Prima pagină » Știri externe » O persoană ucisă și două rănite într-un atac la Rotterdam

O persoană ucisă și două rănite într-un atac la Rotterdam

O persoană ucisă și două rănite într-un atac la Rotterdam

Un atac prin înjunghiere în orașul olandez Rotterdam s-a soldat cu moartea unei persoane și cu alte două persoane rănite, inclusiv suspectul, care a fost arestat, a declarat poliția.

Martorii au declarat pentru postul de televiziune olandez NOS că suspectul a strigat „Allahu Akbar” în timpul atacului, dar poliția nu a confirmat imediat acest lucru și a spus că își continuă investigația asupra motivului din spatele atacului, scrie Associated Press.

Atât victima care a supraviețuit atacului, cât și suspectul au fost duși la spital pentru tratament.

Poliția nu a dezvăluit identitatea victimelor sau a suspectului, dar au menționat că persoana ucisă este un bărbat de 32 de ani din Rotterdam, persoana rănită este un bărbat de 33 de ani din Elveția, iar suspectul este un bărbat de 22 de ani din orașul Amersfoort din centrul Olandei.

Potrivit rapoartelor din presa locală, suspectul și-a înjunghiat prima victimă într-o parcare sub podul Erasmus din Rotterdam, înainte de a se muta la nivelul străzii, unde a atacat mortal o altă persoană.

Martorii oculari l-au descris pe suspect ca având două cuțite mari și vizând persoane la întâmplare.

Un instructor sportiv, Reniël Renato David Litecia, a spus că l-a lovit pe atacator cu două bastoane după ce l-a văzut atacând o persoană, și apoi a reușit să îi ia cuțitele și să le arunce, apoi l-a imobilizat pe atacator.

Foto: Profimedia

CITIȚI ȘI:

Adrian Sabău, originar din București, a absolvit studiile de licență la Universitatea din București. Aflat la începutul carierei la “Gândul”, a mai lucrat anterior ca traducător. Este pasionat ... vezi toate articolele

Citește și