Liderul AUR, George Simion, participă la manifestările dedicate împlinirii celor 200 de ani de la nașterea lui Avram Iancu, la Țebea. Cu acest prilej, acesta a lansat altă chemare românilor, să participe la alegerile care vor avea loc la sfârșitul acestui an.
Candidatul AUR la președinția României, George Simion, împreună cu membri de partid au urcat pe dealul de la Țebea pentru a-l omagia pe cel cunoscut în istorie drept Crăișorul Munților. Istoria consemnează despre Avram Iancu că, după ce satele din Munții Apuseni au fost atacate, Avram Iancu a intervenit și a reușit ca din toamna anului 1848, până în anul 1849, să facă din ținutul Munților Apuseni o „Țară Românească”.
A organizat o rezistență împotriva atacurilor maghiare, însă după intervenția trupelor austriece și țariste a fost nevoit să cedeze. Dezamăgit, s-a retras în liniștea munților ca un rătăcitor prin lume. Și-a găsit obștescul sfârșit la Baia de Criș. A fost înmormântat cu funeralii naționale la 13 septembrie 1872 în Panteonul Moților de la Țebea, lângă „Gorunul lui Horea”.
Vă salutăm de la Serbările Naționale Avram Iancu de la Țebea, 200 de ani de la nașterea Crăișorului Munților, împreună, uniți! Noi suntem AUR. În fiecare an, suntem prezenți în număr mare la Țebea, să fiți alături de noi, pentru a retrezi spiritul național, pentru a retrezi mândria de a fi român, pentru a lupta pentru independență și pentru bogăția românilor. Suntem o țară bogată cu populație sărăcită. Avram Iancu a pus pumnul în fața furtunii pentru a opri jaful național și pentru moții lui, și pentru românii lui. Este timpul și noi să facem același lucru. Trei duminici la rând, mergeți la vot: 24 noiembrie, 1 decembrie, 8 decembrie, ca să facem dreptate pentru România și să îndeplinim testamentul lui Avram Iancu!
Avram Iancu a devenit în un simbol puternic al libertății naționale, iar pe 17 noiembrie 2016 a fost declarat oficial drept Erou al Națiunii Române. Parlamentul României a adoptat Legea nr. 223 din 2023 prin care se instituie anul 2024 ca „Anul Avram Iancu”, pentru aniversarea a 200 de ani de la naşterea revoluţionarului Avram Iancu.
CITEȘTE ȘI:
George Simion, candidat la prezidențiale, ne prezintă cum se construiește o casă de 60 mp în 12 zile