UE solicită încetarea IMEDIATĂ a confruntărilor între Israel și Hezbollah /Borrell: „Războiul nu rezolvă nimic”

Publicat: 26/09/2024, 15:25

Uniunea Europeană solicită încetarea imediată a confruntărilor militare dintre Israel și grupul militant Hezbollah, prin aplicarea unei rezoluții a Consiliului de Securitate al ONU, avertizând că există riscul ca sudul Libanului să fie distrus la fel ca teritoriul palestinian Fâșia Gaza.

Prezent la reuniunea Consiliului de Securitate ONU, Josep Borrell Fontelles, Înaltul reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politici de Securitate, a pledat pentru un armistițiu imediat între Israel și grupul islamist Hezbollah.

”În primul rând, aș vrea să îmi exprim cea mai profundă apreciere pentru poporul libanez, care este ținut de mult timp ostatic într-un conflict pe care nu îl merită și care este cu mult peste puterea sa. Cunoaștem cu toții situația tragică din ultimele luni, ați explicat-o deja, nu o repet, sunt 60.000 de israelieni care au fost forțați să își părăsească locuințele începând din octombrie, acum sunt 200.000 de libanezi pe drumuri, forțați să fugă de lupte, în timp ce casele le-au fost distruse sistematic”, a afirmat Borrell, în discursul rostit la ONU.

Cel puțin 81 de persoane au fost ucise în sudul Libanului în ultimele 24 de ore, iar bilanțul total al bombardamentelor israeliene contra Hezbollah este de cel puțin 620 de morți și peste 2.000 de răniți. În același timp, Hezbollah continuă atacurile cu rachete asupra Israelului.

”Escaladarea conflictului nu va rezolva nimic, întrucât războiul nu rezolvă nimic. Ceea ce se întâmplă în sudul Libanului nu poate fi separat de ce se întâmplă în Fâșia Gaza. Un lucru îl influențează pe celălalt. Trebuie să evităm ca sudul Libanului să devină o nouă Fâșie Gaza. Și devine o nouă Gaza. După cum a spus secretarul general al ONU și mulți dintre dvs., când au explodat dispozitivele de comunicații, vizate intenționat, cu efecte generalizate, cetățenii libanezi au fost terorizați”, a continuat Borrell.

Șeful diplomației Uniunii Europene a amintit că există o bază legală de soluționare a conflictului israelo-libanez.

”Baza este celebra Rezoluție ONU 1.701. Vă rog să încercăm să cerem în unanimitate suspendarea ostilităților de-a lungul Liniei Albastre și aplicarea celebrei Rezoluții 1.701”, a insistat Borrell.

Foto: Profimedia

Citește și:

Experți BCE: Economia ZONEI EURO se îndreaptă spre relansare, dar riscurile geopolitice rămân o sursă de îngrijorare

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online