Invitat în emisiunea „În Opoziție” cu Denise Rifai, în ediția de miercuri seară, președintele Partidului Forța Dreptei, Ludovic Orban, a fost întrebat care este cea mai mare dezamăgire pe care a avut-o în politică și cum i-a schimbat perspectiva.
„Fără discuție, cea mai mare dezamăgire în politică a fost Iohannis, în al doilea mandat, cu atât mai mult cu cât a lăsat impresia, în primul mandat, că este altfel. Să ne aducem aminte de «elefanții» din încăperea Guvernului, de geaca roșie în Piața Universității, de referendumul pe justiție, inclusiv de prestația în timpul pandemiei, în care părea că el chiar acționează ca un președinte. De 3 ani și jumătate, parcă a fost schimbat cu o sosie, care este complet lipsită de empatie, de omenie, și care a abandonat complet obligația de a-și exercita atribuțiile de președinte și a rupt-o complet cu societatea românească. S-a decuplat complet… Nu știu de ce”, a precizat Ludovic Orban, la emisiunea „În Opoziție”.