Nicolae Ciucă ANUNȚĂ un grad mic al absorbției fondurilor europene: ,,Nu s-au absorbit nici măcar 3% şi suntem cam la jumătatea parcursului”

Nicolae Ciucă ANUNȚĂ un grad mic al absorbției fondurilor europene: ,,Nu s-au absorbit nici măcar 3% şi suntem cam la jumătatea parcursului
Foto: Facebook/Nicolae Ciucă
Publicat: 22/09/2024, 10:53

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a anunțat sâmbătă că din actualul exerciţiu 2021-2027 au fost atrase mai puţin de 3% din fondurile europene pe care România le are la dispoziţie. Mai mult, fostul premier spune că PNL a fost partidul care, aflat la guvernare, a atras cele mai multe fonduri europene.

Sunt o serie întreagă de învăţăminte pe care le-am desprins, fiecare dintre noi, atât în ceea ce priveşte administraţia la nivel, local, guvernanţa la nivelul conducerii centrale, inclusiv comportamentul şi atitudinea noastră în interiorul unei coaliţii, s-a învăţat foarte mult în această perioadă, a anunțat Ciucă în faţa reprezentantelor Organizaţiei de Femei a PNL.

Fostul premier mai spune că timpul rămas pentru absorbția fondurilor europene este scurt.

Partidul Naţional Liberal a fost cel care a realizat cea mai mare absorbţie de fonduri europene când a fost la guvernare şi a atras cele mai multe fonduri străine. Nu asta am vrut să scot în evidenţă, ci să vă spun faptul că, din păcate, în momentul actual, din cadrul 2021-2027 nu s-au absorbit nici măcar 3% şi suntem cam la jumătatea parcursului. Numai anul viitor nu ne apropiem de 2027, a mai precizat Nicolae Ciucă

CITEȘTE ȘI:

Marcel Ciolacu, despre metroul de la Cluj: Am găsit SOLUȚIILE cele mai bune să nu oprim această investiție

Cristina Corpaci
Reporter politic, acreditat la Guvern. În presă din 2004. Am lucrat la TVR, Rol.ro, Realitatea.net, Realitatea TV, Mediafax.ro, B1 TV, România Liberă. Doctorandă mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Detalii nebănuite despre soția lui Călin Georgescu. Cristela are o meserie total diferită față de...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Verificarea ITP, în continuare blocată. RAR a anunțat când se va remedia problema
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Cine e fiul lui Călin Georgescu. A fost colegul de cameră al lui Novak Djokovic
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
”The Apprentice”, filmul care dezvăluie latura controversată a lui Donald Trump, respins de actorii de...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Postul are efecte semnificative în creierul uman, a descoperit un studiu