Poliția a percheziționat două case de licitații care ar fi scos pe piață tablouri calpe. Cum funcționează PIAȚA FALSURILOR

Publicat: 18/09/2024, 15:50
Actualizat: 19/09/2024, 17:17

Poliția a percheziționat miercuri două case de licitații din București și a confiscat mai multe falsuri, în acest caz reproduceri ale unor tablouri de valoare pe piața de artă. Pe piața mondială, afacerea cu opere de artă, mai ales pictură, este una fabuloasă, de miliarde de dolari. Artiști geniali pot reproduce orice, dar aceste opere pot fi vândute doar cu complicitatea experților care atestează autenticitatea și caselor de licitații. România nu putea fi ocolită de acest fenomen.

Miercuri, poliţiştii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice – Sector 2 au pus în executare 2 mandate de percheziție, la sediile a două societăți comerciale, din Municipiul București, într-un dosar penal privind săvârșirea de infracțiuni economice.

Surse judiciare au precizat că cele două case de licitaţii aveau lucrări de Alma Redlinger, dar se presupune că sunt false, întrucât nu ar fi originală acea semnătură, conform news.ro.

Cum merge piața

Un expert consultat de Gândul, a cărui identitate va fi protejată, explică sumar cum decurg lucrurile. Sunt amănunte banale pentru specialiștii din industrie.

„Măiestria autorului unui fals este indispensabilă. Dar complicitatea unui expert, sau mai mulți, este primordială. Nu contează semnătura calpă impecabilă a autorului, cât cea autentică a expertului. Nici nu știi câte falsuri împopoțonează pereții fraierilor snobi… Sunt falsuri care sunt încuiate în seifuri… Tehnic, în primul rând ai nevoie de materiale din epoca respectivă, pânză și rame, vopselurile pot fi replicate chimic, adică un palimpsest la bază. Apoi de geniul unui artist specializat în autorul respectiv. Știu pe unul, un chinez, care-ți face trei gioconde pe săptămână, cu ochii închiși! Apoi, neapărat, de un expert care să ștampileze calpul. De fraieri nu trebuie să-ți faci griji…”

„Artiștii”, la audieri

În urma punerii în executare a mandatelor de percheziție, de la sediile casei de licitații au fost ridicate mai multe documente, printre care și cele care ar fi stat la baza primirii lucrărilor. Persoanele vizate vor fi conduse la audieri.

În fapt, în perioada 11 aprilie 2023 – prezent, la două case de licitații ar fi fost scoase la vânzare un tablou și un lot format din două lucrări, tablouri care, în fapt, nu au fost pictate de către un pictor celebru, dar care ar purta semnătura falsificată a artistului respectiv, pentru a crea apartenența de autenticitate.

Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice – Sector 2, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de realizarea, în scopul distribuirii de mărfuri-pirat, oferirea, distribuirea, deținerea ori depozitarea sau transportul de mărfuri-pirat, în scopul distribuirii sau în scop comercial, promovarea de mărfuri-pirat prin utilizarea anunțurilor publice ori a mijloacelor electronice de comunicare, prin expunerea ori prezentarea către public a listelor sau cataloagelor de produse ori prin orice alte asemenea mijloace, înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătura privată și uz de fals, se arată în comunicatul Poliției.

Citiți și: UPDATE | Percheziții la falsificatori de artă. Peste 200 de colecționari, păcăliți să cumpere tablouri false, vândute ca opere semnate de Grigorescu, Tonitza și Luchian – FOTO

Rene Pârșan
Rene Pârșan a debutat în presă în 1992, reporter și redactor la Evenimentul Zilei. Între 1994 și 2010 a fost senior editor, editorialist, reporter mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Motivul pentru care un român nu mai are voie să calce timp de un an...
Gabi Bădălău, decizie RADICALĂ după ce a pierdut procesul cu Claudia Pătrășcanu! Ce urmează să...
FOTO. Gafă uriașă a uneia dintre cele mai frumoase femei
Anchetă în Timiș după ce, în spațiul public, au apărut informații că o tânără s-ar...
Doliu uriaș! A murit actorul din „Liceenii”. Anunțul trist a fost făcut de Teatrul Național...
VIDEO. Momentul în care cântăreața greacă Marinella se prăbușește pe scenă. Artista a suferit un...
Acuzații de „blat” la adresa Antena 1, după ce Nicolai Tand și Sorin Brotnei au...
Mihaela Rădulescu, apariție de infarct la 55 de ani. Decolteul uriaș a făcut victime! Fanii...
Debit triplu pe Dunăre şi Cod Roşu de ploi adus de ciclonul Ashley. Când se...
"Am murit pe masa de operație, iar ce am văzut apoi e foarte diferit de...
Parada de 1 decembrie 2024 ar putea fi mutată în altă zi! Care este motivul...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
🔥 Preț bun la Dacia Duster III! Descoperă reducerile și dotările!
Premierul Marii Britanii se va întâlni cu Ursula von der Leyen pentru îmbunătăţirea relaţiilor cu...
Ultimele zile de PACE și primele zile de război în Europa
Pedeapsă pentru Băsescu. Fostul președinte al României NU a scăpat nepedepsit
Trucuri pentru curățat husa de la telefon. Cum devine impecabilă
Ce a putut să facă un român la ușa apartamentului său, pe scara blocului. Ceilalți...
Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare
A renunțat Flick la prieteni pentru relație? „Eram văzut ca eternul burlac, petrecăreț. Eram petrecărețul...
Surpriză de neuitat pentru Livia Eftimie! Cum i-a celebrat Spike ziua de naștere
BANCUL ZILEI. Bubulina către Bulă: - Să nu se însoare cu proasta aceea!
Ce va căuta misiunea Europa Clipper de la NASA pe unul dintre sateliții lui Jupiter?