„Talibanii“ din ȚĂNDĂREI. Înarmate cu puști de asalt Kalashnikov, clanurile așteptau Ziua Crucii

Publicat: 16/09/2024, 07:00
Actualizat: 16/09/2024, 11:51

Polițiștii au descins, la jumătatea săptămânii trecute, la mai multe adrese din orașul ialomițean Țăndărei, unde existau informații potrivit cărora ar putea fi ascunse arme de foc letale, între care și puști de asalt de tip Kalashnikov. Perchezițiile ar fi fost declanșate chiar din ordinul procurorului general, după un incident grav care s-ar fi produs, ziua în amiaza mare, în mijlocul orașului.

Situat pe drumul vechi către mare, orașul Țăndărei a ajuns pe harta Europei după ce presa internațională a arătat vilele uriașe și mașinile de sute de mii de euro cumpărate de pe urma copiilor puși să cerșească în Marea Britanie, dar și în alte țări dezvoltate.

Totodată, pe fondul unui nivel de trai ridicat, între familiile de romi au început să existe conflicte violente, multe dintre ele legate de presupuse datorii ori generate de nerespectarea unor promisiuni de căsătorie, pentru care se plătiseră sume de bani în avans.

Surse judiciare au explicat, pentru Gândul, că membrii clanurilor din Țăndărei obișnuiesc să cumpere arme de foc de pe piața neagră, pe care le folosesc aproape exclusiv pentru a-și intimida rivalii.

Totuși, spun anchetatorii, există o singură zi din an în care romii din Țăndărei își etalează arsenalul și trag focuri în aer. Este vorba despre data de 14 septembrie, când creștinii sărbătoresc Înălțarea Sfintei Cruci sau Ziua Crucii. Cu ocazia acestei sărbătorii, romii din Țăndărei organizează așa-numitul „Bal țigănesc”, petrecere în timpul căreia obișnuiesc să-și scoată armele letale din ascunzători și să tragă cu ele.

Armele de război, ascunse pe câmp

Sursele Gândul au dezvăluit că anchetatorii îi țineau pe aceștia sub observație de o lungă perioadă, în condițiile în care ar fi existat informații sigure conform cărora unii locuitori din Țăndărei dețin inclusiv puști de asalt de tip Kalashnikov și cantități importante de muniție, multe achiziționate prin intermediul unei filiere de origine turcă.

Pentru că majoritatea au un mod de viață infracțional și se așteaptă oricând la percheziții din partea autorităților, posesorii acestor arme le țin ascunse, spun sursele Gândul, în afara locuințelor. Mulți dintre ei le-ar fi ambalat corespunzător împotriva umezelii și le-ar fi ascuns pe câmp, în locuri numai de ei știute.

Un incident grav care a avut loc, săptămâna trecută, la Țăndărei, i-ar fi determinat pe procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să urgenteze ancheta și să dispună primele percheziții.

Surse apropiate anchetei au dezvăluit că, în ajunul „Balului țigănesc”, în mijlocul orașului au răsunat focuri de armă. Imediat, polițiștii au stabilit că s-a folosit muniție letală de 9 milimetri, motiv pentru care, a doua zi, mascații au descins la zeci de adrese.

Pentru a dezamorsa conflictul cu autoritățile, membrii comunității ar fi predat arma folosită, iar doi tineri ar fi fost ridicați și aduși la București, pentru audieri.

Totuși, în ciuda numărului mare de percheziții domiciliare, autoritățile nu ar fi găsit nicio altă armă de foc, cu toate că informațiile legate de existența acestora ar fi fost certe.

Arme artizanale fabricate la Țăndărei

De altfel, este de notorietate faptul că membrii clanurilor din Țăndărei au ajuns să dețină arme de foc în mod tradițional, motiv pentru care descinderile de la jumătatea săptămânii trecute nu reprezintă o premieră.

Încă de acum 10 ani presa centrală relata despre acțiuni punctuale făcute de Poliție pentru încălcări grave ale Legii armelor. De exemplu, în 15 august 2015, IPJ Ialomița anunța că la Țăndărei au fost făcute trei percheziții, în urma cărora au fost descoperite cinci arme letale, trei neletale și o cantitate importantă de muniție, la care s-au adăugat și mai multe bunuri furate.

În urma acțiunii de atunci au fost ridicați și duși la audieri doi tineri în vârstă de 19 și, respectiv, 24 de ani. Ulterior, anchetatorii au intrat, la intervale lungi de timp, peste clanurile ialomițene și au confiscat diferite arme de foc, însă niciodată nu au reușit o captură impresionantă.

Ultima acțiune relatată în presă a avut loc la data de 12 octombrie 2022, când polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița au intrat la opt adrese din Fetești și Țăndărei. Erau vizate cinci persoane, dintre care trei erau bănuite că ar fi fabricat arme artizanale.

În urma perchezițiilor domiciliare au fost descoperite două puști de vânătoare, calibrul 12 și 8 mm, 10 cartușe letale, calibrul 12 mm, două cartușe letale, calibrul 9 mm, respectiv 7,62 mm și 30 de cartușe neletale, calibrul 9×27”, anunțau polițiștii.


CITEȘTE ȘI:

„Cămătarul fotbaliștilor”, judecat într-un dosar de șantaj. Temutul Vulpe a fost bodyguardul lui Giovanni Becali

Suma EXORBITANTĂ cerută de clinica privată care l-a tratat 22 de zile pe milionarul Sever Mureșan. Afaceristul, trimis în comă la un spital de stat

Ce condiții a avut Paul de România în închisoarea din Malta. Era cunoscută drept „temnița morții”

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Fiica Elenei Lasconi este internată în spital! Candidatul USR a primit această veste chiar îniante...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...