Partidul DREPT, exclus de BEC din secțiile de votare. Vlad Gheorghe acuză: „PSD, PNL și extremiștii au fost prinși cu mâța-n sac”

Partidul DREPT, exclus de BEC din secțiile de votare. Vlad Gheorghe acuză: „PSD, PNL și extremiștii au fost prinși cu mâța-n sac”
Publicat: 21/09/2024, 00:13
Actualizat: 21/09/2024, 00:14

Pe 20 septembrie 2024, Biroul Electoral Central (BEC) a adoptat o hotărâre care exclude Partidul DREPT din rândul formațiunilor care au dreptul la reprezentanți în secțiile de votare.

Președintele partidului, Vlad Gheorghe, a anunțat excluderea din partid a parlamentarilor care i-au asigurat statutul de partid parlamentar până la obținerea reprezentantului în BEC.  Biroul care trebuie să asigure buna desfășurare a procesului electoral și aplicarea unitară a legislației electorale, a luat decizia după interpretarea prevederilor Legii nr. 208/2015.

Condiția referitoare la numărul minim de 7 senatori sau 10 deputați care sunt membri ai unui partid politic trebuie îndeplinită neîntrerupt pe toată durata perioadei electorale.

Biroul Electoral Central a solicitat Senatului și Camerei Deputaților să comunice cu maximă celeritate lista partidelor politice parlamentare.

La începutul lunii septembrie 2024, a fost creat partidul intitulat DREPT, la care au aderat 10 parlamentari veniți de la alte partide:

  • Lazăr Ion Marian (ex-USR);
  • Gheba Daniel Sorin (ex-AUR);
  • Ciornei Radu Tudor (ex-USR);
  • Florea Daniel (ex-AUR);
  • Liviu Ioan Balint (ex-PNL);
  • Gheorghe Pecingină (ex-PNL);
  • Daniel Liviu Toda (ex-USR);
  • Cristian Paul Ichim (ex-USR);
  • Calotă Florică Ică (ex-AUR);
  • Apjok Norbert (ex-UDMR).

Pe 5 septembrie, Biroul Electoral Central a fost constituit din reprezentanţii PSD, PNL, AUR, USR, UDMR, minorităţilor naţionale şi ai Forţei Drepte. Acesta a respins propunerea de completare a BEC cu reprezentantul Partidului Dreptate şi Respect în Europa pentru Toţi (DREPT). Dar Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că DREPT este partid parlamentar și trebuie să aibă reprezentant în BEC.

Vlad Gheorghe, jurist specializat în drept administrativ-fiscal, fonduri europene și achiziții publice, cu experiență de lucrat  în ONG-uri și companii private timp de 8 ani, derulând proiecte cu fonduri europene pe infrastructură, mediu și resurse umane, este șeful formațiunii.

El a ajuns  în atenția publică după ce a fost bătut de jandarmi pe 10 august 2018 la mitingul antiguvernamental din Piața Victoriei din București.La alegerile din 2019, a candidat la Parlamentul European la recomandarea Uniunii Salvați România. Din februarie a devenit independent. În septembrie, el a fondat Partidul DREPT. Pe 17 septembrie, partidul DREPT şi CURAJ, partid condus de Cosette Chichirău, au anunțat că vor merge împreună în alegerile parlamentare.


Ca reacție la excluderea Partidului DREPT din secțiile de votare, Vlad Gheorghe a reacționat dur printr-o postare pe Facebook, acuzând PSD, PNL și alte partide.

„Apărăm legea, apărăm voturile!  Partidul DREPT, singurul care se opune tentativelor mișelești de a submina democrația din România! După scandalul de ieri, în care am cerut ANULAREA deciziei prin care BEC încerca hoțește să devanseze termenul pentru depunerea semnăturilor, PSD, PNL și extremiștii au fost prinși cu mâța-n sac și au fost nevoiți să dea înapoi. Termenul-limită pentru depunerea candidaturilor rămâne cel legal – 17 octombrie 2024, iar încercarea lor de a forța data de 30 septembrie a fost oprită!”.

Vlad Gheorghe a spus că va continua „lupta” cu birocrația:

„Sistemul a vrut să joace murdar, dar am fost pe fază și le-am blocat această manevră. Au încercat să o întoarcă adăugând un articol care zice că termenele sunt „de recomandare, și nu termene de decădere”. Recomandări?! Serios? O birocrație inutilă, fără valoare juridică, dar menită să ne inducă în eroare. N-au reușit! Suntem singurii care am sesizat această manevră și ne-am opus! Am câștigat o nouă bătălie importantă – BEC nu a reușit să schimbe regulile în favoarea lor, iar noi vom continua să ne asigurăm că alegerile vor fi corecte, libere și fără jocuri murdare. Avem deja reprezentanți în secțiile de vot care vor păzi voturile independenților și partidelor mici, iar tandemul PSD-PNL nu mai știe ce să inventeze ca să ne scoată din joc!”

Citește și: Vlad Gheorghe, DECIZIE radicală cu privire la soarta a cinci deputați afiliați partidului DREPT: „Semnat: Vlad, un băiat care i-a țepuit pe pesediști”

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Se deschid treptat secțiile în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Activitatea stațiilor ITP din toată țara este oprită! Avarie majoră a sistemului informatic RAR
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
Cătălin Moroșanu se plânge de bullying. „Ți-ai luat bătaie, treaba ta”
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Babasha o ameninţă pe tânăra care a distribuit în mediul online imagini cu el in...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Femeile dorm mai puțin și se trezesc mai des decât bărbații