Primarul din Slobozia Conachi, comuna grav afectată de inundații:”Eu mi-am făcut datoria. Am făcut tot ce a depins de mine”

Primarul din Slobozia Conachi, comuna grav afectată de inundații:Eu mi-am făcut datoria. Am făcut tot ce a depins de mine
FOTO: Caracter ilustrativ
Publicat: 14/09/2024, 17:35

Sute de locuințe au fost afectate de inundații în comuna Slobozia Conachi. Primarul localităţii, Emil Dragomir, a declarat că a făcut tot ce a depins de el şi că a primit şi ajutor pentru a preveni situaţia.

Edilul a precizat că a cerut ajutor și de la Apele Române.

„De nouă luni de zile, eu lucrez la decolmatare de la Piscu până la Cuza Vodă. Nu s-a făcut la Cuza şi la Pechea, din cauza aceasta a venit apa foarte mult şi s-a dispersat între localităţi. (…) În 2007, 2123 tot aici am fost cu toţii. Ajutor am avut. Nu s-a putut decolmata de pe o zi pe alta. Vă daţi seama că vorbim 23 de kilometri numai Slobozia şi Izvoarele, urma Cuza Vodă şi Pechea”, a declarat primarul.

Întrebat dacă există un proiect concret pentru ca astfel de inundaţii să nu se repete, edilul a răspuns: „Eu cred că numai Dumnezeu poate să ne spună dacă se întâmplă ceva sau nu se mai întâmplă. Eu de unde să ştiu ce se întâmplă peste noapte sau peste zi? Eu ce a depins pentru localitate la mine, eu mi-am făcut datoria şi tot ce vedeţi aici sunt făcute pe timpul mandatului meu. Iar de alte proiecte nu ştiu, nu cunosc mai departe ce s-a întâmplat”.

În localitate sunt aproximativ 700 de locuinţe şi 3.300 de persoane afectate de inundaţii.

CITEȘTE ȘI:

Dezastrul inundațiilor din Slobozia Conachi și Pechea, o mărturie a INCOMPETENȚEI autorităților. Nenorocirea i-a lovit pe localnici și în 2016 și 2013

Marcel CIOLACU a ajuns în zonele afectate de inundații din Galați: „Prioritatea este salvarea de vieți omenești”

Zeci de persoane au fost EVACUATE din comuna Slobozia Conachi. Primar:”Au fost cazuri în care oamenii au refuzat să plece din case”

Ministrul Mediului, Mircea Fechet: „Statistic vorbind, astfel de fenomene nu ar fi trebuit să se întâmple decât o dată la o sută de ani”

Oana Zvobodă
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Oana Zvobodă a debutat în presă la televiziunea PrimaTV, în anul 2017. Între mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Orașul de pe litoralul românesc în care un apartament cu 2 camere costă doar 5.000...
FOTO. Zeița de la Montreal, în costum de baie, la 62 de ani. Cum arată...
Umilința trăită în Ungaria de o vedetă TV din România chiar din partea unor români....
Mama lui Gabriel Vasiliu rupe tăcerea, după ce nora ei a fost ucisă în Olanda!...
VIDEO Imagini din dronă cu inundațiile devastatoare din Galați. Pompierii salvatori „sunt uzi până la...
Cine e femeia din casa lui Alexandru Ciucu. Afaceristul, vacanțe în Italia și Grecia alături...
Descoperirea uluitoare a unei femei, după ce a făcut un test ADN copiilor săi. A...
"A venit viitura şi l-a înecat". Patru oameni au murit în Galaţi, în urma celor...
"Inima și sufletul meu" Durere imensă la înmormântarea Denisei, tânăra ucisă de Șacalul din Constanța!...
Țara din Europa care oferă salarii de peste 8.000 de euro pe lună. Iată care...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Este legal să depășești coloana de mașini? Cum se face, corect, o depășire?
Donald Trump promite deportări în masă a imigranţilor haitieni din Ohio dacă va fi ales...
Oamenii de știință au găsit FORME de VIAȚĂ deasupra Pământului!
Un iubit actor a plecat spre stele. A fost un actor cameleonic, un monstru sacru...
Zodiile feminine cele mai puternice. Nimic nu le doboară
Din ce face bani ispita Maria Tebieș după Insula Iubirii. Cu ce se mai ocupă...
Inundații catastrofale, la Galați: patru oameni au murit, iar străzile au fost măturate de ape....
VIDEO Cum i-a spus Mihai Albu fiicei sale despre boala nemiloasă cu care s-a confruntat?...
De ce Connect-R și Alex Velea nu au permis de conducere? Răspunsul amuzant al artistului
BANCUL ZILEI. Bulă: - Iubito, ce mâncăm azi? Bubulina: - Crize de nervi la grătar...
Bule uriașe par să provină de la gaura neagră supermasivă a galaxiei noastre