Prof. univ. dr. Daniel David, rector UBB, analizează implicațiile „Raportului Draghi” asupra mediului academic: „Mai multe universități de excelență”

Prof. univ. dr. Daniel David, rector UBB, analizează implicațiile „Raportului Draghi” asupra mediului academic: Mai multe universități de excelență
Publicat: 11/09/2024, 16:41
Actualizat: 11/09/2024, 16:42

Prof. univ. dr. Daniel David, rectorul UBB, a publicat pe site-ul său câteva gânduri preliminare despre implicațiile „Raportului Draghi” asupra mediului academic românesc.

Reamintim că „Raportul Draghi” asupra competitivității europene: The future of European competitiveness – A competitiveness strategy for Europe, a fost publicat.

„Raportul va marca politica europeană în anii care vin”

„Fără îndoială că raportul va genera discuții și reflecții aprinse, dar, într-o formă sau alta, va marca politica europeană în anii care vin. Readucerea în discuție a competitivității, când unele politici europene recente evitau termenul, vorbind prețios și confuz doar despre cooperare, nu competitivitate, chiar punându-le greșit în opoziție, arată o îngrijorare majoră privind rolul global al Uniunii Europene (UE) în raport cu SUA și China.

Soluțiile propuse pentru competitivitatea europeană, și anume (1) inovația (mai ales în tehnologiile avansate); (2) demersurile verzi doar integrate cu competitivitatea, nu ca blocaj al acesteia și (3) securitate și reducerea dependențelor sunt provocatoare. Și în ceea ce privește universitățile, concluziile sunt importante, așa cum le-am înțeles și eu (organizația universităților europene de cercetare avansată The GUILD (https://www.the-guild.eu/), în care UBB este membru, a oferit informații și feedbackuri preliminare acestui demers):

(1) Avem nevoie de mai multe universități de excelență. Deși rezultatele cercetării fundamentale – cea care produce acel tip de cunoaștere avansată ce stă apoi la baza inovării – în cadrul UE sunt bune și comparabile cu cele din SUA și China, nu avem o contribuție de excelență (ground-breaking/frontier research) suficient de puternică, care să schimbe paradigme. Într-adevăr, raportul punctează că în multe clasamente globale majore ale universităților UE nu domină, în raport cu SUA sau China, primele poziții (ex. în 2022 Nature Index, UE are aproximativ 3 universități în top 50, în timp ce SUA are 21, iar China are 15).

(2) În consecință, pornind de la punctul 1, bugetul pentru cercetarea fundamentală de excelență – prin European Research Council – ar trebui dublat, spune raportul, ceea ce este de salutat (să ținem minte acest lucru și pentru politicile din țară).

(3) În ceea ce privește patentarea, conform raportului, UE (17% din global patent applications în 2021) este comparabilă cu SUA (21%) și China (25%), dar valorificarea patentelor prin comercializarea inovațiilor este mult mai slabă (doar aproximativ 1/3 din patente ajung comercializate în UE). În plus, adesea inovațiile nu sunt disruptive (adică nu creează produse/servicii/piețe complet noi, ci creează mai ales dezvoltări incrementale).

(4) În consecință, pornind de la punctul 3, avem nevoie de o finanțare mai bună pentru inovații disruptive și mecanisme eficiente de comercializare, spune raportul, ceea ce este din nou de salutat (să ținem minte acest lucru și pentru politicile din țară).

(5) Birocrația și suprareglementarea reprezintă o problemă generală în UE, deci și la nivel academic (ex. proprietatea intelectuală), alături de fragmentarea mare și de coordonarea scăzută, care trebuie corectate prin concentrări academice (ex. pentru proiecte mari de infrastructură de cercetare-inovare; pentru teme relevante) și clustere de inovație, punctează raportul”, susține Prof. univ. dr. Daniel David, rectorul UBB.

„România poate învăța din asta!”

„În esență, mesajul, care cred că este valabil pentru România, este că avem nevoie în paralel, dincolo de susținerea largă a mediului academic, de programe care să susțină excelența, acolo unde există cu adevărat potențial pentru aceasta. România poate învăța din asta! În ultimii ani, ca urmare a unor politici incluzive bune, am avut o dezvoltare importantă a mediului academic românesc, dar, aparent paradoxal, și o regresie a tuturor universităților spre o medie (medie care totuși crește de la an la an). Astfel, au pătruns tot mai multe universități românești în clasamente, dar nu performăm la vârf.

Acest demers incluziv trebuie completat, așadar, cu programe de excelență, acolo unde există potențialul pentru aceasta. În plus, transformarea excelenței din cercetare în inovații disruptive larg comercializate trebuie să meargă mână în mână în universități (și în sistemul academic în general) cu eliminarea birocrației, suprareglementărilor și fragmentărilor, precum și cu stimularea coordonării și cooperării.

În fine, am fost surprins să văd că demersul major (de tip flagship) al Comisiei Europene, și anume European University Alliances, este menționat doar marginal în tot raportul, lucru care trebuie să ne dea de gândit. Este important de analizat cu atenție acest raport și de urmărit reacția Comisiei Europene și a statelor membre, pentru a ști ce trebuie făcut eficient în țară pentru mediul academic românesc”, a scris rectorul UBB.

Europa trebuie să investească 800 de miliarde de euro pe an pentru a putea concura cu Statele Unite și China

O politică fiscală și industrială mult mai coordonată, reducerea puternică a a birocrației și investiții masive făcute în comun în obiective industriale – sunt doar câteva dintre propunerile pe care le regăsim în raportul privind competitivitatea, realizat de fostul șef al Băncii Centrale Europene, Mario Draghi.

Potrivit raportului, Europa trebuie să investească 800 de miliarde de euro pe an pentru a putea concura cu Statele Unite și China.

Mult așteptatul raport numără 400 de pagini și este menit să ghideze activitatea președintelui Comisiei, Ursula von der Leyen, și a echipei sale în următorii cinci ani.

Întărirea sistemelor de educație și de învățare pe tot parcursul vieții sunt privite ca elemente esențiale în eforturile pe care trebuie să le depună Europa, așa încât să pună capăt declinului economic și pentru a întări competitivitatea.

Așa numitul Raport Draghi – realizat de fostul președinte al Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, la solicitarea Comisiei Europene –  trece în revistă provocările cu care se confruntă societatea, companiile și piața unică europeană în ceea ce privește competivitatea , fiind conceput ca reper pentru politicile de la Bruxelles.

UBB, tradiție și excelență prin cultură-știință-inovație din 1581

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca este universitatea cu cel mai complex profil academic din țară – prin numărul de programe și caracterul multicultural, cu trei limbi academice oficiale, română, maghiară și germană -, cu tradiția academică cea mai veche din România (începută acum 442 de ani, în 1581), reprezentând, de asemenea, cea mai mare comunitate academică din țară (cu aproximativ 55.000 de oameni, din 15 localități și 11 județe).

De la fondare, UBB face parte din galeria universităților de prestigiu și de referință din România, de șapte ani aflându-se pe prima poziție în țară în Metarankingul Universitar care sumarizează ranking-urile internaționale majore ale universităților.

De mai mulți ani, UBB ocupă primele poziții în țară în ranking-urile internaționale globale și pe domenii, aflându-se constant între primele 5% universități ale lumii (din cele aproximativ 30.000 existente), cu o infrastructură academică avansată (cum sunt unități CDI integrate în rețele europene, laboratoare didactice modernizate și integrate cu realitatea virtuală/augmentată/mixtă prin Centrul UBB-EON-XR etc.).

În 2021, în urma auditului internațional QS STAR, UBB a fost confirmată ca prima universitate world-class (QS*****) din România.

Din 2020, UBB a fost acceptată în GUILD, organizația unora din cele mai prestigioase universități europene world-class/research-intensive, și a primit distincția europeană HR Award for Excellence.

CITIȚI ȘI:

Daniel David, după ce UBB a ieșit din top 1000 global. „Am avertizat asupra acestui lucru și nu mă bucur că am avut dreptate. Să fim constructivi!”

Mara Răducanu
Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dan Negru a dat verdictul după victoria lui Călin Georgescu: ,,Alegerile de anul ăsta înseamnă...
Cele mai frecvente greșeli la varza murată. Să nu faci asta niciodată
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Cum a ajuns cuvântul ”legionar” să fie cel mai căutat cuvânt de pe google după...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
(P) Gaze intestinale în exces? Ce soluții există?