Milionarul Sever Mureșan a fost transferat, de urgență, la un spital din Franța. Avea 1 % șanse de supraviețuire

Publicat: 10/09/2024, 07:00

Omul de afaceri Sever Mureșan a fost transferat la un spital din Franța, luni, după ce timp de aproximativ două luni a fost internat, în stare foarte gravă, la trei spitale din România. Milionarul a revenit la viață de două ori, în mod aproape miraculos, după ce, inițial, fusese evaluat cu șanse minime de supraviețuire.

Sever Mureșan a fost internat de urgență, la Spitalul Militar din București, după ce, în noaptea de 4 spre 5 iulie a suferit un atac cerebral. Fostul proprietar al Băncii Dacia Felix era în stare foarte gravă, iar medicii au evaluat că șansele sale se supraviețuire nu depășesc unu la sută.

Stephane Mureșan, fiul omului de afaceri, a declarat, în exclusivitate pentru Gândul, că tatăl său a fost operat de medicii militari, iar în scurt timp și-a revenit în mod aproape miraculos.

„După operație, tata s-a trezit, era conștient și ne recunoștea”.

Pentru că avea nevoie de recuperare medicală, pacientul a fost transferat la un spital privat din București, deținut de un cunoscut brand din Turcia. Acolo, în loc de recuperare, Mureșan a fost internat la terapie intensivă, iar starea lui de sănătate s-a agravat galopant.

„La Enayati tatăl meu trebuia să se recupereze. Cu toate acestea, a fost internat la secția de terapie intensivă, iar de aici a început un adevărat coșmar, în primul rând pentru el, dar și pentru noi, ca familie. Ne-au cerut 1.000 de euro pe zi și ne-au spus că dacă nu-și primesc imediat banii, îl aruncă pe tata în stradă”, a mai spus Stephane Mureșan.

Până la urmă, după mai multe discuții între membrii familiei lui Mureșan și reprezentanții unității medicale, în timpul cărora a intervenit inclusiv ambasadorul Franței la București, pacientul a ajuns din nou în stare critică.

Transferat la Dijon cu un avion particular

În aceste condiții, reprezentanții clinicii private l-au trimis pe Sever Mureșan la Spitalul Clinic CF 2 București, unde fiul său susține că era plin de răni și avea o infecție generalizată.

„Tatăl meu era legumă. Avea din nou șanse minime de supraviețuire și așteptam o minune. A fost foarte bine îngrijit, infecția a cedat iar tata s-a trezit din nou”, a mai spus Stephane Mureșan.

Fiul afaceristului a mai arătat că, după ce pacientul a fost stabilizat, familia a decis să-l transfere la un spital din Franța, în condițiile în care fiul și fiica lui locuiesc în această țară.

Ca urmare, Sever Mureșan a fost transferat, luni, cu un avion privat închiriat din Germania. Milionarul a fost transportat la Dijon, unde a fost internat și urmează să fie supus unui tratament de recuperare.

CITEȘTE ȘI:

Fiul urmărit internațional al milionarului Sever Mureșan s-a predat în Franța. Ce au descoperit procurorii de la Paris

Lichidatorul AFACERILOR lui Sever Mureșan vrea, după 30 de ani, pachetul majoritar al First Bank, în curs de vânzare. Cât ar accepta la negocieri

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu vor exista negocieri”. Șoigu dezvăluie principala condiție a Rusiei pentru a începe discuțiile de...
De ce a fost ucisă Marina Gavril, de fapt. S-a aflat motivul crimei din Brăila!...
FOTO. Zeița de la Montreal, în costum de baie, la 62 de ani. Cum arată...
Pățania unei românce înstărite care a plătit 10.000 de euro pentru vacanța perfectă. „E posibil...
Bianca Drăgușanu și Victor Slav, întâlnire de gradul zero la școala Sofiei, după declarațiile dure...
Un bărbat din Constanța a omorât două femei pentru a le fura mașinile de lux....
Carmen Iohannis NU mai ARATĂ cum știai! Soția președintelui și-a schimbat look-ul! Cum a apărut...
Soluția de 20 de lei care poate reduce durata răcelii la copii și previne răspândirea...
Ploi şi vijelii în toată ţara, până joi dimineaţă. La noapte, 14 judeţe şi Capitala...
VIDEO „Numai prin cimitir stăm, știm că nu e liniștită acolo”. Părinții Antoniei, fata ucisă...
Doctorița Marina Gavril, ucisă pentru bani! Ce a făcut asasinul, imediat după crimă, cu telefonul...
Adela Popescu trece printr-o criză de nervi și îl bate pe Radu Vâlcan, în fata...
Este bine să ții piciorul pe frână când stai la semafor, sau nu?
Coreea de Nord anunţă că va creşte „exponenţial” numărul de arme nucleare. Pe cine dă...
Cea mai POPULARĂ metodă de slăbit crește RISCUL de CANCER
Durere infinită în muzica populară. S-a stins maestrul naiului din România
Super-trenul lui Nicolae Ceaușescu. Ce s-a ales de bijuteria prezidențială
O mamă și-a pozat copiii în parc, dar când a privit mai atent s-a îngrozit....
Ea este Denisa, românca stewardesă găsită moartă într-un apartament din Japonia. Avea doar 30 de...
VIDEO Oana Niculescu Mizil, despre motivul despărțirii de fostul partener de viață. „Dumnezeu îmi este...
Mihai și Iulia Albu au lăsat tensiunile deoparte în prima zi de liceu a fiicei...
BANCUL ZILEI. Sultanul: - Eunuc, adu-mi nevasta cu numărul 80!
Test de cultură generală. Cum dorm rechinii?