V-ați gândit vreodată ce conțin băuturile energizante? Dragoș Pătraru a analizat șapte tipuri de băuturi, în cadrul emisiunii Starea Sănătății. A tras un semnal de alarmă în rândul persoanelor care consumă asemenea băuturi. Mai jos, în articol, se regăsesc ingredientele din compoziție.
Dragoș Pătraru a tras un semnal de alarmă în rândul persoanelor care consumă băuturi energizante. Atât cunoscutul prezentator, cât și alți specialiști au precizat, în repetate rânduri, că asemenea băuturi ar putea deveni nocive pentru organismul uman. În videoclipul încărcat pe platforma YouTube, a adus în prim-plan mai multe tipuri de băuturi energizante.
„Scopul industriei nu este sănătatea oamenilor, ci profitul. (…) Pentru profit, trebuie să moară și niște copii în fiecare an. Un copil de 13 ani din Bistrița a murit la antrenament, făcea fotbal, după ce consumase 3 băuturi energizante, spun colegii. Nu este singurul caz. În iulie, anul trecut, un băiat de doar 17 ani din Iași a murit după ce a consumat câteva doze de băuturi energizante, entuziasmat fiind că este într-o tabără. Nu mâncase, a stat treaz în zilele de dinainte… (…) Copiii trebuie să înțeleagă ca își pun viața în pericol cu fiecare doză de energizant”, a precizat Dragoș Pătraru.
Vezi și Ce conține, de fapt, pâinea feliată din supermarketurile românești, potrivit lui Dragoș Pătraru
În rubrica „Starea Sănătății”, Dragoș Pătraru a analizat cu atenție etichetele celor 7 băuturi energizante. Cunoscutul prezentator a menționat faptul că al doilea ingredient regăsit în cantități mari în băuturile energizante reprezintă zahărul. Dragoș Pătrarul a tras un semnal de alarmă vizavi de consumul acestor băuturi energizante. A precizat că „sunt mortale”. Ingrediente care apar în băuturile energizante aduse special pentru această rubrică:
Băutura nr. 1: 250 ml, produs făcut în Ungaria – băutură carbogazoasă vitaminizată cu aromă de tutti-frutti și mări, cu conținut de cafeină. Produsul nu conține alcool. Printre ingrediente se numără: apă, zahăr, acid cidric, dioxid de carbon (min. 0,3%), substanță de reglare a acidului, arome, cafeină, colorant, vitamine, inositol și glucuronolactonă. Specificație pe ambalaj: nerecomandat copiilor, femeilor însărcinate sau la lactație.
Băutura nr. 2: 250 ml, produs în Germania. Printre ingrediente se numără: apă, zahăr, acidifiant, dioxid de carbon, taurină, corector de aciditate, aromă, cafeină, coloranți, citrați de sodiu, caramel cu sulfit de amoniu, riboflavine, inozitol, niacină, acid pantotenic, vitamine.
Băutura nr. 3: 250 ml, băutură cu taurină. Printre ingrediente se numără: apă, zahăr și/sau sirop de glucoză-fructoză, inozitol, coloranți, riboflavine, caramel cu sulfit de amoniu, corector de aciditate, dioxid de carbon, cofeină, îndulcitor, vitamine, niacină.
Băutura nr. 4: 250 ml, produs în Polonia, cu aromă de lime și mentă. Printre ingrediente se numără: apă, zahăr, regulatori de aciditate, acid citric și citrat de sodiu, dioxid de carbon, taurină, aromă, cofeină, coloranți, riboflavină, vitamine.
Băutura nr. 5: 250 ml, produs în Austria. Ingrediente: apă carbogazificată, zaharoză, glucoză, taurină, corectori de acidiate, vitamine, arome, coloranți, acidifiant, acid citric, cofeină.
Băutura nr. 6: 500 ml, produs în Serbia. Ingrediente: apă, zahăr, cofeină, sirop de glucoză, dioxid de carbon, acidifiant, acid citric, conservanți, coloranți, îndulcitori, corector de aciditate, inozitol, maltodextrină.
Băutura nr. 7: 250 ml, produs în Irlanda. Ingrediente: apă, zahăr, dioxid de carbon, acidifiant, taurină, corector de aiditate, conservanți, coloranți, inozitol, vitamine, cafeină, citrați de sodiu.
„Combinațiile pe care le-ați auzit sunt periculoase pentru sănătate. Consumate în exces, în combinație cu altele, băuturile acestea pot deveni mortale. Ce să facem cu ele? Le aruncăm”, a spus Dragoș Pătraru.
Sursă foto: Starea Sănătății