Sebastian Burduja, după publicarea ordinului de ministru privind schema Contractelor pentru Diferență (CfD): „Lansăm prima licitație”

Sebastian Burduja, după publicarea ordinului de ministru privind schema Contractelor pentru Diferență (CfD): „Lansăm prima licitație”
Publicat: 09/09/2024, 16:51

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, face apel la investitori pentru a se înscrie la licitația care urmează să fie organizată după ce a semnat și s-a publicat în Monitorul Oficial ordinul de ministru pentru schema Contractelor pentru Diferență (CfD), schemă care va susține dezvoltarea de proiecte fotovoltaice cu o capacitate de 500 MW și proiecte eoliene onshore de 1.000 MW.

Ordinul Ministrului Energiei și a anexele aferente schemei de ajutor de stat sub formă de contracte pentru diferență (CfD), destinate producției de energie electrică din surse regenerabile, respectiv energie eoliană onshore și solară fotovoltaică, au fost publicate în Monitorul Oficial, ceea ce înseamnă întrarea într-o nouă etapă din cadrul acestui mecanism de sprijin.

De asemenea, au fost stabilite și criteriile de eligibilitate și procedura aferentă primei licitații din acest program, a anunțat Ministerul Energiei.

Investitorii vor beneficia de un sprijin sub forma unui contract pentru diferență

„Intrăm pe ultima sută de metri pentru lansarea primei licitații din cadrul schemei CfD, care va susține dezvoltarea de proiecte fotovoltaice cu o capacitate de 500 MW și proiecte eoliene onshore de 1.000 MW. Investitorii vor beneficia de un sprijin sub forma unui contract pentru diferență, care le va garanta un preț fix de vânzare a energiei electrice pentru o perioadă de 15 ani. Prețul va fi stabilit în urma unei licitații competitive, cu un prag maxim de pornire de 78 EUR/MWh pentru proiectele fotovoltaice și 82 EUR/MWh pentru cele eoliene onshore”, a declarat ministrul Energiei.

„Invit cât mai mulți investitori să participe la această licitație și să contribuie la transformarea sectorului energetic din România. Cu cât vom avea mai mulți ofertanți, cu atât vom reuși să accelerăm schimbarea necesară pentru creșterea capacității de producție a energiei din surse regenerabile, la un cost competitiv. Reamintesc faptul că România este prima țară care a reușit finanțarea schemei CfD din Fondul pentru Modernizare, obținând o sumă de 3 miliarde de euro în acest scop”, a declarat Ministrul Energiei, Sebastian Burduja

Ministerul Energiei va anunța pașii următori în cadrul licitației, primul dintre aceștia fiind organizarea unei sesiuni de clarificări cu potențialii ofertanți pentru discutarea regulilor de licitație. Depunerea ofertelor va avea loc la mijlocul lunii noiembrie, până la jumătatea lunii decembrie anticipându-se evaluarea ofertelor.

O a doua licitație, care va acoperi o capacitate totală de 3.500 MW din proiecte de energie eoliană onshore și fotovoltaică, este programată pentru lansare anul viitor. Aceste măsuri vor contribui la creșterea și consolidarea capacității României de a produce energie din surse regenerabile, aducând beneficii majore economiei și cetățenilor, precum și asigurarea securității energetice și competitivității prețurilor.

Potrivit Ministerului Energiei, semnarea contractelor pentru prima licitație este așteptată să se finalizeze până la sfârșitul acestui an.

Citiți și:

România, Azerbaidjan, Georgia și Ungaria au înființat un joint venture, la București, pentru Coridorul Verde. În proiect ar urma să intre și Bulgaria

Transelectrica va avea proceduri simplificate de contractare, construcție sau expropriere. Măsurile urgente pentru consolidarea rețelei – DOCUMENT

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
„Mașa, nu spune nimic despre atacul cu rachetă balistică”. Cum s-au dat de gol rușii...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
S-a vândut celebra banană lipită cu o bandă adezivă. Banalul fruct a fost cumpărat pentru...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Guvernul anunţă prelungirea plafonării preţurilor la energie şi gaze pentru consumatorii vulnerabili
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Apare o nouă taxă la bloc. O plăteşte toată lumea. Nu contează dacă te-ai debranșat...
Greșeala pe care o facem când gătim ciorbă. Niciodată nu ne-a trecut prin cap
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri