Centrala de la Iernut ar putea să se deschidă la termen cu doar jumătate din capacitate. Sebastian Burduja: „Așteptăm un plan accelerat. De urgență”

Centrala de la Iernut ar putea să se deschidă la termen cu doar jumătate din capacitate. Sebastian Burduja: „Așteptăm un plan accelerat. De urgență”
Publicat: 13/09/2024, 16:10

Centrala termoelectrică de la Iernut, o investiție derulată de Romgaz, care a suferit mai multe amânări și care este așteptată să crească producția de energie din România cu 439 MW, riscă să fie pornită la termen oficial de livrare, din decembrie, la doar jumătate din capacitate, după cum a declarat, vineri, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, la finalul ședinței comandamentului energetic național.

Sebastian Burduja a anunțat că este posibil ca doar aproximativ jumătate din capacitatea instalată a Centralei de la Iernut, a Romgaz, să fie pusă în funcțiune la termenul de livrare a investiției, stabilit pentru luna decembrie.

Anunțul a fost făcut vineri, după ședința derulată la sediul Dispeceratului Energetic Național, în care s-a analizat capacitatea disponibilă de generare a energiei electrice, pe termen scurt, dar în perspectiva apropierii sezonului rece, dar și identificarea eventualelor riscuri sau deficiente în lanțul de producție și măsuri de atenuare pe termen scurt si mediu.

„Grupul 5 Rovinari urmează să intre în probe chiar de săptămâna viitoare, deci până la jumătatea lunii octombrie el ar trebui să aducă în sistem undeva la 300 de MW și este un lucru foarte bun. La Iernut așteptăm un plan accelerat de la Duro Felguera, trebuia să îl primim săptămâna asta. Îl așteptăm de urgență. Acesta a fost mesajul pentru Romgaz  și sigur, pentru antreprenorul spaniol. Cel puțin jumătate, așa ne-au asigurat, că am putea să îi vedem puși în funcțiune, deci undeva la 200 MW. Iar o altă investiție avansată, de asemenea, primim asigurări că va fi pusă în funcțiune anul acesta, 70 MW la Centrala în cogenerare de la Midia Năvodari”, a declarat Sebastian Burduja.

Romgaz este principalul producător și furnizor de gaze naturale în România, care se ocupă cu explorarea, producția de gaze naturale și furnizarea de gaze naturale, înmagazinarea de gaze, dar și producerea de energie electrică și este deținut de statul român, prin Ministerul Energiei, în proporție de 70%.

„Pe gaz stăm foarte bine”

În ceea ce privește producția și stocurile, la gaz, cărbune și bazine de acumulare, ministrul s-a declarat mulțumit de situația actuală.

„Categoric pe gaz stăm foarte bine. Suntem la un nivel chiar mai bun decât cel de anul trecut. Ne apropiem deci de 100% grad de umplere, la fel ca în sezonul trecut, vom face acel supraplin și sunt convins că nu vom avea probleme într-o iarnă normală, așa cum am spus și anul trecut. Stocurile de cărbune sunt, de asemenea în parametri normali, nu sunt probleme”, a spus ministrul.

În ceea ce privește energia din resurse hidro,  gradul de umplere pentru marile lacuri, lacurile de acumulare, în jurul cifrei de 70%, în ușoară scădere.

„Vorbim de luna septembrie, o lună tradițional cu hidraulicitate mică. În perspectiva sezonului rece, dacă la 1 noiembrie vom intra cu un grad de umplere similar cu ce avem astăzi, 65%, până la 70% nu ar trebui să avem niciun fel de problemă. Și de aceea Dispecerul Energetic Național, Hidroelectrica, au avut o abordare prudentă, păstrând cât mai multă rezervă de apă în lacurile de acumulare, tocmai pentru că pe hidrocentralele care sunt pe fir de apă, din păcate, debitele au fost foarte mici, deci producția hidro a avut de suferit”, a detaliat ministrul Energiei.

Pe de altă parte, ministrul a admis că România nu a făcut suficient de mult pentru a crește producția de energie electrică, precizând că nu avem capacitatea în prezent de a acoperi consumul din resursele naționale, mai ales într-un an ca 2024, secetos, cu producție eoliană mică și cu caniculă, care a dus la creșterea consumului. Totul vine și pe fondul provocărilor din cadrul uniunii energetice, astfel că zilele trecute prețul energiei de pe piața de ziua următoare din România era de aproape trei ori mai mare decât țări din vest.

La ora 16:04, România producea mai puțin decât consuma, astfel că 85 MW veneau din importuri.

Consum:  6.344 MW

Producție:  6.258 MW

  • cărbune:  788 MW
  • hidrocarburi:  1.118 MW
  • hidro:  988 MW
  • nuclear:  1.346 MW
  • eolian:  1.591 MW
  • fotovoltaic:  379 MW
  • biomasă:  45 MW
  • Instalații de stocare:  1 MW

Sold: 85 MW

Traseul investiției de la Iernut

Centrala de la Iernut, o centrală termoelectrică nouă, cu ciclu combinat cu turbine cu gaze, cu o putere instalată de 439 MW, ajunsese în urmă cu o lună la un grad de realizare de 91%, conform datelor publicate de Romgaz, deci cu aproximativ cinci luni înainte de termenul de finalizare anunțat de oficiali.

La jumătatea lunii august, ministrul Energiei a estimat că centrala de la Iernut are șanse să fie pusă în funcțiune în luna decembrie.

Una dintre cele mai așteptate investiții din piața energiei din România, aceasta reintrat din execuție în august anul trecut, după ce aceasta a fost oprită acum trei ani. Conducerea companiei de stat Romgaz a emis ordinul de începere a lucrărilor pentru finalizarea investiției, care are o putere instalată de 439 MW.

Pentru a debloca investiția în noua centrală electrică de la Iernut, în anul 2023, acționarii Romgaz au aprobat încheierea unui contract de tranzacție cu Duro Felguera, una dintre clauzele contractului de tranzacție prevăzând returnarea către Duro Felguera a garanției de bună execuție executate odată cu rezilierea contractului anterior de lucrări, sub condiția îndeplinirii anumitor obligații. Valoarea acestei garanții a fost de 114 milioane lei și a fost plătită în anul 2023.

Contractul inițial de construire a centralei, încheiat în 2016 la valoarea de 268 milioane euro plus TVA, prevedea drept termen de punere în execuție anul 2020. Acesta fusese reziliat de Romgaz în iunie 2021, executarea lucrărilor de la Iernut fiind finalizată în proporție de 65-70%.

Răzvan Popescu, director general al Romgaz, a semnat pe 1 august 2023 ordinul de începere a lucrărilor pentru „Dezvoltarea CTE Iernut prin construcția unei centrale termoelectrice noi, cu ciclu combinat cu turbine cu gaze”, care are o putere instalată de 439 MW. Valoarea noului contractul este de aproape 345 de milioane de lei (aproximativ 70 de milioane de euro) fără TVA, iar garanțiile constituite ajung la 17,5 milioane de euro.

Termenul de finalizare a obiectivului de investiții este de 16 luni de la data ordinului de începere a lucrărilor, cu posibilitatea de prelungire conform prevederilor contractului.

„În data de 1 august 2023, prin emiterea ordinului de începere a lucrărilor, realizarea Centralei cu o putere instalată de 430 MW de la Iernut, un proiect strategic pentru Romgazcât și pentru România, intră în linie dreaptă. Astfel, reușim să continuăm proiectul de investiții și să trecem efectiv în etapa de derulare a noului contract pentru punerea în funcțiune a centralei în cel mai scurt timp posibil. Monitorizam cu atenție derularea contractului pentru finalizarea lucrărilor și vom continua să informăm periodic piața de capital și investitorii în raport cu progresele înregistrate”, declara Răzvan Popescu, director general al Romgaz, în august 2023.

Citiți și:

Sebastian Burduja, după ce prețul energiei din România a fost triplu față de Vest. „Nu este o piață care să funcționeze”. Soluțiile ministrului

Ministrul Burduja, măsuri pentru creșterea producției. „La Paroșeni, au folosit inclusiv munca manuală de încărcare a cărbunelui în termocentrală”

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Culturistul „cel mai monstruos din lume” a murit la numai 36 de ani. Avea o...
Cine e femeia din casa lui Alexandru Ciucu. Afaceristul, vacanțe în Italia și Grecia alături...
FOTO. Zeița de la Montreal, în costum de baie, la 62 de ani. Cum arată...
Uniformele școlare, un adevărat butoi cu pulbere. Directoarea unui liceu bucureștean rupe tăcerea: „Mi s-a...
Mama lui Gabriel Vasiliu rupe tăcerea, după ce nora ei a fost ucisă în Olanda!...
Ce este ciclonul Boris și cum afectează România. „Sunt zone aflate deja în alertă meteorologică”
Fostă finalistă la Miss, ucisă ca în filmele de groază de soțul ei. Până și...
Avertizare meteo ANM de ploi torențiale de până la 80 l/mp. Harta zonelor afectate de...
Ciclonul Boris aduce val de frig şi ninsori în România. Va ploua în câteva ore...
"Inima și sufletul meu" Durere imensă la înmormântarea Denisei, tânăra ucisă de Șacalul din Constanța!...
Descoperire macabră pe Someș. Cadavrul unei tinere a fost recuperat din apele râului, în zona...
A murit maestrul naiului din România! Artistul s-a stins din viață după ce a făcut...
Pe ce bandă circuli când întâlnești indicatorul „Inel principal”? Ce simbolizează acest semn
Tehnologie franţuzească de pe avioanele ruseşti Su-30SM, reparată de o firmă din Kazahstan, instruită de...
ULUITOR! Un posibil SEMNAL de la EXTRATEREȘTRI a ajuns pe Pământ
Cutremur în televiziunea din România. E demisia anului: Urmează o perioadă cu emoţii!
Cum se păstrează strugurii peste iarnă. Soluția care te scutește de drumurile la supermarket
Din ce face bani ispita Maria Tebieș după Insula Iubirii. Cu ce se mai ocupă...
Ea este Denisa, românca stewardesă găsită moartă într-un apartament din Japonia. Avea doar 30 de...
Simona Gherghe, despre viața de mamă, cu doi copii. Ce reguli are prezentatoarea TV în...
Iulia Albu, ținuta ieșită din comun la un eveniment monden în Timișoara. Fashion editorul a...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Iubito, ce mâncăm azi? Bubulina: - Crize de nervi la grătar...
A fost creată Inteligența Artificială care poate detecta materia întunecată