanda are 1.343 de kilometri de granița cu Rusia, iar părți din acesta datează de la Tratatul de la Teusina, din 1595, dintre Suedia și Moscovia.

Ultimele modificări au fost făcute în Tratatul de pace de la Paris, din 1947, dintre Finlanda și Uniunea Sovietică.

În cartea sa Cum Finlanda a supraviețuit lui Stalin, Kimmo Rentola notează că, imediat după semnarea Tratatului de pace de la Moscova la 12 martie 1940, poliția de securitate a lui Stalin, NKVD, a înființat un centru operațional în Vyborgul ocupat, al doilea oraș al Finlandei înainte de război.

Un notoriu specialist în interogatorii de la sediul din Moscova a fost desemnat să țină localnicii sub control. Dar nu mai erau oameni pe care să-i terorizeze. Nu se știe cine a îndrăznit să raporteze asta lui Stalin. Ministrul său de externe, Vyacheslav Molotov, a fost „zdruncinat dureros” când sovieticii au găsit orașul Vyborg complet gol.

Finlanda a fost supusă unei presiuni politice considerabile din partea autorităților sovietice

Chiar înainte de invada Ucraina, în luna februarie a anului 2022, continuă René Nyberg, Rusia avea probleme cu majoritatea vecinilor săi, deși mai puțin cu Finlanda.

Imediat după Al Doilea Război Mondial, pe partea finlandeză fusese stabilită o zonă de frontieră de până la 3 kilometri pentru a preveni traficul inutil și provocările.

„Noul regim de frontieră a fost consolidat până la sfârșitul anilor 1950. Armistițiul de la Moscova din 1944 prevedea că o bază navală din peninsula Porkkala, la 30 de kilometri vest de Helsinki, va fi închiriată Uniunii Sovietice pentru cincizeci de ani.

• Asta a creat o graniță în interiorul Finlandei, care nu a putut fi controlată pe deplin.
• Revenirea timpurie a bazei în Finlanda în 1956 a fost, așadar, crucială.
• Până la sfârșitul anilor 1950, încercările agenților KGB vorbitori de limbă finlandeză de a recruta localnici în apropierea graniței se încheiau treptat.

Procedurile care au apărut au fost stricte. Când refugiații sovietici au căutat azil în Finlanda, acest lucru a fost întotdeauna tratat pe canale diplomatice și niciodată la graniță sau de către autoritățile de frontieră.

Aceste incidente au fost uneori autentice și alteori provocatoare. Uneori, Finlanda a fost supusă unei presiuni politice considerabile din partea autorităților sovietice pentru a nu-i trimite înapoi pe refugiați.

La momentul extinderii UE, polițiștii de frontieră finlandezi au ajutat statele baltice să înființeze polițiști naționali de frontieră, în timp ce polițiștii de frontieră germani au făcut același lucru pentru țările din Europa Centrală.

Dar când s-au alăturat NATO, și parțial din cauza constrângerilor financiare, unele dintre statele baltice și-au fuzionat grănicerii cu poliția, în timp ce polițiștii de frontieră ai Rusiei sunt și au făcut întotdeauna parte din armată și, din 2003, din nou parte a Federației Ruse, însServiciul de securitate, FSB.

Polițiștii de frontieră din Finlanda fac și ei parte din forțele armate, deși pe timp de pace sunt sub conducerea Ministerului de Interne. Abordarea diferită a statelor baltice explică de ce nu au stabilit niciodată o relație funcțională cu polițiștii de frontieră FSB”, mai scrie René Nyberg.

Cum au acționat contrabandiștii subcontractați de Rusia

În anul 2015, războiul din Siria a creat o îngrijorătoare criză a refugiaților în Europa de Vest. Zeci de mii de refugiați au sosit în Finlanda, amintește René Nyberg, în principal prin granița cu Suedia din nord. Acest lucru a avut ca efect tulburarea politicii finlandeze, precizează fostul ambasador al Finlandei în Federația Rusă.

„Rusia a profitat de criză și – în august 2015 – a început să aducă autobuze de resortisanți ai țărilor terțe mai întâi la punctul de trecere a frontierei norvegiene de la Storskog și mai târziu la două puncte de frontieră finlandeze din Laponia: Salla și Raja-Jooseppi.

Această mișcare fără precedent a autorităților ruse a luat prin surprindere Finlanda și Norvegia.

Permițând resortisanților țărilor terțe să treacă granița cu Rusia fără vizele necesare, Moscova nu încălca obligațiile legale existente, dar a încălcat practicile și interpretările stabilite ale tratatelor și acordurilor postbelice. Mai important, a fost o încălcare a încrederii.

Scenele au fost dramatice și periculoase, iar cifrele au fost semnificative: peste 5.000 de imigranți ilegali au trecut în Norvegia și peste 1.000 în Finlanda. Iarna se apropia, temperaturile coborând până la -40°C. Familii numeroase cu copii mici și-au făcut drum prin pădurea arctică cu mașini decrepite și întunericul polar până la granița cu Finlanda, sau au trebuit să fie nevoite cu bicicleta până în Norvegia.

• Operațiunea fără precedent a Rusiei s-a bazat pe sprijinul unor contrabandiști. Contrabandiștii subcontractați de Rusia au organizat zboruri din Moscova și Sankt Petersburg către Murmansk și Kandalaksha, au aranjat cazare și au vândut acestor resortisanți din țări terțe mașini și biciclete la prețuri exorbitante.
• Majoritatea refugiaților nu veniseră direct din zona de conflict din Siria, ci erau persoane cu familii și permise de ședere valabile, care petrecuseră ani de zile studiind și lucrând în Rusia, iar acum erau forțate să plece.

Acesta este un exemplu clar al obiceiului Rusiei de a crea o problemă și apoi de a revendica meritul pentru găsirea unei soluții. Negocierile au fost dificile, deoarece Rusia a insistat că nu le poate refuza resortisanților țărilor terțe dreptul de a părăsi Rusia și că tratatele existente nu cer ca aceasta să împiedice trecerea frontierei.

• Problema nu a fost rezolvată până când nu a atins cele mai înalte niveluri de guvernare, președintele finlandez Sauli Niinistö amenințând că va anula o vizită la Moscova.
• Înainte ca acest lucru să se întâmple, s-a ajuns la un acord asupra căruia a insistat Moscova, care să permită doar cetățenilor finlandezi, ruși și belaruși să folosească cele două puncte de trecere a frontierei cele mai nordice.

Putem doar ghici și specula de ce Rusia a decis să-și trateze cei mai apropiați vecini în acest fel, la un an după anexarea Crimeei și începutul războiului din Donbas în 2014. Efectele neliniștitoare ale crizei refugiaților europeni din 2015 și, în special, tulburările politice pe care le-a provocat în Germania, probabil că au determinat Rusia să demonstreze că ar putea face tot ce vrea la granițele cu Finlanda și Norvegia”, conchide René Nyberg.

O ruptură fundamentală între Finlanda și Rusia lui Putin

Calculul greșit al Rusiei, în anul 2015, a fost imediat evident și acum poate fi interpretată ca o greșeală clasică de la Kremlin. Încălcarea încrederii Finlandei de către Rusia lui Putin a făcut mai mult decât să distrugă o cooperare funcțională, consideră René Nyberg.

„Aceasta a sporit percepția Finlandei asupra amenințării și a determinat o revizuire fundamentală a legislației finlandeze în domeniul informațiilor, care a fost finalizată în anul 2019.

• Anexarea Crimeei în 2014 a inaugurat deja o nouă eră de intensă cooperare militară finlandeză cu Suedia și NATO, cu Statele Unite și Marea Britanie.
• În aprilie 2022, la două luni după invazia pe scară largă de către Rusia a Ucrainei, Suedia și Finlanda au solicitat aderarea la NATO.

În anul 2021, Finlanda a urmărit cu o neliniște tot mai mare tulburările de la granițele poloneze și lituaniene cu Belarus. Transportul sistematic cu autobuzul refugiaților către acele frontiere a fost similar cu ceea ce au experimentat Finlanda și Norvegia în 2015–2016, doar că de această dată au existat și încercări violente de trecere a graniței.

• Dar abia în toamna lui 2023 Rusia a reluat să împingă un număr mare de oameni la granița cu Finlanda (de data aceasta, granița cu Norvegia a rămas singură).
• Ca răspuns, Finlanda a închis mai întâi unele dintre punctele de trecere a frontierei, iar apoi întreaga graniță în decembrie 2023, după ce grupuri de refugiați au încercat să intre prin punctele de trecere rămase.
• Granița ruso-norvegiană de la Storskog rămâne deschisă, dar a fost restricționată în 2022 și din nou în mai 2024. Punctele de trecere a frontierei din Letonia și Estonia rămân deschise.

Invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia, în februarie 2022, a avut un efect profund asupra relațiilor finlandeze-ruse. Nu numai că a dus la aderarea Finlandei și Suediei la NATO, dar a marcat și o ruptură fundamentală în această relație.

Autoritățile de frontieră finlandeze și ruse mențin acum doar contacte tehnice rudimentare. Relațiile dintre Helsinki și Moscova nu au fost atât de reci de la începutul anilor `20 sau de la Al Doilea Război Mondial. Finlanda vede întregul scenariu ca pe o formă de război-hibrid și a introdus o legislație pentru combaterea acesteia, chiar respingând refugiații în conformitate cu reguli stricte, ca măsură temporară.

Pentru un stat suveran, asigurarea granițelor sale este fundamentală. În circumstanțe normale, acest lucru necesită cooperare cu țara vecină. Lipsa de cooperare, sau chiar absența unui om responsabil, face această sarcină extrem de dificilă și presupune recurgerea la măsuri dure, fie că este vorba de coasta Mediteranei sau de granița cu Rusia”, încheie René Nyberg, fost ambasador al Finlandei în Federația Rusă.

Citește și:

„Drone-dragon” ucrainene, trimise împotriva Rusiei lui Putin: „Sunt aripile noastre de răzbunare, declanșează o PLOAIE DE FOC pe câmpul de luptă”

Rusia îl ține pe NU în brațe și monitorizează „Ziua Demiterilor” din Ucraina. Peskov: „Remanierea nu va avea niciun efect în perspectiva negocierilor”

Rusia vs. „Occidentul colectiv”. Războiul din Ucraina ascunde un CONFLICT latent: „Putin și liderii occidentali nu vor un conflict total”

Semnal de ALARMĂ. Comandantul armatei ucrainene: „Situația este DIFICILĂ în direcția atacului principal al inamicului”

NOPȚI ALBE la Moscova. Palianytsia, drona-rachetă a Ucrainei: „Va obliga Rusia să-și regândească întregul sistem de apărare antiaeriană”