S-a deschis circulația pe cel mai nou pod din București, din Sectorul 3, care traversează Dâmbovița

Publicat: 12/09/2024, 12:35

Primăria Sectorului 3 a deschis, joi, podul care traversează Dâmbovița în zona Lunca Priporului. Pasajul a fost construit în trei luni, a anunțat edilul Robert Negoiță. La ce va ajuta noua construcție de infrastructură care este cel mai nou pod din București.

„Probleme cu traficul, cea mai mare problemă din București. Nu trebuie să o mai repetăm, că o știm. Ca să înțeleagă toată lumea, nu doar că avem această problemă, ci că trebuie să găsim soluții, proiecte de fluidizare a traficului. Suntem pe podul de la Priporului, că am tot zis de Teclu, unde am mai făcut un pod. Este absolut necesar și acel pod care începe sa-și depășească capacitatea. De aceea era nevoie și de acest pod de la Priporului care este mai mare decât cel de la Teclu și care va fi foarte folosit în următoarea perioadă”, a anunțat joi Robert Negoiță.

Cel mai nou pod din București este deja semaforizat

Edilul Sectorului 3 mai spune că podul de la Priporului a fost construit în trei luni.

„Acesta este momentul în care s-a dat drumul circulației pe acest pod, semafoarele au fost deja pornite. Evident că nu avem multă circulație pe el, pentru că oamenii nu sunt obișnuiți, acum vor afla că în sfârșit se circulă pe acest pod. A durat trei luni să facem acest pod, am întârziat puțin (…) Chiar dacă am întârziat o săptămână, important este că se poate circula pe acest pod și că toată zona va fi fluidizată. Am văzut, bulevardul Nicolae Grigorescu este foarte încărcat. Orice mașină în plus pe podul de la Priporului este o mașină în minus pe Grigorescu și în alte zone”, a mai precizat Robert Negoiță într-un live pe pagina sa de Facebook.

Primăria Sectorului 3 a demarat în mai 2024 lucrările pentru un nou pod rutier ce va traversa râul Dâmbovița, conectând strada Lunca Priporului cu cele două sensuri ale Splaiului Unirii.

Noul pod peste Dâmbovița: trei benzi pe sens, trotuare și piste de biciclete

Podul are trei benzi de circulație pe fiecare sens, trotuare și piste pe care să poată circula bicicliștii. În intersecțiile nou create sunt instalate semafoare inteligente cu bucle de inducție.

Sensurile, respectiv trotuarul și carosabilul urmează să fie despărțite prin jardiniere cu plante ornamentale, iar iluminatul pasajului va fi asigurat de lămpi cu LED-uri.

Suprastructura podului are o lățime totală de 34.45 m, alcătuită dintr-o parte carosabilă de 11.30 m și un trotuar tehnic de 80 cm pe sensul dinspre str. Lunca Priporului, respectiv o parte carosabilă de 11.30 m și trotuar cu lățime utilă de 4.30 m pe sensul opus. Pe post de parapete direcțional, s-au prevăzut separatoare fizice și protecții la marginea părții carosabile din jardiniere.

Cât costă noua construcție

Costul total al investiției este estimat la 15.068.977,38 lei, inclusiv TVA.

„Studiile de trafic arată că o soluție incontestabilă de reducere a valorilor de trafic și implicit a poluării este dezvoltarea infrastructurii rutiere pentru eliminarea blocajelor. Primăria Sectorului 3 a realizat deja o serie de proiecte majore de infrastructură rutieră, dintre care amintim:

  • Pod Nicolae Teclu, construit tot peste râul Dâmbovița;
  • Pasajul Soarelui, la ieșirea către Autostrada A2;
  • Pasaje supraterane Theodor Pallady”, transmite Primăria Sectorului 3, într-un comunicat de presă.

Podul se află la granița cu Ilfov, respectiv cu Popești Leordeni.

Nicolae Oprea
Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Se deschid treptat secțiile în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Activitatea stațiilor ITP din toată țara este oprită! Avarie majoră a sistemului informatic RAR
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
Cătălin Moroșanu se plânge de bullying. „Ți-ai luat bătaie, treaba ta”
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Babasha o ameninţă pe tânăra care a distribuit în mediul online imagini cu el in...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Femeile dorm mai puțin și se trezesc mai des decât bărbații