Klaus Iohannis, prezent la adunarea generală a ONU de la New York. Șeful statului va pleda pentru un sistem ONU reformat

Klaus Iohannis, prezent la adunarea generală a ONU de la New York. Șeful statului va pleda pentru un sistem ONU reformat
Publicat: 24/09/2024, 08:56

Preşedintele Klaus Iohannis participă marţi şi miercuri la segmentul de nivel înalt al celei de-a 79-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), care se desfăşoară la New York.

Unitate în diversitate pentru progresul păcii, dezvoltare durabilă şi demnitate umană pentru toţi, pretutindeni” („Unity in diversity, for the advancement of peace, sustainable development, and human dignity for everyone everywhere”), este tema centrală a actualei sesiuni a Adunării Generale.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, participarea preşedintelui Iohannis la Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite din acest an reprezintă „o oportunitate de evidenţiere a contribuţiei ţării noastre la efortul global de a accelera progresul către cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă, într-un context care continuă să fie marcat de provocări majore la adresa ordinii internaţionale bazate pe reguli, care sunt tot mai des nerespectate”.

Iohannis va susţine miercuri intervenţia naţională în plenul Adunării Generale, unde va pleda pentru menţinerea dialogului la nivel multilateral, mai ales în formatul ONU, ca element esenţial al siguranţei regionale şi globale, anunţă sursa citată.

De asemenea, şeful statului va evidenţia eforturile şi contribuţia României, pe toate palierele, la soluţionarea problemelor globale actuale, de la crize de securitate precum războiul din Ucraina sau conflictul din Orientul Mijlociu, la provocări majore la adresa omenirii, printre care urgenţa climatică, erodarea drepturilor omului sau ameninţările cibernetice.

În intervenţia sa, Iohannis va pleda, totodată, pentru un sistem ONU reformat, capabil să răspundă tuturor provocărilor curente şi viitoare într-un mod eficient şi transparent, mai arată Administraţia Prezidenţială.

CITEȘTE ȘI:

ȘEDINȚA PSD pe amendamentul Iohannis. Marcel Ciolacu: Le recomand colegilor să voteze împotrivă / „Nu se pot da legi pentru o singură persoană”

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce ar face Ungaria dacă ar fi atacată de Rusia. Răspunsul șocant dat de un...
Filmul crimei din Mehedinți! Și-a ucis tatăl, apoi a sunat la 112 să anunțe dispariția...
FOTO. Gafă uriașă a uneia dintre cele mai frumoase femei
Femeia din Bacău aflată în comă, care și-a revenit brusc și a început să cânte....
Scene cumplite în pușcărie, după ce Gabriel de la "Puterea Dragostei" și-a înmormântat soția ucisă...
VIDEO. Momentul în care cântăreața greacă Marinella se prăbușește pe scenă. Artista a suferit un...
Gabi Bădălău, decizie RADICALĂ după ce a pierdut procesul cu Claudia Pătrășcanu! Ce urmează să...
Mihaela Rădulescu, apariție de infarct la 55 de ani. Decolteul uriaș a făcut victime! Fanii...
Debit triplu pe Dunăre şi Cod Roşu de ploi adus de ciclonul Ashley. Când se...
"Am murit pe masa de operație, iar ce am văzut apoi e foarte diferit de...
De ce furtuna care va lovi România la final de săptămână se numește “Ashley”! Ce...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Luminile de zi sau faza scurta? Ce trebuie să aprinzi când circuli pe șoselele din...
Premierul Marii Britanii se va întâlni cu Ursula von der Leyen pentru îmbunătăţirea relaţiilor cu...
Ultimele zile de PACE și primele zile de război în Europa
România a pierdut un monstru sacru. A fost cel mai iubit actor: A avut mare...
Vremea se transformă în București. Se anunță fenomene extreme
Ea este femeia care și-a ”pedepsit” soțul pentru infidelitate cu o nouă iubită, care e...
Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare
A renunțat Flick la prieteni pentru relație? „Eram văzut ca eternul burlac, petrecăreț. Eram petrecărețul...
Cum încearcă Alin Oprea să "elimine" și să evite controversele scandalului în care este implicat
BANCUL ZILEI. Bubulina către Bulă: - Să nu se însoare cu proasta aceea!
Cercetătorii au creat „mătasea de păianjen” care vindecă rănile diabetice