Simona Bucura-Oprescu spulberă DEZINFORMĂRILE despre recalcularea pensiilor: „Mint grosolan, spunând că peste 1.000.000 de pensii vor îngheța”

Publicat: 09/09/2024, 23:38
Actualizat: 10/09/2024, 00:27

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a demontat informațiile false despre recalcularea pensiilor. Aceasta a precizat că scopul campaniei de dezinformare nu este binele seniorilor și a sugerat că miza ar fi una politică. 

Simona Bucura-Oprescu a declarat că informațiile false despre recalcularea pensiilor, constituie o ofensă adusă cetățenilor vârstnici care, acum, prin noua lege a pensiilor, beneficiază de sume majorate.

„Este o altă nedreptate care li se face celor 3,8 milioane de pensionari. Pe lângă nedreptatea că ani de zile au avut pensii mai mici decât alți pensionari, care au muncit și contribuit la fel și acum li se face o nedreptate prin faptul că, în fapt, acești români, cărora, prin legea pensiilor li se face dreptate și cărora li se dă ceea ce merită, după o viață de muncă, adică pensii care sunt egale indiferent de momentul când au ieșit la pensie, dacă au muncit la fel și contribuit la fel, au același cuantum al pensiei. Ei bine, dacă noua lege a pensiilor face dreptate pentru acești români care au fost neîndreptățiți ani la rând. Acum, prin tot ceea ce am văzut în ultimele săptămâni li se creează o altă nedreptate.”, a declarat Simona Bucura-Oprescu.

Ministrul Muncii a precizat că cei care răspândesc informații false, potrivit cărora pensiile ar îngheța pentru un milion de români, spre exemplu, nu au în vedere binele cetățenilor vârstnici. Aceasta a sugerat că miza celor care generează neadevăruri despre recalcularea pensiilor au o miză politică. Ministrul a amintit, în acest sens, pragul de 9,4%.

„Eu cred că această campanie nu este despre pensionari. Cred că cei care fac zgomot astăzi nu sunt cei cărora le-a păsat vreodată de pensionari. Și aici datele sunt clare. Haideți să ne uităm, ce au făcut când au fost la guvernare cei care țipă acum, haideți să ne uităm ce au introdus în PNRR.

Hai să ne uităm că acest Program Național de Redresare și Reziliență în ceea ce privește pensiile ne-a dus în riscul de a avea până în 2070 toate pensiile românilor  înghețate prin acel prag aberant de 9,4. Ei bine, după ce am elimina pa pragul de 9,4 astfel încât pensiile românilor să poată crește, după ce am venit cu o lege a pensiilor bună, în care dacă ai muncit și contribuit la fel să ai aceeași pensie, acum, tot aceea sunt cei care îi mint grosolan pe români spunând că peste 1.000.000 de pensii vor îngheța.”, a declarat ministrul la RTV.

Citește și:

Simona Bucura–Oprescu, BILANȚUL recalculării pensiilor: „Peste 82% dintre români au primit creșteri ale pensiilor”

Ministrul MUNCII, despre vârsta la care se poate pensiona un angajat: Aici este o noutate și pentru mame, cât și pentru tați

Drepturile de protecție socială SE MENȚIN pentru pensionari, după recalculare / Simona Bucura Oprescu: Sprijinul este esențial pentru un trai decent

Ruxandra Radulescu
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, și-a început cariera în funcția de redactor la MEDIAFAX și Antena 3. A evoluat mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Statul îți IA BANII. Românii n-au dreptul la ei, deși i-au câștigat corect. Nu poți...
Calendarul pensiilor în luna decembrie. Când vin banii. Schimbare anunțată de Ministerul Muncii
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar