Daliana Răducan, în vârstă de 33 de ani, a povestit prin ce a trecut la începutul relației sale cu Răzvan Simion, în vârstă de 43 de ani.
Răzvan Simion este cunoscut din postura de co-prezentator al emisiunii matnale de la Antena 1, alături de Dan Oțil.
În ceea ce privește viața sentimentală, Lidia Buble și Răzvan Simion și-au spus adio după o relație de cinci ani. Răzvan Simion are un mariaj la activ. Diana Simion, fosta soție a lui Răzvan Simion, formează un cuplu cu Radu Biță. Din mariajul lui Răzvan Simion cu Diana au rezultat doi copii, Ianca și Tudor.
De ceva vreme, Răzvan Simion are o relație cu Daliana Răducan. Daliana Răducan a făcut parte din echipa ”Visuri la cheie”, de la PRO TV, fiind arhitect și designer de interior. Cei doi s-au căsătorit anul acesta.
Daliana Răducan a povestit, pentru revista Viva, cum a gestionat faima lui Răzvan Simion la începutul relației lor.
”Am fost răsfățați de presă din primul moment, și asta mi-a dat de înțeles că suntem pe drumul cel bun. E foarte curios cum ți se îndreaptă spatele când știi că se poate să fii filmat. Am avut și perioade dificile la începutul relației, când ne fotografiau de pe schelele unui imobil în construcție, aflat vizavi de locuința noastră, dar acum am înțeles că părțile bune sunt mult mai multe decât micile intruziuni în viața privată”, a detaliat Daliana Răducan.
Despre începutul poveștii de dragoste cu Răzvan Simion, Daliana Răducan a spus:
”Noi credem că relevant e când te cunoști… Conjunctura din planul fizic este doar un context căruia oamenii îi dau o tentă romantică. Ne-am cunoscut atunci când sufletele noastre se căutau și când corpurile noastre tânjeau unul după celălalt. Contextul a fost unul profesional, ceea ce ne-a permis să ne observăm de la distanță, o vreme, acest proces dând maturitate deciziei pe care am luat-o ulterior”.