Donald Trump a vorbit public pentru prima dată despre ultima tentativă de asasinat care a avut loc asupra sa, pe un teren de golf din Florida.
Fostul președinte a oferit detalii despre incident într-un eveniment social media găzduit de platforma X.
Trump a spus că juca golf într-o duminică liniștită când, brusc, s-au auzit „patru sau cinci focuri de armă”.
„Serviciile secrete au știut imediat că sunt gloanțe și m-au prins… toată lumea s-a urcat în cărucioarele de golf și am mers mai departe” – Donald Trump
Lăudând reacția promptă a Secret Service, Trump a apreciat: „Au făcut o treabă excelentă”.
Candidatul republican a caracterizat suspectul drept „o persoană foarte periculoasă”, exprimându-și speranța că acesta va petrece „mult timp” în închisoare.
El a comparat acest incident cu tentativa anterioară de asasinat, din iulie, considerând că rezultatul, de această dată, a fost „mult mai bun” deoarece niciun trecător nu a fost rănit.
Fostul președinte a menționat și o convorbire telefonică pe care a avut-o cu actualul lider de la Casa Albă, Joe Biden. El a descris dialogul „cordial” – „A fost foarte drăguț, a sunat să se asigure că sunt bine”.
Ryan Wesley Routh, în vârstă de 58 de ani, este acuzat de posesie de arme de foc după ce un agent Secret Service a observat o pușcă printre tufișuri și a deschis focul asupra suspectului.
Până în prezent, autoritățile nu au motive să creadă că Routh a acționat împreună cu altcineva.
Directorul interimar al Secret Service, Ronald Rowe Jr, a explicat că partida de golf a lui Trump a fost o „mișcare neoficială și nu ar fi trebuit să meargă acolo”. Din acest motiv, spune Rowe, agenții de securitate nu au avut timp să caute pe întregul teren de golf.
CITEȘTE ȘI: