Victor Negrescu: Avem șanse reale pentru aderarea terestră la SCHENGEN / Cele 3 scenarii posibile pentru România

Victor Negrescu: Avem șanse reale pentru aderarea terestră la SCHENGEN / Cele 3 scenarii posibile pentru România
Sursa FOTO: Facebook / Victor Negrescu
Publicat: 30/09/2024, 18:24
Actualizat: 30/09/2024, 18:25

Luni, eurodeputatul Victor Negrescu a anunțat că, în cadrul unei întâlniri cu Comisarul european pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, a primit reconfirmarea sprijinului Comisiei Europene pentru aderarea deplină a României la spațiul Schengen, cu speranța ca acest lucru să se realizeze până la sfârșitul anului.

În acest context, Victor Negrescu a prezentat trei scenarii de lucru privind aderarea deplină a României la spațiul de liberă circulație a persoanelor și mărfurilor.

Scenariul optimist: un vot pentru România la nivel tehnic în perioada care urmează prin care profităm de momentul post-electoral, la fel cum s-a întâmplat cu Olanda, a spus Negrescu.

Cel de-al doilea scenariu, descris ca fiind precaut, implică „un vot în decembrie sau anul viitor, în speranța că vom avea un guvern format din partidele pro-europene, în care să se regăsească social-democrații care mereu ne-au susținut”.

În contrast, scenariul negativ prefigurează o situație în care „se formează o coaliție anti-europeană și pro-rusă care se va opune complet aderării României la spațiul Schengen”. Negrescu a avertizat că o astfel de coaliție ar putea submina eforturile de integrare europeană.

Negrescu: Șanse reale pentru România

Eurodeputatul a reafirmat că România are șanse reale să adere deplin (n.red – și pe cale terestră) la zona de liberă circulație și va continua demersurile în Parlamentul European, care a jucat un rol esențial în atingerea acestui obiectiv în trecut.

Cred că România are în continuare șanse reale să adere complet la zona de liberă circulație și voi continua demersurile la fel ca și anul trecut când Parlamentul European a jucat un rol important în atingerea obiectivului nostru.
La Consiliul Justiție și Afaceri Interne din 10 octombrie, Comisia Europeană va saluta rezultatele bune obținute de România după implementarea proiectelor pilot de securizare a frontierelor și după accederea la air-Schengen.

CITEȘTE ȘI:

Obiectivul României: Aderarea completă la Spațiul SCHENGEN până la finalul anului / Victor Negrescu: Avem argumente care ne susțin poziția

Victor Negrescu: Am solicitat Consiliului UE să susţină, anul acesta, aderarea României la spaţiul SCHENGEN pe cale terestră

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?