Zodiile care se vor îndrăgosti în octombrie vor avea o petrecere memorabilă de Halloween. A doua lună de toamnă va debuta cu o lună nouă și o eclipsă solară în Balanță, aducând un debut neașteptat în comparație cu eclipsa de luna trecută, care a fost asociată cu povești încheiate. Planeta Jupiter intră în fază retrogradă până în februarie 2025, cerându-ne tuturor să analizăm ce funcționează și ce nu.
Apoi, Pluto își reia mișcarea directă, revenind temporar în Capricorn, într-o mișcare care ne cere să ne luăm rămas bun de la o anumită parte a vieții noastre. Conversațiile îndrăznețe sunt probabile cu Mercur în Scorpion, iar cu Venus în Săgetător, viața amoroasă devine mai condimentată, scrie Allure.
Cu Jupiter retrograd în Casa comunicării, trebuie să îți reevaluezi stilul de comunicare. Va trebui să acorzi o atenție deosebită acestui aspect, mai ales dacă apar conflicte în timpul eclipsei.
Luna plină din semnul tău ți-ar putea intensifica intuiția, dar ți-ar putea aduce conflicte și anxietate. Iar când Soarele intră în Scorpion, așteaptă-te ca viața ta sexuală să devină mai picantă.
Relațiile de lungă durată vor părea ca noi.
Deși nu putem face promisiuni în această piață a muncii, poate fi un moment prielnic în care trebuie să-ți reevaluezi modul în care îți câștigi existența.
Viața ta amoroasă devine centrul atenției când Soarele intră în Scorpion, asigurând o atmosferă de distracție la cote înalte de Halloween.
Nativii din zodia Gemenii ar putea întâlni noi parteneri și vor avea parte de relații intense și pasionale. Petrecerile de Halloween le-ar putea aduce oportunități pentru a-și găsi alesul.
Asigură-te doar că te vei odihni până atunci. Vesta, asteroidul spiritualității sacre, intră în Casa ta a 5-a, cea a Plăcerii, și îți va intensifică viața amoroasă.
Lună nouă și o eclipsă solară ar putea să te irite. Totul, de la saltele incomode până la colegii de cameră toxici, absolut totul poate deveni imposibil de ignorat. Trebuie să faci schimbări pentru a trăi viața confortabilă pe care o meriți.
Pluto, planeta transformărilor, își reia deplasarea directă în Capricorn, oferindu-ți șansa de a spune adio unui capitol din viața ta înainte de a se stabili în Vărsător. Venus îți cere să acorzi atenție problemele tale de sănătate.
Vesta, asteroidul spiritualității erotice, face ca viața ta sexuală să devină apetisantă spre finalul lunii.
Octombrie își poate aduce neînțelegeri, așa că asigură-te că dormi suficient și îngrijește-te. Grupul tău de prieteni va trece prin schimbări datorită lui Jupiter retrograd.
Pe plan amoros, faptul că Soarele intră în Scorpion, te va ajuta să-ți găsești un partener la petrecerea de Halloween.
Eclipsă solară este asociată cu începuturi care ar putea aduce oportunități neașteptate. Aceasta îți oferă ocazia să închei un capitol înainte de a începe unul nou.
Mercur aduce conflicte, discuții picante sau ambele, la fel ca o lună plină în Berbec, dar Venus te ajută să te împaci cu persoanele dragi.
Luna se încheie cu începutul sezonului Scorpionului, așa că pregătește-te de Halloween și caută-ți costumul care să stârnescă atenția tuturor, inclusiv a potențialului tău partener. Asigură-te doar că dormi suficient luna aceasta.
Octombrie începe cu o eclipsă în semnul tău, Balanță. Deși aceasta ar putea aduce oportunități neașteptate, te poate face și să te simți epuizat pe plan profesional.
O lună plină îți afectează parteneriatele, iar când Soarele intră în Scorpion, vei primi multe invitații la petreceri, dar este foarte important să te odihnești.
Octombrie se încheie cu Vesta, asteroidul spiritualității, care îți va asigura partide de sex pasionale. Și de asemenea, la mulți ani. Sezonul tău de petreceri aniversare va dura până pe 22 octombrie.
Eclipsă solară te va face să te simți intuitiv, dar puțin copleșit de toate acestea. Dar stelele sunt foarte generoase cu tine Scorpion.
Și, la mulți ani!
Sezonul tău începe oficial marți, 22 octombrie. Toată lumea vrea să vină la petrecerea ta aniversară, așa că este esențial să îți planifici din timp.
Octombrie începe cu o eclipsă solară care îți afectează prieteniile. Unii Săgetători își vor cunoaște cel mai bun prieten, în timp ce alții ar trebui să fie atenți la posibile conflicte cu prietenii actuali.
Venus se mută în semnul tău, binecuvântându-ți viața amoroasă, iar lună plină îți afectează Casa plăcerilor, indicând nopți de sex pasional.
Această lună începe cu o eclipsă solară, care ar putea aduce oportunități profesionale binevenite, deși, având în vedere cât de stresante sunt eclipsele, va trebui să o iei mai ușor. Jupiter retrograd îți cere să îți examinezi echilibrul dintre muncă și viața personală.
Mercur te îndeamnă să te reconectezi cu prietenii, iar Venus îți amplifică intuiția. O lună plină în Berbec îți aduce răgaz pentru a te relaxa. Soarele intră în Scorpion, ceea ce îți va asigura inspirație artistică de Halloween. Lumea subestimează cât de creativ poate fi un nativ din zodia Capricorn când vine vorba de machiaj și costume.
Această lună începe cu o eclipsă solară, care ar putea aduce o oportunitate neașteptată, probabil legată de ceva în afara zonei tale de confort. Jupiter retrograd te îndeamnă să reevaluezi modul în care te raportezi la sex și creativitate.
Mercur te ajută să îți extinzi cercul de prieteni, iar dulcea Venus îți cere să te reconectezi cu prietenii. Halloween-ul îți va oferi ocazia să îți pui în valoare creativitatea prin costume.
Eclipsă solară te-ar putea face să întâlnești cu o persoană nouă și importantă. Fii conștient, totuși, că este o zi stresantă, așa că pasiunea pentru noul partener ar putea fi copleșitoare.
Stelele sunt generoase cu tine. Scorpionul îți asigură momente romantice de neuitat de Halloween, iar Vesta îți va aduce nopți fierbinți în brațele noului iubit.
Sursa Foto: Shutterstock
Citește și: Aceste ZODII primesc protecție divină, în octombrie 2024. Au parte de ascensiune profesională, bani și noroc